Cine va fi afectat de provocările cu care se va confrunta sistemul energetic de Paște. Ce măsuri ar trebui luate

0
Publicat:

Scăderea drastică a consumului de energie din perioada sărbătorilor Pascale ar putea crea probleme serioase, potrivit experților consultați de „Adevărul”.

Sistemul energetic european este vulnerabil în perioada sărbătorilor pascale. Foto Adevărul

„Va fi o problemă serioasă în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru că vor fi 5-6 zile în care aproape nimeni nu mai consumă energie electrică sau consumul va fi foarte mic. Și vă explic: magazinele, fabricile, birourile, toate unitățile în care este posibilă întreruperea activității vor fi închise de Paștele catolic și Paștele ortodox care sunt sărbătorite în aceeași perioadă în acest an. Consumul de energie va scădea foarte mult peste două săptămâni, când în România vor fi circa 20-21 de grade Celsius, în timp ce producția de energie va crește datorită fotovoltaicelor”, a declarat pentru „Adevărul” Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Întrebat ce se poate face pentru a evita o eventuală criză generată de supraproducție pe fondul unui consum minim de energie, expertul a spus că nu crede că va fi prea complicat.

Nu cred că va fi chiar atât de complicat. Este o problemă de dispecerizare. Vizați sunt producătorii, furnizorii și distribuitorii de energie electrică. Cetățenii nu vor fi afectați mai mult decât de obicei”, a explicat Chisăliță.

El a adăugat că o soluție ar fi creșterea capacităților de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, lucru care se poate face dacă legiuitorii impun prosumatorilor să instaleze baterii de stocare a energiei produsă de panourile fotovoltaice. „Am cerut în numeroase rânduri acest lucru, atât eu, cât și Asociația Prosumatorilor. Dacă nu se rezolvă, vom avea aceleași probleme ca acum și de Paștele viitor”, a adăugat expertul în Energie.

În opinia acestuia, creșterea producției de energie pe fondul unui consum redus va avea „impact asupra prețurilor de pe burse, care vor fi zero sau negative”. „Piața își va face treaba, prețurile se vor regla de la sine”, a explicat Dumitru Chisăliță.

Amintim că oficialii Transelectrica au avertizat că, în cazul în care vremea va fi însorită, vor fi înregistrate concomitent o producţie foarte mare de energie fotovoltaică şi un consum de electricitate extrem de redus.

Ne pregătim şi căutăm soluţii adecvate. Având în vedere suprapunerea datelor atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru creştinii catolici pentru sărbătorile pascale, la nivel european s-a format o grupă dedicată pregătirii funcţionării Sistemului Electroenergetic interconectat care implică toţi operatorii de transport şi sistem din Europa şi la nivelul ENSTO-E. Aşa cum a fost tendinţa ultimilor ani, s-au instalat foarte multe centrale fotovoltaice şi a crescut semnificativ puterea instalată la prosumatori, nu doar în România ci şi în toate ţările din Europa. În scenariul cel mai defavorabil, dacă vremea va fi una foarte frumoasă în zilele de Paşte, cu radiaţie solară ridicată, şi provocările pe care le vom avea vor fi unele pe măsură″, a spus Ivan, citat de Profit.ro.

Potrivit şefului DEN, la nivelul României, este luat în calcul scenariul ca nivelul de consum să scadă la un minim de 2.000 MW.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere