ANAF face experiențe pe funcționari. A relocat și va monitoriza angajați din zona unde era lipsă de performanță

0
Publicat:

Nouă funcţionari ANAF au fost relocaţi şi urmează a fi monitorizaţi, conducerea instituţiei precizând că ”decizia are ca scop relocarea personalului dintr-un mediu de lucru în care se înregistrau lipsa performanţei şi riscuri privind integritatea activităţii”.

ANAF FOTO: Mediafax

”Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF) a dispus modificarea raportului de serviciu a nouã funcţionari publici, prin detaşare şi relocare temporarã între structurile agenţiei, cu obiectivul monitorizãrii activitãţii şi performanţei acestora în noile roluri”, anunţă, marţi, ANAF, într-un comunicat de presă, scrie News.

Potrivit documentului citat, mãsura vine în continuarea deciziei luate în luna iulie, când conducerea Direcţiei Generale Antifraudã Fiscalã (DGAF) a fost schimbatã şi un numãr de 30 de funcţionari publici din conducerea instituţiei au fost înlocuiţi.

”Conducerea ANAF subliniazã cã eficienţa şi integritatea angajaţilor sunt prioritãţi esenţiale pentru îmbunãtãţirea performanţei administraţiei fiscale şi pentru crearea unei dinamici instituţionale bazate pe eficienţã, predictibilitate şi corectitudine. Prin urmare, decizia are ca scop relocarea personalului dintr-un mediu de lucru în care se înregistrau lipsa performanţei şi riscuri privind integritatea activitãţii”, se mai arară în comunicat.

În continuare, activitatea personalului relocat va fi monitorizatã din punctul de vedere al eficienţei şi integritãţii în noile roluri, pentru o justã evaluare a performanţei.

”Am dispus monitorizarea tuturor angajaţilor, în special a celor cu activitãţi esenţiale în domeniul controlului fiscal şi al colectãrii, fiind vizate atât eficienţa profesionalã, cât şi prevenirea faptelor de corupţie şi de încãlcare a integritãţii profesionale. Comportamentul profesional etic şi performanţa sunt obligatorii şi nu sunt negociabile", a declarat Adrian Nicuşor Nica, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF).

Schimbãrile vin în contextul planului strategic al ANAF pentru perioada 2025-2028, prin care sunt vizate eficientizarea instituţiilor publice şi reducerea cheltuielilor de funcţionare a acestora, respectiv reducerea costului colectãrii.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţa, în 15 iuilie, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti.

Ulterior, Nazare a declarat că abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi şi a precizat că a subliniat din prima zi de mandat că ANAF este disfuncţional, arătând că este clar că nu a existat o dorinţă autentică de reformă, de a creşte colectarea şi de a face digitalizarea.

În 31 iulie, Nazare anunţa că are ”informări” cu privire la integritatea unora dintre angajaţii care se ocupă de control în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), iar în acest context funcţionarii de la Antifraudă vor fi supuşi unor ”teste” de integritate. Nazare arăta că susţine introducerea obligativităţii ca funcţionarii care merg în controale fiscale să poarte camere de înregistrare asupra lor, în timpul verificărilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă