Video Ce bogății ascund subteranele Munților Apuseni. Metalele viitorului și mineralele care i-au uluit pe savanți

Alături de cantități impresionante de aur, argint și cupru, Munții Apuseni ascund în adâncuri unele dintre cele mai prețioase metale „ale viitorului”. Unele zăcăminte au fost identificate și exploatate în trecut, la scară redusă.

Munții Apuseni au fost, din cele mai vechi timpuri, un loc al minelor de aur, argint și cupru. În epoca modernă a mineritului, începută odată cu reorganizarea exploatărilor din vremea Imperiului Habsburgic, au atras tot mai mult atenția și alte minerale prețioase și rare descoperite aici.

Unele au fost extrase alături de minereurile vizate de lucrările miniere principale, însă au fost ignorate, neputând fi valorificate industrial în timpul exploatărilor sau în lipsa tehnologiei necesare pentru separarea lor.

Alte zăcăminte de minerale considerate valoroase în prezent nu au mai apucat să fie exploatate, după ce industria minieră a intrat în declin de la sfârșitul secolului XX, ori din cauze economice sau tehnice.

Telurul, mineralul nedezlipit de aur din Munții Metaliferi

Un astfel de mineral, găsit în abundență în câteva locuri din lanțul Apusenilor, în special în Munții Metaliferi, a fost telurul, un metal de culoare alb-argintie, foarte sfărâmicios, care poate fi utilizat pentru obținerea unor aliaje în industria metalurgică, dar și în industria energetică, aerospațială, militară, auto și IT. Învelișul primei bombe atomice ar fi fost realizat din telur, potrivit unor istorici.

Telurul a fost descoperit pentru prima dată în minele de aur din Transilvania, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar oamenii de știință ai epocii l-au numit „aurum problematicum”. Unul dintre cele mai bogate zăcăminte ale metalului rar a fost exploatat în Munții Metaliferi, la Săcărâmb.

Minele de aur din Săcărâmb (video) au fost deschise la mijlocul secolului al XVIII-lea, după descoperirea unui bulgăre de aur „îmbrăcat” în telur, la poalele Dealului Calvariei – pe atunci un loc sălbatic, cu înfățișarea unei mari piramide cenușii formate de vulcanul stins în urmă cu milioane de ani.

Geologul Edward Daniel Clarke (1769–1822) a vizitat mina de aur și telur de la Săcărâmb la începutul anilor 1800 și a descris-o în jurnalul său „Călătorii în diferite țări din Europa, Asia și Africa” (1816).

„Cum Transilvania este singura regiune din toată lumea unde s-a descoperit până acum tellurium, curiozitatea noastră era foarte vie să cercetăm mina de la Săcărâmb”, scria Clarke în cartea sa.

Cum era descris telurul la descoperirea sa

Omul de știință, colecționar pasionat de antichități, a cumpărat de aici câteva minerale și bucăți de telur, în formă cristalină și masivă.

„Unele specimene de tellurium sunt așa de extraordinar de bogate în aur, că la vânzarea lor în beneficiul coroanei ele trebuie cântărite și prețuite după proporția de aur pe care o conțin. Acest fel de minereu se păstrează totdeauna încuiat în magazii speciale și distribuit în loturi diferite, închise în lădițe. Minereul obținut zace în grămezi prin care poți vedea pe lucrători cum umblă cu ciocănele, alegându-l și zdrobindu-l, în vederea operației următoare de fărâmare. Minereurile mai bogate, de îndată ce sunt scoase din mină, sunt transportate în copăi de lemn în camere de separare, unde sunt sfărâmate cu cea mai mare grijă de niște slujbași anume legați prin jurământ. Cele mai sărace sunt separate în băile de spălare, folosind site de fier”, relata mineralogul englez în urmă cu peste două secole.

În secolul al XVIII-lea, telurul nu avea utilizări industriale, iar valoarea lui era doar una științifică, fiind un element chimic nou descoperit, în special la Săcărâmb și Zlatna, în exploatările aurifere. Minereurile mai bogate extrase din mina Săcărâmb conțineau în special tellurium și aur. „Nu toate minereurile conțin argint, deși toate conțin aur”, afirma geologul Edward Clarke.

Minele din Săcărâmb au atras în secolele trecute numeroși oameni de știință, interesați de zăcămintele bogate de metale și minerale prețioase și rare: aur, argint, telur, săcărâmbit, silvanit, scorodit, pirofirit, rodonit, stibiuconit, valentinit și numeroase alte tipuri de minereuri, unele descoperite aici pentru prima dată în lume.

Molibden, bismut, uraniu, nichel și cobalt în Munții Bihorului

Exploatările miniere din Munții Bihorului, locul din Apuseni din care izvorăsc Crișul Alb, Crișul Negru și Arieșul Mare, au origini străvechi. În Antichitate, aurul era căutat în nisipurile acestor râuri, iar mai târziu în gropile și galeriile primitive scobite în pereții munților.

Cele mai vechi mine din Munții Bihorului sunt amintite încă din Evul Mediu, iar până în secolul al XIX-lea zona Băiței Bihorului era cunoscută pentru minele sale de fier, cupru, zinc, aur și argint. De-a lungul timpului, au fost extrase de aici și alte minerale: molibden, bismut, wolfram, nichel, cobalt, calcar, uraniu, marmură și piatră de construcții.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în ținutul de pe văile Crișului Negru și Crișului Băiței a fost descoperit unul dintre marile zăcăminte de molibden și bismut din Europa. La început, cele două metale au fost considerate produse secundare ale minelor de cupru și plumb din zonă și nu erau folosite. Importanța lor a crescut însă după Primul Război Mondial.

„Aceste două metale au întrebuințări cu totul speciale: bismutul în industriile chimică și farmaceutică, iar molibdenul în industria oțelurilor speciale. Fiind foarte rare, sunt cu atât mai căutate și bine plătite. Zăcămintele lor din România, situate în Munții Bihorului, în jurul localității Băița (fostă Rezbanja), fiind foarte bogate, au o mare însemnătate pentru economia națională, mai ales ca materii prime pentru export”, informa, în 1929, geologul G. V. Cruglicov, în publicația economică Argus.

Peste 200 de tone de molibden erau exploatate anual pe Valea Băiței înainte de Al Doilea Război Mondial, minereul fiind folosit la fabricarea oțelurilor speciale pentru arme, avioane și automobile, înlocuind în multe cazuri nichelul.

La începutul anilor ’50, pe Valea Băiței a fost descoperit cel mai important zăcământ de uraniu din România, care, datorită bogăției sale, a putut fi exploatat inițial la suprafață. În anii ’50, zona a fost militarizată de sovietici, iar producția de minereu de uraniu a fost trimisă în Uniunea Sovietică.

În aceeași zonă, la poalele Munților Bihorului, sunt explorate și zăcăminte de cobalt, nichel și sulfuri polimetalice, identificate în trecut în foste perimetre miniere din care a fost extras uraniu.

„Aici au fost descoperite și minereuri de cobalt și nichel, care au fost ignorate, deoarece divizia responsabilă a sectorului minier de stat din România, în anii 1960–1990, se concentra doar pe ceea ce atunci se numea «metale strategice», iar cobaltul și nichelul nu erau incluse”, arăta compania canadiană Leading Edge Materials, într-un proiect minier care vizează metalele considerate esențiale pentru industriile viitorului de la Băița Bihorului.

Uraniul este un element radioactiv folosit în producția de energie nucleară, cobaltul și nichelul sunt esențiale pentru bateriile litiu-ion, iar bismutul este un metal utilizat în industria medicală și ca înlocuitor ecologic pentru plumb. Arsenul, un element toxic, este prezent și el în zăcămintele din zonă.

Materii prime critice în Apuseni

Din anii ’90, aproape 600 de exploatări miniere din România, din 28 de județe, au intrat în programele de închidere definitivă, arată informațiile cuprinse în „Strategia României pentru resurse minerale neenergetice, orizont 2035”, publicată de Ministerul Economiei, care include o evaluare a resurselor minerale neenergetice din România.

Același document arată că, alături de aur, argint și minereuri metalice, dar și de mineralele industriale, resursele energetice precum uraniul, cărbunele, gazele naturale și petrolul, precum și apele minerale și geotermale, un interes major îl reprezintă rezervele de materii prime critice identificate în România.

„Principalii beneficiari ai materiilor prime critice sunt operatorii care activează în domeniul tehnologiilor înalte (aerospațiale, aeronautică, electronică, echipamente medicale, baterii solare, laptop-uri), al tehnologiei semiconductorilor (telefonie mobilă, G.P.S., internet, fibre optice), al automaticii și electronicii, industriei siderurgice și metalurgice, al preparării minereurilor (prin tehnologii curate), în industria aliajelor, a materialelor refractare și a polimerilor etc.”, arată „Strategia României pentru resurse minerale neenergetice, orizont 2035”.

Cele mai cunoscute zăcăminte de materii prime critice din România au fost identificate în Carpații Occidentali (Munții Apuseni, Munții Banatului și Munții Poiana Ruscă), unde tradiția exploatărilor miniere a fost aproape neîntreruptă în ultimele două–trei secole.

Rezerve de staniu au fost identificate și în Carpații Orientali și în Maramureș, dar și la Valea Morii și Barza (Hunedoara), din Munții Apuseni, unde până în anii 2000 au fost exploatate, în carieră și subteran, zăcămintele de aur, argint și cupru.

Rezerve de bismut, sub formă de sulfuri și sulfosăruri, dar și ca oxid sau bismut nativ, au fost găsite în zăcămintele de cupru, plumb și zinc, exploatate în vestul și centrul României, la Brusturi și Baia de Arieș în Apuseni, dar și în Maramureș.

Galiul a fost identificat în cantități mai mari în haldele de steril de la Ilba (Maramureș), dar și în zone miniere din Apuseni, ca Săcărâmb.

Germaniul se regăsește în zăcămintele de blendă, dar și în alte sulfuri minerale, în zonele miniere Baia de Arieș, Bucium, Zlatna, Roșia Montană și Barza, din Apuseni și Munții Metaliferi.

Vanadiul a fost descoperit în Munții Metaliferi, la Căzănești – Ciungani, o zonă cu o istorie bogată în exploatarea minereurilor metalice, dar și în Munții Pădurea Craiului și în zona Căpuș (Cluj).

Controversele exploatărilor din Apuseni

Studiile de piață indică un potențial de creștere a cererii și a prețurilor materiilor prime critice, arătau autorii analizei.

Totuși, astfel de exploatări se confruntă și cu dificultăți. Printre acestea se numără necesitatea construirii unor uzine noi pentru extracția materiilor prime critice și a sulfurilor comune care le însoțesc, investițiile mari necesare pentru redeschiderea zăcămintelor și dotarea minelor, dar și faptul că rentabilitatea exploatării depinde de conținutul și accesibilitatea minereurilor principale, precum cuprul (Cu), zincul (Zn) și plumbul (Pb).

Autorii documentului mai arată că, în ultimele decenii, s-au pierdut know-how-ul și tehnologiile relevante pentru cercetare și prelucrare, iar în învățământul de profil nu există programe actualizate adaptate nevoilor actuale privind resursele minerale critice.

De asemenea, nu există o bază de date actualizată privind aceste materii prime, iar percepția publică este adesea sceptică în privința impactului asupra mediului al unor astfel de exploatări miniere.