Ce se întâmplă cu piața imobiliară din România în 2024. Previziunile experților în domeniu

0
Publicat:

La fel ca în 2023, românii vor fi în goana după achiziţionarea de apartamente şi în 2024, susţin agenţii imobiliari. Se pare că dobânzile nu îi sperie pe clienţi, aceştia preferând, în continuare, să cumpere locuinţe prin intermediul programului Prima Casă sau cu ajutorul creditelor imobiliare.

Cheie de apartament SURSĂ Arhiva Adevărul

Cu toate acestea, mai susţin specialiştii în imobiliare, există şi persoane care optează pentru plata integrală a locuinţei achiziţionate.

Românii caută locuinţa perfectă şi în 2024

Conform specialiştilor în imobiliare, românii au aşteptat cu nerăbdare trecerea sărbătorilor de iarnă. Astfel, chiar de la începutul anului, mulţi dintre ei au apelat la ajutorul agenţiilor pentru a identifica locuinţa perfectă, la un preţ avantajos.

,,Nici bine nu am intrat in noul an, că telefoanele au început să sune. Românii caută în continuare apartamente, proiecte avantajoase, pentru a achiziţiona locuinţe. Cei mai mulţi dintre clienţii care ne contactează vor să cumpere apartamente cu ajutorul creditelor, sunt destul de puţini cei care plătesc integral apartamentul. De cele mai multe ori, cei care aleg această variantă sunt românii care locuiesc în străinătate, care au adunat de-a lungul timpului suma necesară. Se pare că ratele mari nu îi sperie încă pe români, ori sunt constrânşi să achiziţioneze locuinţe. Suntem un popor cu simţul proprietăţii foarte bine dezvoltat, nu ştiu dacă acest lucru este neapărat un avantaj", precizează Cornel Zmău, consilier imobiliar.

Care sunt locuinţele căutate de români

La fel ca în 2023, cei mai mulţi dintre clienţi caută apartamente cu două sau cu trei camere. Conform specialiştilor în imobiliare, românii iau în considerare foarte multe aspecte când vine vorba despre o achiziţie pe viaţă.

,,Clienţii noştri optează, în general, pentru apartamente cu trei camere. Aici vorbim în special despre clienţii care au copii. Totodată, mulţi dintre ei ne precizează că au în plan să îşi mărească familia în viitorul apropiat, astfel că trebuie să le găsim apartamente mai spaţioase. Totodată, avem clienţi care solicită apartamente cu o cameră, cu suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Aceştia sunt clienţii care cumpără apartamente doar pentru investiţie, oferindu-le spre închiriere, în încercarea de a atenua investiţia într-un timp cât mai scurt. Totodată, avem şi multe persoane care investesc în apartamente pe care le închiriază în regim hotelier. Aceasta este o altă metodă prin care reuşesc să îşi recupereze o parte din investiţie într-un timp scurt", adaugă consilierul imobiliar.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică