Consilier prezidențial: Utilizarea eficientă a fondurilor europene, prioritatea zero a autorităților statului

0
Publicat:

Cosmin Marinescu, consilier prezidențial, a declarat la Forumul Forbes că eforturile și măsurile dedicate trecerii perioadei crizelor multiple trebuie însoțite de proiecte pentru stimularea mediului privat, valorificarea avantajelor competitive și utilizarea resurselor locale și naționale.

Cosmin Marinescu a participat la Forumul Forbes 2022 FOTO: Arhivă

„Consider că este momentul să încercăm să privim dincolo de paradigma actuală a crizelor multiple și să începem să prefigurăm, de o manieră concretă și pragmatică, felul în care ne dorim să arate parcursul economic și social al României în anii următori. Eforturile și măsurile punctuale dedicate surmontării acestei perioade critice trebuie acum însoțite de proiecții ambițioase, axate pe stimularea mediului privat, valorificarea avantajelor competitive și mai buna utilizare a resurselor locale și naționale” , a declarat Marinescu.

Consilierul prezidențial pe probleme de economie susține că este nevoie, în ultimele luni ale anului 2022, de implementarea investițiilor publice.

„De exemplu, ritmul formării de capital fix este de doar 2,2% pe primul semestru, în timp ce investițiile nete din economie sunt într-un ușor regres, de aproape 1%, într-un context marcat încă de incertitudini. De aici și nevoia de accelerare, în aceste ultime luni ale anului, a implementării investițiilor publice, dată fiind rămânerea în urmă a cheltuielilor de investiții ca pondere în PIB, potrivit datelor la zi aferente execuției bugetare, atât în privința investițiilor din fonduri europene, cât și a proiectelor din bani naționali” , susține acesta.

Cosmin Marinescu a precizat în cadrul Forumului Forbes că „prin implementarea investițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, dublate de reformele structurale atât de necesare, vom putea genera un climat solid de credibilitate, bazat pe competitivitate și perspective tot mai favorabile pentru investitori”.

Consilierul prezidențial susține că utilizarea eficientă și integrală a fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea zero a tuturor autorităților statului.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie