Banca băncilor centrale: Ultima sută de metri în lupta împotriva inflaţiei va fi şi cea mai dificilă

0
Publicat:

Banca Reglementelor Internaţionale, supranumită „banca centrală a băncilor centrale”, avertizează că ultima sută de metri în lupta împotriva inflației va fi și cea mai dificilă.

În contextul unei inflaţii accelerate, băncile centrale au lansat un ciclu de majorare a costului creditului fără precedent după anii 1970, a explicat duminică această instituţie, denumită şi "banca centrală a băncilor centrale", în raportul său anual.

Obiectivul majorării dobânzilor este evitarea unei situaţii în care inflaţia se înrădăcinează. Cu toate acestea, înăsprirea politicilor monetare are loc într-un context foarte delicat, ţinând cont de datoriile acumulate de companii şi state după o lungă fază de dobânzi excepţional de reduse.

"Stabilizarea inflaţiei necesită eforturi", a declarat directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale, Agustin Carstens, care este şi fost guvernator al Băncii centrale a Mexicului, într-un comunicat care însoţeşte raportul anual al BRI, adăugând însă că "o ajustare prea lentă astăzi ar putea necesita mai multe eforturi pe termen lung".

Chiar şi aşa, "ultima sută de metri este, în general, şi cea mai dificilă", a avertizat Agustin Carstens.

Odată cu revenirea cotaţiilor la materii prime şi detensionarea lanţurilor de aprovizionare, inflaţia a început să scadă. Este vorba însă de "cele mai facile progrese", a subliniat Agustin Carstens într-un discurs pronunţat cu ocazia Adunării generale anuale a BRI, instituţie cu sediul la Basel (Elveţia). Mai rămân de făcut progrese importante, însă calibrarea politicilor monetare pentru ultima sută de metri se face în contextul unor pieţe imobiliare tensionate, a unor nivele de îndatorare ridicate şi a unor rate ale şomajului aflate la minime istorice, ceea ce pune presiune pe salarii cu riscul de a alimenta inflaţia.

"Pentru prima dată în ultimele decenii, inflaţia şi instabilitatea financiară evoluează în tandem", a precizat directorul general al BRI.

Acest ciclu de majorare a dobânzilor a scos deja la lumină fragilităţile din sistemul financiar, a precizat Agustin Carstens, care a dat drept exemplu intervenţiile pentru salvarea fondurilor de pensii din Marea Britanie, falimentul băncii americane SVB şi prăbuşirea Credit Suisse.

În raportul său anual, BRI a făcut un apel către guverne să reducă deficitele, subliniind că politicile bugetare pot să contribuie şi ele la stabilizarea economiei, şi să ofere o marjă de manevră suplimentară băncilor centrale.

Înfiinţată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. BRI este contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI serveşte şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetară. De asemenea, BRI acţionează, printre altele, şi ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale. 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă