Articol publicitar

Avantajele microcreditelor oferite de Ferratum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru persoanele cărora termenul de microredit nu le este cunoscut, el reprezintă un credit de mici dimensiuni, ce poate fi restituit într-una sau mai multe tranşe, în termen de maxim 45 de zile de la data acordării. Rolul său este soluţionarea problemelor financiare urgente, ce nu au fost prevazute în bugetul lunar şi trebuie achitate cât mai rapid.

Numai înţelegând foarte bine definiţia microcreditului, vă veţi putea folosi de acest serviciu şi veţi putea profita de toate avantajele pe care le are. Cel mai important, după ce ştiţi ce înseamnă microcreditul este să nu apelaţi la el în orice situaţie, ci, aşa cum sugerează şi definiţia sa, numai în cazuri de urgenţă, căci altfel îndatorarea poate fi inutilă sau imposibil de acoperit!

Revenind la situaţiile în care microcreditele sunt o opţiune bună, cum ar fi o ţeavă de apă ce trebuie înlocuită rapid, o urgenţă medicală, un cadou important ce nu mai poate aştepta,  înlocuirea unor electronice esenţiale desfăşurării activitaţilor zilnice, haideţi să vedem  şi care ar fi avantajele de care vă puteţi bucura atunci când alegeţi soluţia propusă de Ferratum.

Cel mai important aspect al microcreditelor acordate de Ferratum este acela că nu aveţi nevoie de adeverinţă de venit. Majoritatea instituţiilor financiare nebancare solicită o adeverinţă care să vă confirme venitul lunar pe ultimele 3-6 luni, însă nu şi Ferratum. Nu aveţi nevoie decât de acces la internet şi buletinul la îndemână pentru a completa online cererea, urmând ca în cel mai scurt timp sa fiţi contactaţi telefonic de către un consultant care va confirma sau infirma  aprobarea solicitării făcute.

Un alt aspect ce constituie un avantaj este faptul că nu trebuie să trimiteţi nici un act sau să faceţi drumuri. Odată trimisă online solicitarea al cărui formular conţine datele personale, nu mai aveţi nimic de făcut, decât de asteptat un telefon din partea Ferratum. Pentru că se elimină din start problema scanării documentelor, trimitea lor, analiza ce durează câteva zile şi multe alte demersuri administrative, microcreditele devin mult mai facil de solicitat şi mult mai rapid de aprobat ceea ce nu poate decât să fie în favoarea tuturor persoanelor, mai ales a celor ce au nevoie  de banii împrumutaţi în urmatoarele ore.
 

Şi pentru că am menţionat  de usurinţa cu care vi se poate aproba un microcredit, este nevoie să spunem şi că, pentru a ridica banii lucrurile sunt la fel de simple. Nu este nevoie decât să vă prezentaţi la o sucursală bancară parteneră cu buletinul pentru a vă ridica banii sau în cazul în care aveţi un cont deschis, suma solicitată se virează în cont şi este disponibilă imediat, la bancomat.

Nu în ultimul rând, la Ferratum beneficiaţi de posibilitatea de a solicita un credit chiar şi printr-un simplu SMS. Nu este un serviciu valabil încă de la prima solicitare, însă începând cu o a doua solicitare, Ferratum vă oferă posibilitatea de a face şi mai puţin efort pentru un microcredit, un SMS şi parola fiind suficiente pentru a obţine suma de bani necesară.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani