Cât de aproape este sfârşitul crizei din zona euro

Faptul că specialiştii în investiţii vorbesc tot mai frecvent despre o ieşire din criza datoriilor suverane este un semn pozitiv asupra îmbunătăţirii semnificative în percepţia pieţei faţă de zona euro.

Psihologic vorbind, sfârşitul anului 2012 este total diferit de zilele întunecate din noiembrie 2011, când temerile cu privire la viitorul zonei euro erau la cote alarmante.

Însă ce a determinat această schimbare şi chiar are ea motive să fie justificată?, se întreabă Nicholas Spiro, director la compania de consultanţă Spiro Sovereign Strategy din Londra. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), este cel care ar trebui să primească toate laudele, crede Spiro.

Roadele eforturilor lui Draghi

Prin promisiunea pe care a făcut-o la sfârşitul lunii iulie, de a „face tot ce este nevoie“ pentru a salva zona euro, Draghi a redus semnificativ ameninţarea ce viza existenţa monedei europene unice. În plus, rezultatele vorbesc de la sine: Spania, punctul central al anxietăţii, se bucură acum de capital străin în economia sa, după ce luni de-a rândul a privit cum acesta este retras.

Cât despre Italia, a cărei piaţă de obligaţiuni se prăbuşea la sfârşitul anului trecut şi care acum se pregăteşte pentru alegeri parlamentare extrem de importante, investitorii nu au fost niciodată mai optimişti de când ţara a fost atrasă în criza datoriilor, în iulie 2011.

„Ce s-ar fi întâmplat în cazul în care Draghi nu ar fi promis să facă ceea ce este necesar pentru a preveni destrămarea zonei euro? Ar mai fi scăzut rata dobânzii la împrumuturile spaniole şi italiene atât de brusc fără promisiunea BCE de a cumpăra obligaţiuni?“, se întreabă Spiro. „Categoric nu. Îmbunătăţirea recentă a sentimentului faţă de zona euro se datorează aproape în întregime acţiunilor unui singur om: Draghi“, adaugă el.

Spiro menţionează că acţiunea lui Draghi a avut atât de mult succes, încât unii investitori străini văd acum în obligaţiunile italiene o oportunitate atractivă.

Precauţia, cuvântul de ordine

Cu toate acestea, investitorii continuă să îşi depună cea mai mare parte a banilor în obligaţiunile Germaniei, activele europene cu cel mai scăzut risc, şi chiar să plătească Berlinul pentru privilegiul de a-i împrumuta bani.

Răspunsul la strategia investitorilor este clar: ei cred, pe bună dreptate, că actuala criză ce macină zona euro de trei ani, este încă departe de a fi rezolvată şi chiar ar putea izbucni din nou, explică Spiro.

Atenţia acordată exclusiv randamentelor obligaţiunilor guvernamentale ar trebui mutată spre fundamentele economice europene care se deteriorează tot mai mult, şi asupra politicii sale dezordonate.

De altfel, a existat un motiv întemeiat pentru care Draghi a fost nevoit să intervină pentru a pune capăt panicii: pentru că politicienii din zona euro ezită să pună în aplicare măsuri pentru a asigura stabilitatea financiară şi economică a Europei.

Într-un cuvânt, există o confruntare între un grup de state, în frunte cu Franţa, care sunt reticente faţă de ideea de a ceda şi mai mult din suveranitate, şi statele în frunte cu Germania, care se abţin de la a se expune şi mai mult riscurilor.

Mai mult, Germania este reticentă ideii de a permite BCE să înceapă supravegherea băncilor sale, ca o primă etapă în planul de a crea o uniune bancară în întreaga Europă.

Accent pe politică

„Ce contează acum este politica din zona euro. Marile probleme din Europa - instituirea unei uniuni bancare, sustinerea Spaniei, convenirea asupra unui nou acord asupra bugetului Uniunii Europene şi menţinerea Greciei în zona euro - sunt în mâinile politicienilor, nu în cele ale Băncii Centrale Europene.

Aşa că atunci când auzi despre cât de mult succes au avut licitaţiile de obligaţiuni spaniole şi italiene, trebuie să ai în vedere faptul că randamentele obligaţiunilor reprezintă doar unul dintre indicatorii care semnalează dacă actuala criză din zona euro se apropie de sfârşit“, conchide Spiro.