Câciu, despre plata parțială a fondurilor europene: Numirile la companiile din energie s-au făcut în 2022. Trebuie reluată procedura

0
Publicat:

Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a explicat motivele pentru care Comisia Europeană a decis suspendarea unei părți din plata fondurilor europene aferente cererii de plată nr. 3 a României.

Ministrul Investițiilor a explicat de ce Comisia a suspendat o parte din plata fondurilor europene

Cele şase jaloane se referă la numirile de la companiile din domeniul energiei, aceste numiri făcute în anul 2022, care comportă o serie de elemente de neclaritate, de conflict de interese, de incompatibilitate pe care Comisia le reclamă şi deci aici va trebui reluată procedura. Avem închiderea jalonului cu AMEPIP, unde s-a reluat procedura, şi-au dat demisiile cei care erau acolo numiţi, dar procedura se va închide undeva în decembrie sau ianuarie. Avem jalonul cu microîntreprinderile, unde avem discuţia aceasta pe plafon şi unde am anunţat deja că e necesară totuşi o decizie politico-economică, de punere în balanţă a îndeplinirii şi jalonului: cum doreşte Comisia sau renunţăm la contravaloarea jalonului. La fel, aici, nu avem suma care să fie pe masă ca să ştim care este miza, pentru că trebuie să pui în balanţă ce pierzi ca ţară din perspectiva banilor din PNRR şi ce pierzi ca economie dacă ai un impact negativ al luării unei decizii", a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Acesta a adăugat că mai este vorba şi despre metroul de la Cluj, care va fi scos din PNRR, şi va fi trecut pe o finanţare de la Ministerul Transporturilor.

Comisia Europeană a suspendat parțial plata către România constatând că nu a îndeplinit reformele cuprinse în șase jaloane din PNRR, cele privind guvernanța corporativă, investițiile în transporturi și regimul fiscal al microîntreprinderilor.

Miniștri Investițiilor și Finanțelor, Adrian Câciu și Marcel Boloș, au dat asigurări că România va primi cea mai mare parte din finanțarea de 2 miliarde de euro și că oficialii români pot trimite o scrisoare explicativă CE într-o lună.

Trei dintre jaloanele picate țin de felul în care Guvernul a numit, pe preferințe, nu pe procese transparente care să selecteze șefii din companii de stat.

În iunie, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare în care enumera opt companii din subordinea Ministerului Energiei, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Conpet etc, potrivit informațiilor obținute de Hotnews. De asemenea, erau enumerate și cinci companii de la Transporturi: Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), CFR, Metrorex și CFR Călători.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut