Ce se întâmplă cu PNRR. Ministrul Dezvoltării: Investițiile continuă pentru cele 5.282 de contracte începute

0
Publicat:

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a subliniat, joi, că PNRR-ul nu se opreşte, nici finanţarea investiţiilor care sunt în curs de derulare.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

 La Ministerul Dezvoltării, care gestionează cele mai multe contracte de investiţii prin PNRR-ul alocat României, sunt astăzi 6.055 de contracte, din care 5.282 de contracte, adică 87%, sunt deja începute. Însă restul de 13%, adică 773 de contracte, nu mai vor fi finanţate, deoarece fizic nu mai este timp ca aceste investiţii să fie finalizate, spune ministrul, citat de News.

”Nu se opreşte PNRR-ul, nu se opreşte finanţarea investiţiilor care sunt în curs de derulare, adică unde antreprenorul este pe şantier, indiferent de gradul de execuţie. Nu se opreşte finanţarea, nu sunt scoase din PNRR. Discutăm de investiţii sau despre obiective care astăzi ori nu au contract de finaţare de la ministerul care derulează acel program, în speţă, putem spune, Ministerul Dezvoltării, fie au un contract de finanţare, dar în urma licitaţiei ori nu au parcurs procedura de licitaţie sau au parcurs procedura de licitaţie primăriile, dar nu au contract de execuţie de lucrări, sau nu au ordin de începere a lucrărilor. Deci vorbim de investiţii la care nu a început pe teren construcţia, reabilitarea investiţiei respective. Deci gradul de execuţie a acestei investiţii este zero, nu s-a decontat niciun euro din PNRR pe partea de construcţii. Şi atunci, la Ministerul Dezvoltării, care gestionează cele mai multe contracte de investiţii prin PNRR-ul României, sunt astăzi 6.055 de contracte. Din aceste 6.055 de contracte, 5.282 de contracte, reprezentând 87% din totalul investiţiilor pe PNRR, pe Ministerul Dezvoltării, sunt deja începute. Sunt pe şantier antreprenorii, se lucrează la aceste 5.282 de contracte, obiectivele de investiţii se construiesc, se reabilitează. Toate aceste investiţii, 5.282, merg mai departe, au finanţare în continuare în PNRR”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la finalul şedinţei de Guvern de joi.

De asemenea, pentru un număr de 773 de contracte, care reprezintă 13% din acest portofoliu pe care îl gestionază Ministerul Dezvoltării, nu s-a început investiţia, nu s-a decontat niciun euro pe partea de construcţii.

”Acestea nu vor mai fi finanţate, având în vedere perioada rămasă, care este de un an de zile, şi procedurile de achiziţie publică, multe cazuri care trebuie derulate. Pur şi simplu, fizic nu mai este timp ca aceste investiţii să fie finalizate. Şi atunci, pentru a nu crea presiune pe bugetul de stat, indiferent că vorbim de buget de stat sau eventual buget local ulterior, ulterior a fi preluate pe bugetul local aceste investiţii care nu au nicio şansă de realizare până la sfârşitul lui august 2026. Aceste investiţii vor fi propuse pentru a nu fi continuate, respectiv a nu fi începute practic fizic lucrarea”, a adăugat oficialul.

Și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat azi că implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu se oprește, ci se accelerează.

Astăzi am îndeplinit o bornă importantă din implementarea PNRR, care nu doar că nu se oprește, ci se accelerează. Memorandumul adoptat clarifică alocările între componenta de grant nerambursabil și împrumuturi și confirmă rezultatele pre-acordului cu Comisia Europeană”, a precizat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete