Camera de Comerț și Industrie avertizează că adoptare de noi măsuri de creștere a poverii fiscale asupra companiilor va determina închiderea a mii de firme

0
0
Publicat:

Eventuala adoptare de noi măsuri de creștere a poverii fiscale asupra companiilor va determina închiderea a mii de firme la nivel național, avertizează Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), care recomandă Guvernului să elaboreze de urgență un pachet de măsuri de stimulare a activităților economice.

CCIR spune că măsurile de până acum sunt insuficiente. FOTO CCIR

„Un astfel de pachet de măsuri ar putea include, între altele: măsuri de atragere a unor investiții străine de valoare mare, măsuri de prioritizare a proiectelor cu fonduri europene generatoare de locuri de muncă și profit, scheme noi de sprijin pentru IMM-urile dinamice, care au înregistrat profit în ultimii 5 ani, măsuri efective de urgentare a aprobărilor și avizelor necesare (urbanism, mediu, ISC, ISU, racordări la utilități etc.) pentru toate tipurile de investiții, atât pentru cele asumate de firme, cât și pentru cele personale. Întârzierea acestor avize pentru firme și contribuabili la nivel național reprezintă o frână importantă în activitatea economică, într-un moment sensibil pentru România”, explică, joi, într-un comunicat, CCIR.

„Este nevoie de măsuri mult mai hotărâte”

Camera de Comerț și Industrie a României consideră că „discursul oficial, axat exclusiv pe creșteri de taxe și impozite, riscă să instaleze la nivel public percepția unei iminente recesiuni economice”.

„Camera de Comerț și Industrie a României sprijină asumarea de către Guvernul României a unor reforme structurale, între care și reducerea cheltuielilor bugetare. Apreciem însă că măsurile de până acum sunt insuficiente pentru o reducere consistentă a deficitului. Considerăm că este nevoie de măsuri mult mai hotărâte, care să țintească cheltuielile bugetare nesustenabile. Avertizăm că eventuala adoptare de noi măsuri de creștere a poverii fiscale asupra companiilor va determina închiderea a mii de firme la nivel național”, se mai arată în comunicat.

CCIR mai arată că, în tot acest context, „mediul de afaceri din România consideră necesar un pachet amplu de stimulare a activităților economice, pentru a preveni instalarea recesiunii în economia reală”.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”