Cât te costă să ai o casă în Europa. Ratele vs. salariul, pe țări
0Raportat la salariu, ratele bancare din Bulgaria și România sunt printre cele mai mici din Europa, deși dobânda practicată în țara noastră este mai mare decât în cea vecină, dar mult mai mică decât în Ungaria, Polonia sau Republica Moldova.
România și Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune luând în considerare salariile medii la nivel național și costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar contractat pe o perioadă de 25 de ani.
Astfel, rata medie lunară a unui credit ipotecar necesar pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în București, finalizat de cel puțin 30 de ani și în afara zonelor semi-centrale, deține un procent de aproximativ 48% din salariul mediu net la nivel național. Valoarea indicelui Ipotecare.ro este în creștere față de nivelul de 45% înregistrat în primăvară, în principal ca urmare a creșterii prețurilor locuințelor.
În analiză a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați utili, cu o valoare de 100.000 de euro, și o dobândă fixă de 5,55% - nivel mediu înregistrat pentru creditele ipotecare acordate în București în luna octombrie a acestui an.
O valoare mai bună la nivel regional a indicatorului rată/salariu se înregistrează doar în Sofia, unde rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere deține un procent de 43% din salariul mediu înregistrat în Bulgaria.
Creditele ipotecare, mai accesibile în București decât în Atena
Pe de altă parte, creditele ipotecare sunt mai accesibile în București decât în Atena, unde rata medie deține o pondere de 62% din salariul mediu din Grecia, decât în Budapesta, unde rata medie reprezintă 72% din salariul mediu din Ungaria sau față de Chișinău, unde rata ipotecară medie deține un procent de 78% din salariul mediu înregistrat în Republica Moldova. În același timp, valoarea indicelui Ipotecare.ro este de 82% în Varșovia și de 97% în Praga.
„România este singura țară din Uniunea Europeană în care media dobânzilor ipotecare este mai redusă comparativ cu dobânda de referință stabilită de băncile centrale locale. În statele din vestul Europei se înregistrează dobânzi ipotecare mai mici deoarece creditele sunt în euro iar inflația este mai redusă, ceea ce a permis Băncii Centrale Europene să reducă Euribor la 2%. În estul Europei, inclusiv în România, se înregistrează rate ale inflației mult mai ridicate, ceea ce duce la dobânzi mai mari dar și la o creștere mai accentuată a prețurilor locuințelor, rezultând astfel un nivel rată/salariu mai slab față de cel înregistrat în primăvară. România câștigă însă prin costuri asociate semnificativ mai mici, de la comisioane la taxe și impozite”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.
Cea mai redusă valoare a indicatorului rată/salariu este înregistrată în Berlin și Roma, unde rata ipotecară medie deține o pondere de 38% din salariile medii de la nivel național. Indicatorul citat are o valoare de 41% în Viena, 42% în Madrid și 47% în Amsterdam. Pe de altă parte, rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Londra și Paris deține ponderi de 86% - 87% în salariile medii înregistrate la nivel național.
În analiză a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, finalizat de cel puțin 30 de ani și amplasat în afara zonelor centrale și semi-centrale ale mai multor capitale din Uniunea Europeană. De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe o perioadă de 25 de ani, cu un avans de 15% și cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările. Pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de la primele trei bănci din fiecare stat analizat.
În primele opt luni din 2025 au fost acordate în total la nivel național credite ipotecare în valoare de 7,4 miliarde de euro potrivit datelor Băncii Naționale, în creștere cu 34% comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea incluzând însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările. Numărul caselor și apartamentelor vândute în primele nouă luni din 2025 la nivel național a fost cu 0,3% mai mic comparativ cu perioada similară din 2024, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Principalele date relevante despre costurile unui credit ipotecar în Europa
Berlin
Preț imobil – 287.500 euro
Dobândă fixă 3,64%
Cost imobil + credit 415.425 euro
rata 1.241 euro
rată/salariu 38%
Roma
Preț imobil – 200.000 euro
Dobândă fixă 3,35 %
Cost imobil + credit 281.100 euro
rata 837 euro
rată/salariu 38 %
Viena
Preț imobil – 330.000 euro
Dobândă fixă 3,65%
Cost imobil + credit 477.300 euro
rata 1.426 euro
rată/salariu 41%
Madrid
Preț imobil – 225.000 euro
Dobândă fixă 3,50%
Cost imobil + credit 320.850 euro
rata 957 euro
rată/salariu 42%
Sofia
Preț imobil – 100.000 euro
Dobândă fixă 3,64%
Cost imobil + credit 144.300 euro
rata 431 euro
rată/salariu 43%
Amsterdam
Preț imobil – 400.000 euro
Dobândă fixă 3,62%
Cost imobil + credit 577.200 euro
rata 1.724 euro
rată/salariu 47%
București
Preț imobil – 100.000 euro
Dobândă fixă 5,55%
Cost imobil + credit 177.200euro
rata 524 euro
rată/salariu 48%
Atena
Preț imobil – 160.000 euro
Dobândă fixă 3,88%
Cost imobil + credit 236.400 euro
rata 708 euro
rată/salariu 62%
Budapesta
Preț imobil – 155.000 euro
Dobândă fixă 7,10%
Cost imobil + credit 305.250 euro
rata 940 euro
rată/salariu 72%
Chișinău
Preț imobil – 75.500 euro
Dobândă fixă 8,10%
Cost imobil + credit 144.300 euro
rata 499 euro
rată/salariu 78%
Varșovia
Preț imobil – 200.000 euro
Dobândă fixă 7,06%
Cost imobil + credit 392.400 euro
rata 1.208 euro
rată/salariu 82%
Londra
Preț imobil – 495.000 euro
Dobândă fixă 4,83%
Cost imobil + credit 799.650 euro
rata 2.418 euro
rată/salariu 86%
Paris
Preț imobil – 535.000 euro
Dobândă fixă 4,10%
Cost imobil + credit 807.750 euro
rata 2.425 euro
rată/salariu 87%
Praga
Preț imobil – 335.000 euro
Dobândă fixă 4,94%
Cost imobil + credit 546.450 euro
rata 1.654 euro
rată/salariu 97%