Consiliul Concurenței, amenzi pe piața service-urilor auto. Zeci de companii au fost vizate

0
Publicat:

Consiliul Concurenței a sancționat 65 de companii și o asociație cu amenzi totale în valoare de peste 130 milioane de lei (aprox 26 milioane de euro) pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România.

65 firme au fost amendate de Consiliul Concurenței, Foto: Shutterstock

Potrivit datelor transmise, miercuri, de Autoritate, 56 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale Asociației Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan – ACODAREN și desfășoară, printre altele, activităţi de reparare a autovehiculelor.

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial, prin intermediul ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al prețurilor pieselor de schimb și al tarifelor de manoperă utilizate în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurența între ele.”, informează sursa citată.

Aceste acțiuni au fost susținute, consolidate și amplificate de comportamentul și acțiunile săvârșite de Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL și societățile de asigurare, Allianz-Țiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, Uniqa Asigurări SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare - Reasigurare SA, Societatea Asigurare - Reasigurare Astra SA, participarea acestora conferind înțelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor.

Astfel, compania Renault Commercial Roumanie SRL și societățile de asigurare implicate au fost sancționate cu amenzi totale de 120,9 milioane lei. Restul sumei până la 130 de milioane lei reprezintă amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înțelegere.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care împart piețele.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS