Continuă tensiunile în Guvern pe fondul crizei din agricultură. Proiectul „motorină fără taxe” întârzie, iar riscurile cresc
0Tensiunile dintre Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor se adâncesc, după ce proiectul care ar permite fermierilor să cumpere motorină fără acciză și TVA a rămas fără răspuns în procedura de avizare.
Întârzierea adoptării măsurii riscă să genereze efecte grave în lanț, de la scăderea producției agricole până la pierderi masive în economie și chiar falimente în sectorul agroalimentar, a avertizat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o intervenție la Digi24.
„Riscul e ca peste 3 milioane de hectare ale României să nu mai poată fi însămânțate și să pierdem 600 de milioane de euro subvenții de la UE”, a declarat ministrul.
Proiectul propus de Ministerul Agriculturii ar permite fermierilor să cumpere direct de la pompă o cantitate limitată de motorină – aproximativ 78 de litri pe hectar – fără acciză și TVA. Măsura ar înlocui sistemul actual, în care acciza este decontată ulterior, dar cu întârzieri de până la opt luni, ceea ce afectează grav fluxul de numerar al fermierilor.
Noul model ar putea fi implementat rapid
Florin Barbu susține că actualul mecanism este excesiv de birocratic și costisitor pentru stat, implicând mii de funcționari și cheltuieli anuale de milioane de euro pentru administrarea sistemului. În schimb, noul model ar putea fi implementat rapid, prin adeverințe emise de APIA sau prin tichete speciale, care să permită achiziția directă de carburant fără taxe, a explicat ministrul.
În lipsa unei decizii rapide, ministrul avertizează că fermierii sunt deja forțați să își prioritizeze resursele și să renunțe la o parte din lucrările agricole. Mulți aleg să păstreze banii pentru recoltarea culturilor de toamnă, ceea ce pune în pericol campania de primăvară.
Impactul ar putea fi major: pe lângă pierderea subvențiilor europene, România ar putea înregistra o scădere de aproximativ 3,7 miliarde de euro în PIB. În plus, efectele s-ar resimți puternic și în industria alimentară, unde producția este deja redusă cu circa 30%.
„Dacă nu luăm aceste măsuri imediat, ducem cu bună știință industria alimentară și agricultura în faliment. Industria alimentară are în momentul de față cu 30% producție mai mică. Dacă unitățile de procesare nu mai funcționează 24 din 24 de ore și reduc programul la 12 ore, procesatorii nu vor mai putea păstra cei aproximativ 240.000 de angajați. Jumătate dintre aceștia riscă să fie concediați”, a spus Barbu.
Ministrul afirmă că a solicitat inclusiv o întâlnire la nivelul Guvernului, însă, de peste o lună, nu a primit niciun răspuns din partea autorităților responsabile. În opinia sa, într-o situație de criză, statul ar putea adopta rapid astfel de măsuri fără proceduri complicate la nivel european.
Blocajul este semnalat și în plan politic. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a atras atenția că proiectul „Motorină Ieftină pentru Agricultură” este blocat în Parlament, avertizând că o treime din suprafața arabilă a României riscă să rămână necultivată.