Ce se întâmplă cu piața imobiliară din România în 2024. Previziunile experților în domeniu

0
Publicat:

La fel ca în 2023, românii vor fi în goana după achiziţionarea de apartamente şi în 2024, susţin agenţii imobiliari. Se pare că dobânzile nu îi sperie pe clienţi, aceştia preferând, în continuare, să cumpere locuinţe prin intermediul programului Prima Casă sau cu ajutorul creditelor imobiliare.

Cheie de apartament SURSĂ Arhiva Adevărul
Cheie de apartament SURSĂ Arhiva Adevărul

Cu toate acestea, mai susţin specialiştii în imobiliare, există şi persoane care optează pentru plata integrală a locuinţei achiziţionate.

Românii caută locuinţa perfectă şi în 2024

Conform specialiştilor în imobiliare, românii au aşteptat cu nerăbdare trecerea sărbătorilor de iarnă. Astfel, chiar de la începutul anului, mulţi dintre ei au apelat la ajutorul agenţiilor pentru a identifica locuinţa perfectă, la un preţ avantajos.

,,Nici bine nu am intrat in noul an, că telefoanele au început să sune. Românii caută în continuare apartamente, proiecte avantajoase, pentru a achiziţiona locuinţe. Cei mai mulţi dintre clienţii care ne contactează vor să cumpere apartamente cu ajutorul creditelor, sunt destul de puţini cei care plătesc integral apartamentul. De cele mai multe ori, cei care aleg această variantă sunt românii care locuiesc în străinătate, care au adunat de-a lungul timpului suma necesară. Se pare că ratele mari nu îi sperie încă pe români, ori sunt constrânşi să achiziţioneze locuinţe. Suntem un popor cu simţul proprietăţii foarte bine dezvoltat, nu ştiu dacă acest lucru este neapărat un avantaj", precizează Cornel Zmău, consilier imobiliar.

Care sunt locuinţele căutate de români

La fel ca în 2023, cei mai mulţi dintre clienţi caută apartamente cu două sau cu trei camere. Conform specialiştilor în imobiliare, românii iau în considerare foarte multe aspecte când vine vorba despre o achiziţie pe viaţă.

,,Clienţii noştri optează, în general, pentru apartamente cu trei camere. Aici vorbim în special despre clienţii care au copii. Totodată, mulţi dintre ei ne precizează că au în plan să îşi mărească familia în viitorul apropiat, astfel că trebuie să le găsim apartamente mai spaţioase. Totodată, avem clienţi care solicită apartamente cu o cameră, cu suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Aceştia sunt clienţii care cumpără apartamente doar pentru investiţie, oferindu-le spre închiriere, în încercarea de a atenua investiţia într-un timp cât mai scurt. Totodată, avem şi multe persoane care investesc în apartamente pe care le închiriază în regim hotelier. Aceasta este o altă metodă prin care reuşesc să îşi recupereze o parte din investiţie într-un timp scurt", adaugă consilierul imobiliar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite