Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de componente a disponibilizat deja 97 de persoane.

Concedieri masive la Arad FOTO: Arhivă

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor făcute de şapte companii, scrie Agerpres.

”Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective", a spus Henteş.

El a precizat că până acum doar una dintre companii a recurs la concedieri, fiind afectaţi 97 de salariaţi, care şi-au depus dosarele de şomaj. Totuşi, spune directorul AJOFM, o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil, care încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.

Potrivit AJOFM, în prezent rata şomajului în judeţ este de 1,4%, fiind una dintre cele mai mici din ţară.

Pe de altă parte, platforma AJOFM Arad arată că sunt disponibile 789 de locuri de muncă la 199 de angajatori, cele mai multe în domeniile transporturi, construcţii, automotive şi comerţ.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne