Creşterea economică din 2012, revizuită în sus de statisticieni: 0,7% în loc de 0,3%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a avut un PIB de 587,499 de lei în 2012

INS a anunţat, miercuri, o creştere estimată a economiei, pentru anul trecut, de 0,7% în termeni reali, mult peste ritmul anticipat anterior, de 0,3%, după apariţia unor informaţii noi şi schimbarea modului de calcul a unor indici. Ca sumă, exprimat în preţuri curente, PIB nominal este acelaşi, de 587,4 miliarde de lei.

Institutul Naţional de Statistică (INS) arată, într-un comunicat, că revizuirea PIB estimat a avut la bază informaţiile suplimentare referitoare la trimestrul al patrulea, care au devenit disponibile ulterior publicării datelor provizorii.
Un impact semnificativ al modificării datelor a venit din sectorul administraţiilor publice. Alt motiv este dat de seriile de indici valorici, de volum şi de preţ recalculate ca urmare a schimbării, începând cu ianuarie 2013, a anului de bază utilizat la calculul acestor indici (din 2005 în 2010).

Minusul din industrie era mai mic

Comparativ cu prima variantă provizorie, dinamica PIB în anul 2012 faţă de cel precedent s-a majorat în special pe seama îmbunătăţirii semnificative a contribuţiei la creşterea PIB a industriei, de la -0,6% în varianta provizorie la -0,3%, după modificarea volumului de activitate cu 1,1 puncte procentuale (de la 97,9% la 99%)
De asemenea, pentru comerţ şi servicii revizuirea a fost de la 0% la 0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu 1,2 puncte (de la 100,3% la 101,5%).

Valoare adăugată mai mare, impozite mai mici

Valoarea adăugată brută totală, care în prima variantă a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB de 0,2%, în varianta anunţată miercuri a contribuit cu 0,4% la creşterea PIB, în timp ce impozitele nete pe produs şi-au redus contribuţia cu 0,2 puncte procentuale.

Şi consumul a crescut

"Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, de la 0,4% la 0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu 0,4 puncte procentuale (de la 100,6% la 101,0%), şi formarea brută de capital fix, de la 1,0% la 1,3%, ca urmare a modificării volumului său cu 0,9 puncte procentuale (de la 104,0% la 104,9%)", arată Statistica.
Exportul net de bunuri şi servicii şi-a majorat contribuţia negativă la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale.

Creşteri mai mari în fiecare trimestru

Date anunţate miercuri de INS arată că Produsul Intern Brut (date ajustate sezonier) estimat pentru trimestrul patru din 2012 a fost de 147,507 miliarde de lei preţuri curente, în creştere cu 0,4% faţă de trimestrul III 2012 şi cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2011.
Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru ultimele patru luni ale anului trecut a fost de 172,107 miliarde de lei preţuri curente, în urcare, în termeni reali, cu 1,1% faţă de trimestrul IV 2011.
Pe trimestre, noile prognoze sunt următoarele:
- 112,819 miliarde de lei în ianuarie-martie 2012
- 137,798 miliarde de lei în trimestrul al doilea
- 164,774 miliarde de lei pentru trimestrul al treilea
- 172,107 miliarde de lei pentru ultimul trimestru.
Pentru primul trimestru al anului în curs, primele estimări vor fi publicate la 15 mai.
Potrivit INS, România a avut o creştere economică de 2,2% în anul 2011 şi o contracţie de 1,1% în 2010.
 

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două