Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk

0
Publicat:

Acţiunile politice controversate ale lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, de la preluarea platformei Twitter (rebotezată ulterior X) în 2022, au afectat semnificativ vânzările companiei în Statele Unite, arată un raport al National Bureau of Economic Research realizat de economişti de la Universitatea Yale, transmite Reuters.

Elon Musk, la inaugurarea unei fabrici Tesla FOTO: EPA EFE

Conform analizei, vânzările Tesla în SUA ar fi fost cu 67% - 83% mai mari, echivalentul a 1 milion până la 1,26 milioane de vehicule suplimentare, între octombrie 2022 şi aprilie 2025, dacă nu ar fi existat ceea ce cercetătorii numesc ”efectul partizan Musk”.

Raportul arată că implicarea lui Musk în administraţia preşedintelui Donald Trump, inclusiv prin conducerea Department of Government Efficiency (DOGE), precum şi donaţiile sale politice de aproximativ 300 de milioane de dolari către candidaţi republicani, au îndepărtat o parte importantă a clientelei democrate, tradiţional pro-mediu şi favorabilă vehiculelor electrice, scrie News.

Pe fondul acestei schimbări, concurenţii Tesla au beneficiat de o creştere estimată între 17% şi 22% a vânzărilor de vehicule electrice şi hibride.

Studiul subliniază că ”efectul Musk” a afectat inclusiv progresele Californiei către obiectivul său de vehicule fără emisii, statul riscând să nu atingă ţintele stabilite pentru 2026 din cauza scăderii înmatriculărilor Tesla.

În trimestrul al treilea, înregistrările de maşini Tesla în California au scăzut cu 9,4%, iar cota de piaţă a companiei s-a redus la 46,2%.

Sentimentul faţă de marcă s-a ameliorat uşor recent, odată cu accentul pus de Musk pe dezvoltarea robotaxiurilor şi a roboţilor umanoizi, însă efectele reputaţionale ale implicării sale politice rămân semnificative. Tesla nu a oferit un comentariu oficial privind concluziile studiului.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”