Drumul expres Bacău - Piatra Neamţ a primit Acordul de Mediu

0
Publicat:

Tronsonul de drum expres dintre municipiile Bacău şi Piatra Neamţ, în lungime de 51 de kilometri, a primit Acordul de Mediu din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Drumul expres Bacău - Piatra Neamţ a primit Acordul de Mediu

Proiectul, care face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT), va fi dezvoltat de Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a avut nevoie de Acordul ANPM, pentru că se desfăşoară pe teritoriile a 15 unităţi administrativ-teritoriale aflate în două judeţe: Bacău şi Neamţ. Punctul de început al drumului expres se află la km 8 + 400 al autostrăzii Bacău - Paşcani şi este proiectat pentru o viteză de 120 km/ oră, pe două benzi de circulaţie pe fiecare sens de mers. Pe lângă partea carosabilă propriu-zisă a drumului expres, proiectul include noduri rutiere, poduri, pasaje şi viaducte, implicând lucrări de consolidare, hidrotehnice, pentru scurgerea apelor şi lucrări de mediu, precum şi amenajări de parcări, spaţii de servicii sau centru de întreţinere şi coordonare", a declarat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM, citat în comunicat.

Traseul drumului expres Bacău - Piatra Neamț tranzitează localităţile Săuceşti, Bereşti-Bistriţa, Iteşti, Racova şi Blăgeşti, din judeţul Bacău, precum şi unităţile administrativ-teritoriale Cândeşti, Costişa, Rediu, Borleşti, Podoleni, Zăneşti, Roznov, Săvineşti, Dumbrava Roşie şi Piatra Neamţ, din judeţul Neamţ.

"Mă bucur că putem anunţa un nou proiect de amploare, care va dezvolta infrastructura rutieră din zona Moldovei, unde este atât de mare nevoie de drumuri, atât pentru transportatori, cât şi pentru localnici sau pentru cei care doar tranzitează zona, către destinaţii turistice. Acordul de mediu semnat, azi, la sediul ANPM, este nu doar o garanţie a faptului că proiectul va intra în faza de construcţie cât de curând, ci şi o asigurare că ariile naturale de interes comunitar, prin vecinătatea cărora va fi desfăşurat acest proiect şi care găzduiesc numeroase specii de faună, care se deplasează şi tranzitează zona de influenţă a proiectului nu vor avea de suferit din cauza lucrărilor", a afirmat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Noul drum expres va trece prin vecinătatea următoarelor arii de interes comunitar: Piatra Şoimului - Scorţeni - Gârleni; Lacurile de acumulare Buhuşi - Bacău - Bereşti; Munţii Goşman; Dealurile Podoleni; Lunca Siretului Mijlociu; Siretul Mijlociu; Lacurile Vaduri şi Pângăraţi; Pădurea şi Lacul Mărgineni. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă