Criza din Europa ajunge în China. Puternica economie asiatică, ameninţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabricile chineze se confruntă cu o scădere dramatică a comenzilor. FOTO Reuters

Sectorul industrial chinez a fost lovit dur de criza datoriilor de stat din Europa, iar asta s-a reflectat deja în evoluţia economiei, care a încetinit considerabil în 2012. Analiştii se aşteaptă la continuarea la deteriorarea climatului.

Indicerele de achiziţii al managerilor, care monitorizează activitatea industrială, a ajuns în august la cel mai scăzut nivel din martie 2009.

„Beijingul trebuie să continue cu relaxarea politicilor economice pentru a impulsiona creşterea şi pentru a încuraja crearea de locuri de muncă“, explică pentru Reuters Qu Hongbin, economist-şef pentru China al HSBC, cel mai mare grup bancar din lume după active.

Efectele crizei datoriilor de stat din Europa şi-au spus deja cuvântul în ceea ce priveşte ritmul de creştere economică al Chinei. Uniunea Europeană este al doilea partener comercial al Chinei, aşa că orice problemă cu care se confruntă blocul comunitar se reflectă în scurt timp în evoluţia economiei chineze.

Până acum, Beijingul a reuşit să evite criza prin investiţiile masive în infrastructură, însă hibele acestei strategii au început deja să iasă la iveală. Imaginile cu oraşele-fantomă din China au făcut înconjurul lumii, iar calitatea lucrărilor a devenit de notorietate. În ultimii ani, şase poduri nou-construite s-au prăbuşit în China.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!