Barbu: Mielul va avea un preț decent. Toate produsele alimentare românești ar putea avea adaos comercial plafonat

0
Publicat:

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că se lucrează deja la un proiect de lege care prevede plafonarea adaosului comercial pentru toate produsele alimentare românești.

Ministrul Agriculturii a afirmat că mielul va avea un preț decent

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că va depune în parlament o lege pentru plafonarea adaosului la toate produsele agroalimentare românești, scrie Economedia. El a spus la Prima TV că este vorba de diferențe de adaos comercial între producătorii români și străini. În același timp, el a afirmat că măsurile de plafonare de până acum au dus la scăderea unor prețuri.

Se vede deja, se vede și untul, se vede pe pe rafturi, că a avut o scădere foarte, foarte mare pentru că erau adaos comercial foarte mare practicat de către retaileri și sunt convins că decizia pe care au luat-o colegii mei este una corectă pentru a crea o predictibilitate până pe 31 decembrie. Mă bucur că ordonanța atunci când a fost creionată și pusă în Guvernul României de către Ministerul Agriculturii și a produs efecte. Lucrul acesta s-a văzut din indicele prețului de consum, prin care anumite produse au scăzut între 8 și peste 29%. Mai mult de atât, această ordonanță a fost criticată, știți foarte bine, de foarte mulți analiști. Nu credeau în acest mecanism pe care eu l-am creat, că nu se ieftinesc prețurile. Prețurile se văd foarte clar. Dacă în anul 2022, când n-aveam ordonanță privind plafonarea adaosului comercial, zahărul era undeva la 9,5 lei, 10 lei, în momentul de față este 4,5 – 5 lei. Litru de lapte știm foarte bine că era între nouă și 10 lei. În momentul de față găsim lapte și 4,5, și 6 lei, și a produs efecte.”

Despre retailerii și procesatorii care au plafonat adaosul, ministrul spune că acești au în continuare profit.

“Fac profit pentru că un adaus comercial peste cheltuielile directe și indirecte, așa cum am creat mecanismul este unul satisfăcător, acel adaos comercial de până la 20%. Nu vă ascund că lucrăm deja, lucrez la deja la o lege pe care o vom depune în Parlamentul României privind plafonarea la toate produsele agroalimentare românești. Pentru că este o practică comercială neloială ca produsele realizate de către producători și procesatorii români să aibă un adaos comercial foarte mare la raft, iar produsele care vin din importa un adaos comercial mai mic și bineînțeles, consumul mai mare este la produsele care vin din import și practic îi dezavantajează pe procesatorii noștri și bineînțeles, firmele de procesare au capacități foarte mari și nu pot să să aibă un randament foarte bun.”

Ministrul Agriculturii nu este de acord cu închiderea hipermarketurilor în weekend

Cât privește propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta şi duminica pentru a avantaja micii retaileri, ministrul a declarat la Prima TV că „timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea munceşte, toată lumea are probleme”...

Am avut o discuţie la guvern cu micii retaileri, au avut solicitarea aceasta de a fi închise în weekend, sâmbăta şi duminica, aceste magazine. Micii retailer sunt procesatorii români care au şi magazine de desfacere. Scăderea vânzărilor la magazinele mici este foarte mare în perioada de weekend. Foarte mulţi români muncesc în timpul săptămânii şi în wekeend merg şi se relaxează, se duc în mall, în mall este şi câte un supermarket, deci fac şi cumpărăturile. Eu nu cred că pot, ca ministru al Agriculturii, să vă oblig pe dumneavoastră când să vă faceţi cumpărăturile. Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea munceşte, toată lumea are probleme. Dacă am face un sondaj, nici românii n-ar fi de acord. În timpul săptămânii, foarte mulţi oameni merg la muncă, au un timp foarte scurt de a merge la cumpărături. Sâmbăta şi duminica ies cu copiii, merg la cumpărături, se recreează şi alte lucruri”, a explicat ministrul Agriculturii la Prima TV.

Întrebat dacă, în concluzie, va fi modificat programul de funcţionare pentru hipermarket-uri, Florin Barbu a răspuns: ”Nu sunt de acord cu lucrul acesta. Din punctul meu de vedere, eu nu sunt de acord cu acest aspect”.

Cât despre statele europene în care marile lanţuri de magzine sunt închise în weekend, Florin Barbu a spus: ”Am fost în zona de Franţa. Cred că duminica după ora 13.00 erau închise, dar sâmbăta erau deschise”.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că a dat spre analiză propunerea privind eventuala închidere a supermarketurilor în weekend, pentru a vedea care este impactul unei astfel de propuneri. Liderul PSD a mai spus că o decizie în acest sens „nu este una uşoară”.

Cât va costa mielul de Paşte?

Ministrul Agriculturii Florin Barbu susţine că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preţ decent”, care să le acopere cheltuielile şi să le aducă ”un mic profit”. România exportă între cinci şi şase milioane de oi pe an, în special în ţările arabe. ”Suntem o forţă în sectorul ovin”, a declarat ministrul la aceeași televiziune.

Nu pot să dau un preţ estimat, pentru că vreau să fie o piaţă corectă a vânzării cărnii de miel în perioada sărbătorilor pascale. Din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii, mi-au spus foarte clar că vor avea un preţ decent astfel încât să poată să-şi scoată cheltuielile şi, bineînţeles, să aibă şi un mic profit, pentru că toată lumea munceşte pentru acest lucru”, a spus Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a precizat că, anul trecut, kilogramul de carne de miel ”a fost undeva la 25 de lei”. Întrebat dacă anul asta va fi mai mult, ministrul Agriculturii a răspuns: ”Eu nu cred că va fi. Eu sunt sigur că fermierii români vor vinde la preţul corect”.

”Nu pot să influenţez piaţa. Dacă în calitatea mea de ministru dau un preţ, sigur că voi influenţa piaţa. Nu vreau să fac acest lucru. Sunt sigur că fermierii vor avea un preţ corect pentru români la carnea de miel”, a adăugat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai fost întrebat câte oi mai exportăm în ţările arabe.

Suntem net exportatori de carne de ovină. 17% din consumul din UE este asigurat de către ovinele din România. Exportăm între cinci şi şase milioane de capete pe an. Suntem o forţă în sectorul ovin. În ţările arabe, 90% din import se face din România”, a explicat Barbu.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi