Visul unei nopți de vară

Ultima noapte de vară, căci 31 august din calendarul Festivalului Enescu i-a adus pe scena Sălii Palatului, în pragul serii, pe pianistul în vogă Seong-Jin Cho alături de Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, dirijată de Daniel Harding, ce întâmplare miraculoasă, și, în miez de noapte, la Ateneul Român, un duo fantastic: soprana Asmik Grigorian și pianistul Lukas Geniušas, o preumblare prin cânturi și povești rusești, dar și enesciene, veți vedea.

Ce să vrei mai mult de-atât?

(Un affogato cu înghețată fior di latte, între concerte, în Bucureștiul care zumzăie nocturn, ca să-ți priască întâlnirile muzicale și să-l temporizezi o idee pe Moș Ene).

Căci lucrurile stau așa: în weekend, Festivalul Enescu  propune programe-maraton – și depinde de fiecare meloman dacă vrea să alerge toată cursa (e dificil, e dificil!) sau face doar un semi-maraton sau chiar doar cursa de 10 km.

Programul zilei de 31 august, spre exemplificare: la 11:00, Orchestra Simfonietta, la Teatrul Odeon, în seria Concerte pentru Familii și Copii; tot la 11:00, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României, program cu violoncel, Valentin Răduțiu, și pian, Per Rundberg, în seria Enescu 70 (70 de ani de la trecerea în neființă). 

La ora 13:00, la Sala Radio, Sinfonia Varsovia, în seria Aniversări; la 16:30, la Ateneul Român, Orchestra de Cameră din Lausanne, cu Renaud Capuçon în postură de violonist şi dirijor, în seria mult gustată de public Concertele de la Ateneu.

Seara, la Sala Palatului, la 19:30, cum vă spuneam, un festin: Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia, cu pianistul coreean Seong-Jin Cho, care cântă Concertul nr. 1 în do major de Beethoven, înlocuind pe Martha Argerich, iar la Ateneu un Concert de la Miezul Nopții de nopți mari: Asmik Grigorian și Lukas Geniušas.

Poftim, alege dacă poți!

Și sus-semnata a ales concertele de seara – că atât putea, şi-a evaluat nivelul de energie – dar îi felicită energic pe cei care au decis să-și petreacă toată duminica în Festival, cu siguranță nu vor fi regretat. Cum nu regret nici eu alegerea – dimpotrivă.

Pianistul coreean e una dintre revelațiile momentului, câștigător de Concurs Internațional Chopin (2015), locul III la Concursul Internaţional Ceaikovski (2011), cu agenda plină pentru următorii trei ani – așadar, ce fericită întâmplare c-a putut fi convins să intre, neașteptat, în programul de anul acesta al Festivalului Enescu.

Poate că va fi contat într-o proporţie semnificativă că Festivalul are loc în țara lui Radu Lupu, unul dintre pianiștii idolatrizați de coreean, într-atât încât Seong-Jin Cho avea, la un moment dat în istoria sa muzicală, drept screensaver pe telefon o imagine a lui Radu Lupu.

 (E un interviu minunat aici care reconstituie în detaliu, în straturi și foițe, întâlnirea lui Seong-Jin Cho cu Radu Lupu, vizitele la Lausanne, sfaturile maestrului și ale soției, care l-au primit ca în familie, calmul pe care l-a adus telefonul lui Radu Lupu în timpul Concursului Chopin, când se vedea paralizat de emoţie, „De îndată ce Lupu mi-a urat succes, m-am liniştit”. Radu Lupu, acela pe care pianistul coreean îl descria drept posesor al „supremei muzicalităţi”).

Aşa că nu e deloc o întâmplare că sunetul său aduce atât de mult cu interpretările magice, catifelate ale lui Radu Lupu.

Așa aș descrie eu Beethovenul nr. 1 cântat de Seong-Jin Cho la Bucureşti, cu Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma: catifea.

Un abur luminos, o nostalgie – și un pianist serios, în costum, cu mâini care plutesc deasupra clapelor în momentele de pauză, cu degete neverosimil de agile, care şi-au însuşit concertul până la ultima notă şi cunosc bine drumul către inima ascultătorilor.

O magie, un sunet jucăuș și fin, de parcă ți-ai trece mâna peste o bucată de catifea și ți s-ar înfiora buricele degetelor.

Și un concert de Beethoven care, da, sună de parc-ar fi Mozart, pentru că aşa e, asimilând influenţele lui Mozart şi Haydn, îmbibat de finețe și muzicalitate.

La bis, Chopin – și un renume apărat: Seong-Jin Cho e câștigătorul absolut al Concursului Chopin în anul 2015, și încă un bis în care seriozitatea se topește, vezi bine, e doar o mantie: Sonata lunii, a lui Beethoven, cu aerul ei calm și cald, misterios, devine ludică, glumeață, căci se transformă în Happy Birthday to youuu.

Rumoare veselă în sală, pianist pus pe șotii, dar nu fără motiv: dirijorul Daniel Harding împlinește 50 de ani, iar acesta a fost cadoul muzical al lui Seong-Jin Cho pentru el.

Nouă, celor din sală, nu ne rămâne decât să sperăm că nu e ultima întâlnire cu pianistul acesta senzaţional – şi-un gând poznaş îmi trece prin cap şi se încăpăţânează să rămână: sper că-l va duce cineva pe Seong-Jin Cho, înainte de plecare, şi peste drum, la Ateneul Român; în templul muzicii care e Sala Mare sunetul său s-ar potrivi mănușă.

În fond, Seong-Jin Cho a reușit să creeze atmosferă de Ateneul Român în Sala Palatului, iar asta nu-i deloc puțin.

O oră și ceva mai târziu, Ateneul Român devine casă pentru poveștile rusești, căci soprana Asmik Grigorian și partenerul de călătorie Lukas Geniušas au ales un program de inimă, de suflet slav, cântece de Ceaikovski și Rahmaninov, cu titluri care murmură esența: Singur din nou, ca înainte; Doar sufletul singuratic; O lacrimă ce tremură ș.a. (Ceaikovski); În tăcerea tainicei nopți; Nu cânta, frumoasa mea; Un vis; Apus; Ape de izvor ș.a. (Rahmaninov).

Și cu înfățișarea mai degrabă discretă, cu rochie închisă până sub bărbie, cu părul pieptănat pe spate, sub o diademă perlată, Asmik te duce cu gândul la o fată frumoasă și cuminte din poveștile rusești, la mezina care-i cere tatălui să-i aducă de la târg pana lui Finist Șoimanul...

Și e atâta căldură în vocea ei, atâta simplitate și atâta forță, că Sala Mare a Ateneului Român se va fi emoționat și ea s-o primească sub cerul roșu, bogat ornamentat.

Cu ochii către cerul sălii, cu mâna dreaptă sprijinită de pian, Asmik Gregorian e o minune cum nu se întâmplă, nu poate apărea decât într-o ultimă seară de vară care se transformă foarte curând în toamnă.

Şi o surpriză, căci nu apare în program: două cânturi de George Enescu – şi recunoştinţa bucuroasă a melomanilor din sală.

Și mai e și Nocturna în re bemol major pentru pian de George Enescu, când vijelioasă (și Lukas Geniušas aproape că se ridică în câteva rânduri în picioare, ca să țină pasul cu furtuna, cu ploaia, cu partitura), când cuminte, calmă, liniștitoare ca o noapte cu cerul înstelat.

 Și astfel a venit pe nesimțite toamna...