24 milioane de euro pentru investiții în porturile românești. CE a aprobat schema notificată de România

0
Publicat:

Comisia Europeană a aprobat schema de 24 milioane de euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

CE aprobă schema de 24 milioane de euro pentru investiții în porturile românești

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză şi de tranziţie privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 pentru a sprijini măsuri în sectoare care sunt esenţiale pentru accelerarea tranziţiei verzi şi reducerea dependenţei de combustibili. Noul cadru modifică şi prelungeşte parţial cadrul temporar de criză, adoptat la 23 martie 2022 pentru a permite statelor membre să sprijine economia în contextul actualei crize geopolitice; acesta a făcut deja obiectul unor modificări la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

România a notificat Comisiei, în temeiul cadrului temporar de criză şi tranziţie, o schemă de ajutoare în valoare de până la 24 de milioane de euro (118,6 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor portuari privaţi în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

În cadrul schemei se vor acorda ajutoare sub formă de granturi directe cu o valoare limitată. Măsura, finanţată parţial din fondurile de coeziune, va sprijini operatorii portuari privaţi pentru ca aceştia să îmbunătăţească funcţionarea culoarelor de solidaritate Ucraina-UE.

Scopul măsurii este de a remedia deficienţele legate de capacitatea suprastructurii porturilor, printre altele în ceea ce priveşte achiziţionarea de echipamente pentru transportul de mărfuri pe distanţe scurte şi extinderea capacităţilor de depozitare temporară. De asemenea, se va facilita astfel transportul cerealelor şi tranzitul prin porturile româneşti care au nevoie de sprijin urgent pentru a face faţă fluxurilor tot mai mari de trafic de mărfuri.

Comisia a constatat că schema de ajutoare notificată de România îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză şi de tranziţie. În special, ajutorul nu va depăşi două milioane de euro pe beneficiar şi se va acorda până la 31 decembrie 2023.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză şi de tranziţie. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare