VIDEO Fumuri levantine

EŞEC „Kyra Kyralina“, noul film al lui Dan Piţa, este încă o expresie a degringoladei în care se află după 1989 acest regizor, ca şi întreaga generaţie de cineaşti din care face parte.

Kitschul sub semnul căruia stă acest film este dat şi de modul în care s-a modificat în timp titlul său. „Chira Chiralina“ se intitulează nuvela lui Panait Istrati din care scenariul este inspirat, „Kira Kiralina“ se numea pelicula la intrarea în postproducţie, iar acum filmul iese pe ecrane cu titlul schimbat în „Kyra Kyralina“. Probabil, mai degrabă sigur, se consideră în mod simplist că literele „k“ şi „y“ au un mai mare impact vizual.

Este vorba de kitschul Orientului Apropiat, kitschul „balcano“ (sau „balkano“), al balcanismului şi al levantinismului, de la care s-au adăpat de-a lungul vremii atâţia artişti autohtoni în lipsă de inspiraţie. Acest filon al culturii româneşti, de la Anton Pann citire, aprinde în mod periodic minţile a fel de fel de semidocţi, admiratori ai unor Panait Istrati, Mircea Eliade, Fănuş Neagu sau, de ce nu, Fănuş Neagu însuşi.

Estetică TV

Proiectul de ecranizare a „Chirei Chiralina“ îl roade pe Dan Piţa de câteva decenii (de altfel, scenariul este cosemnat împreună cu regretatul Ioan Grigorescu, scenarist, orice s-ar spune, la vremea lui al unor importante filme româneşti). Pentru mult-aşteptata punere în fapt a intenţiei, regizorul s-a înconjurat de colaboratorii săi de cursă lungă, indubitabil o mână de profesionişti: directorul de imagine Dan Alexandru, monteuza Cristina Ionescu, compozitorul Adrian Enescu, cel mai titrat autor de muzică de film român.

Cu toate acestea, rezultatul final nu poate să scape de estetica plată a unui film de televiziune, cu care seamănă mai mult decât cu un produs de cinema. Nu este vorba aici nici măcar de haosul pseudo-filozofic din „Eu sunt Adam!...“ (film în care Dan Piţa a masacrat proza fantastică a altui autor important, Mircea Eliade, splendidă de altfel dacă o citeşti cum trebuie), începutul declinului postrevoluţionar pentru regizor (asta dacă ne plac „Hotel de lux“ sau „Pepe şi Fifi“, primele sale filme de după 1989). Nu, doar de lipsă crasă de inspiraţie.

Nu autor, ci ilustrator

Trebuie spus că, pentru acest film, Dan Piţa a schimbat studioul de producţie, de la MediaPro la Castel Film, astfel că, în loc de vechea recuzită neinspirată, lucrurile arată, cât de cât, pe ecran cum trebuie. Prin urmare, filmul este executat corect, din punct de vedere tehnic, dar tocmai această corectitudine deranjează, această platitudine pompoasă, pentru că este semnul sigur că regizorul nu are nimic de spus, nici la nivel ideatic, nici la cel al artei cinematografice.

Este, de altfel, problema întregii generaţii de regizori din care Piţa face parte, aflată după Revoluţie, cu puţine excepţii, într-o degringoladă de proporţii. Dacă la debut, în anii ’70, aceşti cineaşti slujeau un tip de cinema coerent, care la acea vreme putea fi considerat inovator, acum ei se mulţumesc (sau nu mai sunt în stare de altceva) să ilustreze, mai mult sau mai puţin corect, nişte scenarii, în general prost scrise.

Primatul textului

Ca o concluzie, poate ar fi mai bine ca anumite texte literare, tocmai pentru că sunt foarte atrăgătoare, să fie lăsate acolo unde le este locul, adică în paginile scrise. Este cazul operelor lui Panait Istrati, Mircea Eliade (vezi şi filmul „Domnişoara Christina“ al lui Alexandru Maftei, al cărui singur merit consta în faptul că nu era un rateu total) sau, în viitorul apropiat, Mircea Cărtărescu.

Pentru a nu se crede că depreciez „balcanismul“, acesta începe în cultura română cu Anton Pann şi are ca principali reprezentanţi scriitori valizi, fiecare în propria manieră, precum: I.L. Caragiale („Kir Ianulea“), Panait Istrati, Ion Barbu (cel din „Isarlîk“), Mircea Eliade, Eugen Barbu, Mircea Cărtărescu („Levantul“).

Info

Kyra Kyralina (România, 2014)
Regia: Dan Piţa
Cu: Corneliu Ulici, Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Ştefan Iancu

2 stele