Când intră primele pensii majorate. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele peste 4,6 milioane de pensii din sistemul public aflate în plată au fost recalculate în premieră în România și deciziile au ajuns deja la aproape toți pensionarii.

Pensiile majorate vor ajunge curând la pensionari

Daniel Baciu a anunțat că toate pensiile vor intra pe 11-12 septembrie pe carduri, astfel din acel moment bătrânii se vor bucura de câștigurile care le vor schimba viața în mai bine.

Prin noua lege, toate pensiile au trecut prin procesul de recalculare. De săptămâna asta, oamenii au început să primească drepturile bănești după recalculare. Avem aproape 83% din numărul total de pensionari care au creșteri la pensii. Creșterea per total de 26,65%, ca sumă e o creștere medie de 622 de lei.

Drepturi bănești pe care le primesc pensionarii în această perioadă, vorbim de aproximativ două săptămâni în care poștașii merg la domiciliile pensionarilor pentru a achita aceste drepturi de pensie. Pe 11 sau 12 se vor achita pensiile care au card bancar”, a declarat Daniel Baciu la RTV.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a recalculat toate cele 4.609.830 de pensii, stabilindu-se că vor beneficia de majorare 82,56% de pensionari, restul de 17,44% rămânând la nivelul actual.

Creșterea procentuală medie a celor peste 3,8 milioane de pensii care se vor majora de la 1 septembrie este de 26,65%, o creștere nominală cu 622 de lei, potrivit calculelor Ministerului Muncii.

În ce privește numărul beneficiarilor de indemnizație socială, acesta scade după recalculare cu 90.892, noul cuantum rezultat din contributivitate depășind valoarea de 1.281 de lei a indemnizației sociale pentru pensionari.

Formula de calcul

Formula de calcul a pensiei de la data de 1 septembrie 2024 este:

VPR (valoarea punctului de referință stabilit la 81 de lei) x Număr total de puncte.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate/necontributive

Punctele de contributivitate se calculează ținând cont de punctajul lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câștigului brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Punctajul anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obținut prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare

Puncte de stabilitate - puncte suplimentare acordate persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru o perioadă mai mare de 25 de ani:

a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă