Concedieri în două mari firme IT din Cluj. NTT Data: doar 2% din angajați au primit propuneri de încheiere amiabilă a contractului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două mari firme specializate în IT și-au anunțat deja angajații că vor face concedieri, scrie presa locală citând surse apropiate discuțiilor. NTT Data a precizat penntru „Adevărul” că doar 2% din angajați au primit propuneri de încheiere amiabilă a contractului.

Birouri goale
Două mari firme din IT fac concedieri în România

Două dintre cele mai mari companii din sectorul IT din România se află în dificultate și au declanșat în aceste zile un nou val de concedieri colective, mascate sub forma unor despărțiri amiabile.

 NTT Data România, fosta EBS România, ar urma să renunțe la mai mulți angajați, iar procesul pare să fie unul similar și la Cognizant, fosta Softvision, ambele companii fiind înființate în Cluj, scrie zcj.ro.  

Din totalul de aproximativ 160 de membri ai departamentului ETEC, peste 100 au primit zilele trecute invitații la întâlniri 1la1, cele mai multe online, în care li se propune să demisioneze, primind în schimb un pachet modest de compensații financiare care nu a fost făcut public și care diferă de la un om la altul”, scrie dorusupeala.ro.

Primii vizați de acest val de concedieri colective mascate sub forma unor despărțiri amiabile sunt angajații de pe bench (care în prezent nu sunt activi în proiecte comerciale), ei reprezentând acum circa 70% din totalul angajaților.

Angajații din acest departament care s-au decis să facă publică situația relatează că procesul de concediere este unul injust și discriminatoriu (sunt invitați să plece doar cei fără “pile sau prieteni” în management), în care se folosește presiunea psihologică:

Cei de pe bench, mă refer la cei care nu au pile în management, primesc ședinte 1:1 în calendar, în care sunt puși în fața faptului împlinit: DEMISIA AMIABILĂ. Li se dau timpi de gândire scurți, unii semnează, cei care nu semnează încep să fie amenințați/avertizați”, mi-a scris un martor din interiorul NTT Data.

Estimările NTT Data arată că, în luna iulie, peste 90% din angajații departamentului ETEC ar rămâne fără proiect pe care să lucreze, iar discuțiile legate de noi contracte (numite ”opportunities”) ar oferi de lucru doar pentru maxim jumătate dintre aceștia.

Mai mult, doar cei care vorbesc limba germană, au experiență în sectorul automotive și ar face față unor cerințe tehnice specifice ar putea fi implicați în proiectele viitoare, încă nesigure și neclare.

NTT Data: 2% din angajați au primit propuneri de încetare amiabilă a contractului

Ne simțim nevoiți să respingem ferm afirmațiile care induc ideea unor schimbări masive de personal în cadrul NTT DATA. Dimpotrivă. Fluxul de personal la nivelul NTT DATA este pozitiv și datele constituie un argument concludent în acest sens: în 2023 am angajat de două ori mai mulți profesioniști care activează în echipa noastră, raportat la numărul colegilor care au ales să-și continue parcursul profesional în alte companii”, a informat compania, precizând că este adepta relațiilor pe termen lung cu colegii care aleg să ni se alăture. Peste 320 de profesioniști sunt alături de noi, de peste 7 ani. Alți aproximativ 670 de colegi au acumulat deja o vechime de peste trei ani în companie. 

„Vă comunicăm aceste date care reflectă, credem noi, mult mai corect imaginea NTT DATA. Un angajator consecvent care cultivă relații de colaborare pe termen lung, într-un domeniu competitiv și dinamic cum este industria IT. 

Rămânem conectați la realitățile pieței și luăm decizii corecte pentru ca întreaga echipă NTT DATA să urmeze un parcurs comercial pozitiv. În acest registru înscriem inclusiv decizia de a gestiona un Bench de specialitate dimensionat la sub 5% din totalul angajaților noștri.

Vorbim despre colegi care deși nu ocupă un loc în producție, din cauza unor schimbări reale și naturale din piața producătorilor auto, au primit și primesc remunerație, programe de training sau reconversie profesională, după caz, din partea angajatorului. Este o măsură a respectului pe care NTT DATA îl are față de echipă. În aceeași linie includem transparența și comunicarea onestă și responsabilă angajat/angajator. 

În interesul unei comunicări corecte și complete, subliniem că ponderea angajaților cărora compania le-a propus o soluție de încheiere amiabilă a colaborării nu depășește 2% din numărul total de angajați și colaboratori.

În încheiere, pentru a preveni formarea unui efect de tip ”fake-news”, NTT DATA își exprimă clar și fără echivoc planurile de a continua dezvoltarea departamentului EMBEDDED, la care faceți referire în articol. Modificările punctuale de personal din acest departament au la bază o stare de fapt: transformarea unei întregi piețe, așa cum am arătat și mai sus. Cu toate acestea, așteptările NTT DATA de la acest departament rămân în continuare ridicate și preconizăm o creștere sustenabilă de personal, direct proporțională cu cererile din piață, pe termen mediu și lung, concretizate în contracte și colaborări noi”, a informat compania.

Situație similară și la Cognizant

Vești similare am primit în aceste zile și de la angajații Cognizant Softvision, companie care deja a procedat la mai multe valuri de concedieri folosind aceeași metodă. Informațiile pe care le-am primit arată că, de la începutul anului 2024, firma a disponibilizat peste 100 de angajați, mai ales din departamentele de IT support (operațional și call center) și Human Resources.

Ironia sorții face ca, după ce au fost puse să cheme oamenii la întâlniri în care să le impună să își dea demisiile, chiar angajatele din departamentul HR să pățească la rândul lor același lucru”, arată sursa citată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite