Ce se va întâmpla cu programul „Casa Verde Fotovoltaice”. Precizările ministrului Mediului

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a făcut joi o serie de precizări privind scenariile luate în calcul pentru transformarea programului „Casa Verde Fotovoltaice”, adăugând că totul depinde de Legea bugetului şi, implicit, vom şti şi alocarea pentru Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Guvernul ia în calcul transformarea programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Foto Kilowat

Avem mai multe scenarii pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice. Urmează să avem discuţii cu Ministerul Finanţelor, dar după ce va fi aprobată Legea bugetului naţional, pentru că, în baza acestei legi, ulterior vom putea să avem o discuţie şi pe bugetul AFM. În momentul în care vom şti limita maximală la care putem să mergem, vom avea şi împărţirea în interiorul bugetului pe mai multe proiecte. Este unul dintre scenarii (transformarea în "Casa Verde Baterii, n.r.), dar nu vă pot da mai multe detalii, pentru că depinde foarte mult de bugetul maximal care va putea să fie alocat prin AFM în acest an. Nu vă pot da în acest moment un astfel de răspuns din nou, pentru că în momentul de faţă nu avem încă un buget aprobat. Ar fi neserios din partea mea să vin să arunc cifre în momentul în care nu avem efectiv suma totală aprobată. Deci, după ce avem o sumă discutată şi aprobată care să poată să fie susţinută din bugetul naţional, să nu creştem deficitul pentru România prin aceste proiecte, după ce avem această sumă totală, vom împărţi această sumă pe mai multe proiecte. Unul dintre scenarii este inclusiv să alocăm bani pentru proiectul de care aţi menţionat mai devreme, dar nu ştiu încă care este suma totală", a subliniat Buzoianu.

Programul leasing social pentru mașini electrice va fi amânat cu un an

Pe de altă parte, întrebată dacă în acest an va fi lansat programul de leasing social pentru achiziţia de mașini electrice, şefa de la Mediu a transmis că amânarea cu un an a Fondului Social pentru Climă, prin care urma să fie susţinut o astfel de iniţiativă la nivel naţional, nu va face posibilă derularea acestui proiect.

Este un proiect care era gândit ca parte din Fondul Social pentru Climă, care, în momentul de faţă, este amânat un an de zile, pentru că ETS 2, acest mecanism de scheme de vânzare pentru certificate de carbon, a fost şi el amânat un an de zile şi atunci, automat, şi Fondul Social pentru Climă a fost amânat un an de zile. Drept urmare, proiectele care urmau să fie făcute din acest fond, momentan nu sunt încă discutate", a precizat Diana Buzoianu. 

Banii pentru Casa Verde Fotovoltaice s-au epuizat rapid în 2025

În 2025, Casa Verde Fotovoltaice a fost relansat cu un buget record de 2,2 miliarde de lei, incluzând și baterii de stocare a energiei, cu un sub-buget dedicat de 400 de milioane de lei.

Componenta Casa Verde Plus a finanțat pompe de căldură, extinzând sprijinul pentru tranziția energetică a gospodăriilor. Lansarea sesiunilor a urmat blocajelor din 2024, când mulți beneficiari au întâmpinat întârzieri la decontări și clarificări administrative.

Ca în fiecare an, statul a alocat banii pe principiul „primul venit, primul servit”, fapt ce a dus la epuizarea bugetului în mai puțin de 1 minut de la deschiderea înscrierilor.

200 milioane de lei pentru Programul Rabla 2025

Programul de leasing social pentru mașini electrice era așteptat de mulți români cu venituri reduse, sursele „Adevărul” afirmând încă de la începutul lunii că implementarea acestuia se va amâna cu cel puțin un an.

În 2025, Programul Rabla a oferit persoanelor fizice posibilitatea de a casare autovehicule vechi și de a achiziționa modele noi mai puțin poluante, cu o sumă totală alocată de 200 de milioane de lei. Din aceasta, 80 milioane de lei au fost destinate autovehiculelor cu propulsie termică sau hibride, iar 120 milioane de lei pentru autovehicule electrice, plug-in hibrid sau cu pilă de combustie cu hidrogen. Valoarea ecotichetelor varia între 10.000 și 18.500 de lei, în funcție de tipul vehiculului. Lansarea sesiunilor s-a făcut prin aplicația AFM, însă întârzierile și blocajele administrative au creat incertitudini pentru solicitanți.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online