Cum avansează lucrările pe şantierul primei autostrăzi finanţate prin PNRR VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Asociatia Pro Infrastructura

Prima autostradă care va beneficia de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este deja în lucru. Este vorba despre o bucată de circa 42 de kilometri din autostrada Transilvania unde lucrează „la motoare turate” un constructor român, informează Hotnews.ro.

Potrivit sursei citate, deşi proiectul a avut de suferit în urma mai multor alunecări de teren care au avut loc pe traseu, într-o serie de imagini video surprinse de-a lungul anului se vede avansul substanţial făcut în doar 11 luni.

Începând din zona Nădăşelu, acolo unde se termină actuala Autostrada Transilvania în apropiere de Cluj-Napoca, constructorul UMB a început din februarie să lucreze la un segment de circa 42 de kilometric.

Conform contractului, lucrările au termen de execuţie de trei ani, şi asta pentru că este vorba de un teren dificil şi multe zone cu alunecări active. Pe tronsonul Nădăşelu - Zimbor - Poarta Sălajului vor fi construite 26 de poduri şi viaducte cu diferite lungimi, vor fi săpate zeci de deblee la 20-30 de metri adâncime medie, unul din ele ajungând până la 75 de metri, informează Hotnews.ro.

La începutul anului constructorul UMB intra în teren şi impresiona pe cât de repede a reuşit să contureze şantierul viitoarei autostrăzi în teren: „Incredibil, acum o săptămână nu era nimic aici”

Ulterior, constructorul „şi-a turat motoarele” şi progresul era unul vizibil. Din nefericire, în luna septembrie o alunecare masivă de teren a afectat puternic o parte din şantier, obligând constructorul şi autorităţile să găsească soluţii de remediere.

Acum, un utilizator al forumului peundemerg.ro, Cristian Marius Man, a făcut o selecţie a filmărilor pe care le-a realizat pe şantier în perioada februarie-decembrie 2021 şi le-a pus spre comparaţie într-un clip video care arată exact avansul lucrărilor pe tronsonul de autostradă unde lucrează UMB.

Tronsonul  de autostradă Nădăşelu - Zimbor, parte a Autostrăzi Transilvania, are o lungime de 30 de kilometri, iar lucrările au început în februarie 2021. Constructor este UMB, care a câştigat şi licitaţia pentru realizarea următorului segment, Zimbor - Poarta Sălajului, pe o lungime de 12 kilometri. 

A3 Nădăşelu - Zimbor:

Sector: SECTIUNEA 3A SI SECTIUNEA 3B, SUBSECTIUNEA 3A2: NADASELU - MIHAIESTI SI 3B1: MIHAESTI ZIMBOR

Lungime: 30.06 km

Antreprenor: Asocierea Spedition UMB - Tehnostrade - Electromontaj

Valoare: 1.39 mld lei (fără TVA) / 9.6 mil euro per km

Contract semnat: 22 septembrie 2020

Durată: 12luni proiectare + 24 luni execuţie

Data finalizării: Q4 2023

A3 Zimbor - Poarta Sălajului:

Sector: SUBSECTIUNEA 3B2: ZIMBOR - POARTA SALAJULUI

Lungime: 12,24 km

Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade

Valoare: 680,40 mil lei (fără TVA) / 11,5 mil euro per km

Contract semnat: 1 iulie 2020

Durată: 12 luni proiectare + 24 luni execuţie

Data finalizării: Q4 2023

Citeşte şi: Probleme uriaşe pe şantierul primei autostrăzi finanţate prin PNRR. „Soluţiile nu dau rezultate”

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete