Agricultura din România, sufocată de birocraţie şi de numărul uriaş de reglementări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agricultorii se plâng de numărul mare de impozite, în agricultură fiind practicat impozitul pe teren, cel pe arendă, dar şi pe profit

Fermierii din România se simt sufocaţi de legislaţia foarte complicată pentru a obţine subvenţii europene, dar şi de numărul foarte mare de reglementări, făcute pentru a justifica un număr cât mai mare de posturi de funcţionari şi nu pentru dezvoltarea agriculturii, spun specialiştii din sectorul agricol, citaţi de News.ro.

Pachetul de măsuri de simplificare legislativă şi de debirocratizare, lansat recent de Ministerul Finanţelor, inspiră deocamdată puţină încredere.

În sectorul agricol, sentimentul celor din sistem este că legislaţia este făcută în beneficiul funcţionarilor şi nu al celor care produc valoarea adăugată din care se hrăneşte şi statul. 

„Legislaţia existentă pentru agricultura din România este foarte greu de înţeles, foarte greu de aplicat. Dacă vine un control la tine, oricât ai vrea să fii de corect, nu pleacă fără să te amendeze“, a sdeclarat Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricolei de Cereale şi Plante Tehnice din Ialomiţa.

Agricultorul repetă o doleanţă veche a celor din sector, afirmând că fermierii au nevoie de o legislaţie simplă, care să nu lase loc de interpretări şi din care fiecare să înţeleagă ce are de făcut.

Deocamdată, guvernele au promis multe, dar au făcut foarte puţin în realitate pentru reducerea birocraţiei care sufocă sectorul agricol, dar şi alte sectoare din România. Asta deşi agricultorii ştiu exact de ce au nevoie: în primul rând, reducerea numărului de documente solicitate.

„Ca să depui un dosar la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), zici că depui o teză de doctorat. Aşa că trebuie redus numărul de hârtii. Este vorba despre 181 de scheme de plată, este o nebunie“, a semnalat şi Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România.

Acesta susţine că pentru un fermier durează chiar şi două săptămâni depunerea unui dosar.

„APIA  sau AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - n.r.) ar trebui să aibă un birou de consultanţă, unde agricultorul să primească indicaţii, contracost, despre modul în care trebuie să completeze documentele“, afirmă Cioroianu.

El atrage atenţia că, dacă înainte dosarele cuprindeau 30-50 de pagini, în prezent acestea au ajuns la sute de pagini.

Pentru fermieri, creşterea scăpată de sub control a reglementărilor şi a numărului de hârtii înseamnă bani pierduţi, mai ales că funcţionarii statului nu le oferă niciun fel de sprijin. „Spre exemplu, anul acesta, cei care au avut soia au bifat doar la rubrica plată direct, ceea ce înseamnă 170 de euro pe hectar. Nu a bifat şi căsuţa de la sprijinul cuplat care însemna 269 de euro pe hectar. Omul de APIA nu a văzut această greşeală?“, se întreabă Cioroianu.

Culmea, deşi funcţionarii s-au lăudat că au introdus aplicaţii online pentru fermieri, softul plătit cu bani publici nu le permite fermierilor să aplice online. 

Pachet pentru debirocratizare

În vederea reducerii birocraţiei, Ministerul Finanţelor a lansat recent în dezbatere un pachet de măsuri pentru simplificare legislaţiei şi de debirocratizare, prin care agricultori ar putea beneficia de un regim special de TVA pentru care nu ar mai declara evidenţele şi nici nu ar mai fi obligaţi să treacă la plata TVA peste 220.000 de lei, la fel ca la regimul normal de TVA aplicat IMM-urilor.

Prea multe impozite

Însă fermierii susţin că astfel de măsuri nu îi ajută, în realitate, cu nimic şi că funcţionarii care au propus proiectul nici măcar nu i-au întrebat dacă soluţiile sunt bune sau nu. „Nu mai trebuie subvenţia impozitată, deoarece aceasta nu este un venit, ci un ajutor. Subvenţia este impozitată doar în România. La noi există impozit pe teren, impozit pe norma de venit, impozit pe arendă, impozit pe profit. Sunt foarte multe impozite. Ţăranul are cele mai multe biruri“, a mai spus reprezentantul Asociaţiei Fermierilor din România.

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!