Cheltuielile legate de investiții vor ajunge în 2024 la 120,1 miliarde de lei, reprezentând 6,9% din PIB

0
Publicat:

Cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 120,1 miliarde lei, reprezentând 6,9% din PIB, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2024 şi proiecţia acesteia pe anii 2025-2027, publicat miercuri de Ministerul Finanțelor (MF).

Cheltuielile legate de investiții vor ajunge în 2024 la 120,1 miliarde de le

Programarea multianuală şi prioritizarea investiţiilor publice, pe baza unor criterii de prioritizare a proiectelor în funcţie de relevanţă (compatibilitate cu strategiile sectoriale), rezultate aşteptate (impact), capacitate de realizare a proiectului în termenul prevăzut şi sustenabilitatea financiară vor conduce la creşterea absorbţiei fondurilor europene, în vederea descongestionării spaţiului fiscal şi a susţinerii creşterii economice. În anul 2024, cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 120,1 miliarde lei, reprezentând 6,9% în PIB. În anul 2024 se remarcă cea mai mare pondere a investiţiilor în PIB”, se spune în Raport.

Conform sursei citate, investiţiile sunt susţinute din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, însă până la sfârşitul anului 2026 acestea trebuie finalizate. În 2026, acestea însumează cea mai mare valoare nominală.

Raportul menţionează că în perioada 2024 - 2026 se constată în continuare o îmbunătăţire a structurii cheltuielilor de investiţii în sensul creşterii ponderii cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri externe şi PNRR în cadrul surselor de finanţare. 

„Prin bugetul pentru anul viitor continuăm măsurile noastre guvernamentale de creștere a puterii de cumpărare, susținere a investițiilor și întărire a disciplinei cheltuielilor publice. Asigurăm resursele necesare pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, majorarea salariilor din educație, așa cum ne-am angajat, și susținerea tuturor drepturilor sociale. Fondurile alocate pentru investiții vor fi mai mari decât cele din 2023, ajungând la 7,2% din PIB. Bugetul pentru anul viitor va fi orientat spre dezvoltare, dar cu o importantă componentă economică”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a prezentat în cadrul evenimentului proiectul de buget pentru 2024. Acesta preconizează o creștere economică de 3,4% din PIB, care se bazează pe aplicarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, a aplicării soluțiilor de digitalizare și îmbunătățirea colectării. „Așa cum am asigurat în repetate rânduri, nu vom crește taxe sau impozite”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model