Borza: România poate fi amendată de UE pentru depăşirea deficitului bugetar. Creşterea pensiilor din iulie a adâncit gaura la buget cu încă 3 miliarde lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul se laudă cu împliniri măreţe şi recorduri absolute în toate domeniile, dar nu pomeneşte nimic despre situaţia dezastruoasă din punct de vedere financiar în care se află România, scrie pe blogul său deputatul independent Remus Borza, amintind că doar majorarea pensiilor de la 1 iulie a generat o cheltuială suplimentară de 3 miliarde de lei.

„Viorica Dăncilă a prezentat, la Palatul Victoria, bilanţul la şase luni de guvernare. Potrivit premierului României, economia ţării duduie. Salariile au crescut, pensiile s-au mărit, iar străinii investesc tot mai mult. Doar împliniri măreţe şi recorduri absolute în toate domeniile. Din păcate, sunt multe nerealizări care, în mod deliberat, au fost omise. La capitolul venituri bugetare, premierul se laudă cu o creştere de 12,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Adică 132 miliarde lei faţă de 117 miliarde lei. Numai că bugetul de stat este construit pe venituri de 287 miliarde lei. Cu alte cuvinte, Guvernul trebuia să colecteze pe primele şase luni 143 miliarde lei. Pentru a recupera nerealizatul primului semestru, ANAF ar trebui să colecteze în a doua parte a anului 155 miliarde lei. Misiune imposibilă pentru o instituţie anacronică şi ineficientă, mai ales în ceea ce priveşte colectările din TVA, unde se înregistrează în fiecare an o evaziune fiscală de 9 miliarde euro!”, scrie deputatul independent Remus Borza pe blogul său.

Amintind că deficitul la şase luni este deja dublu în 2018 faţă de anul trecut, 15 miliarde lei (1,61% din PIB) faţă de 6,2 miliarde lei (0,73% din PIB), politicianul subliniază că „Guvernul majorează în continuare cheltuielile de personal şi de asistenţă socială”. 

„Majorarea punctului de pensii cu 10%, de la 1.000 lei la 1.100 lei, şi a pensiei minime cu 23%, de la 520 lei la 640 lei, va însemna un plus de 3 miliarde lei la cheltuieli, în condiţiile în care cheltuielile angajate pentru acest an au ajuns la o valoare record de 314 miliarde lei, cu 36 miliarde lei mai mari decât anul trecut.

Cu o creştere a PIB-ului în 2018 de 4%, faţă de 5,5%, pe cât s-a construit bugetul de stat, coroborat şi cu ineficienţa ANAF, este evident că veniturile bugetare estimate nu se vor realiza. Consecinţa, mărirea ecartului dintre venituri şi cheltuieli, depăşirea ţintei de 3% a deficitului bugetar şi o acţiune de infringement din partea Comisiei Uniunii Europene. Chiar şi anul trecut, când România a consemnat o creştere economică de 7%, statul a colectat 251 miliarde lei, cu 3 miliarde lei mai puţin decât îşi propusese prin legea bugetului”, notează politicianul.

Redăm, în continuare, principalele idei consemnate de Remus Borza:

Pentru a menţine deficitul bugetar sub 3% din PIB, şi Guvernul Dăncilă, ca şi precedentele, va sacrifica bugetul pentru investiţii. „În mod solemn, premierul şi ministrul de Finanţe s-au angajat să aloce 38,5 miliarde lei, adică 4,2% din PIB, pentru investiţii. La ora bilanţului, premierul declara că investiţiile la şase luni sunt cu 50% mai mari decât în primul semestru al anului trecut, adică 9 miliarde lei faţă de 6 miliarde lei. Dacă pe întreg anul am angajat cheltuieli de capital de aproape 40 miliarde lei, la şase luni valoarea sumelor cheltuite pe investiţii ar trebui să fie de 20 miliarde, nu de 9. Şi în 2017, au fost sacrificate investiţiile publice în favoarea creşterilor salariale şi a pensiilor”, scrie Borza.

Datoria externă a României a ajuns la 95,5 miliarde euro, cu 1,5 miliarde euro mai mare faţă de anul trecut. De pe pieţele internaţionale, România se va împrumuta mai greu şi mai scump. Ca urmare a deciziei FED de majorare a dobânzii de referinţă la 2%, costul creditării de pe pieţele internaţionale va fi mai mare. Scumpirea finanţării va obliga Guvernul să consume din rezervele în valută de la BNR, atât pentru a face faţă serviciului datoriei externe, cât şi pentru a acoperi deficitul de finanţare intern. 

„Guvernul trebuie să înţeleagă, măcar în al 12-lea ceas, că are obligaţia de a-şi restructura cheltuielile, de a genera excedente, şi nu deficite bugetare. Ori lucrul acesta se poate face doar printr-o reformă radicală a administraţiei publice centrale şi locale, a sistemului public de sănătate şi de învăţământ, marile găuri negre ale bugetului de stat”, susţine Borza.

Doar 0,8% absorţie fonduri structurale. „Este un grad de absorbţie mai prost decât cel înregistrat de ţara noastră în primii patru ani şi jumătate ai primului exerciţiu financiar, 2007-2014. Birocraţia excesivă, lipsa de cultură economică şi financiară a potenţialilor beneficiari şi lipsa cofinanţării sunt cauzele gradului mic de absorbţie a fondurilor structurale”.

Investitorii străini ocolesc România. „Ţopăiala fiscală a Guvernului din ultimii doi ani, tensiunile sociale, încercarea unora de a schimba în forţă ordinea constituţională, Guvernul şi majoritatea parlamentară, rezultată în urma alegerilor legislative din decembrie 2016, îi vor face pe administratorii marilor fonduri globale să ocolească România”.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare