Tăriceanu nu înţelege statul de drept

Halucinante declaraţiile lui Călin Popescu Tariceanu, preşedintele Senatului, referitoare la justiţie. Amestecă justiţia cu politica, procurorii cu parlamentul, moralitatea cu prezumţia de nevinovăţie, un talmeş-balmeş, nu mai înţelege nimeni nimic. Sau, intenţia sa e clară, numai că e prost amabalată. Vrea să decredibilizeze justiţia, pentru că nu arestează pe cine trebuie, de la partidele din opoziţie, nu aflate la guvernare.

Tariceanu n-a ieşit din paradigma „în ţara mea şi cu partidul meu la putere trebuie să fiu intangibil”.

Declaraţiile au fost făcute în deschiderea Conferinţei 'Guvernarea reprezentativă şi separaţia puterilor sub imperiul democraţiei', organizată sub egida Senatului.

C.P. Tariceanu ar trebui să fie mai timorat, când e vorba de amestecul politicii în justiţie.

Cine a trimis bileţelul roz preşedintelui Băsescu, prin care îi cerea să intervină la parchet în favoarea lui Dinu Patriciu? Chiar dacă dl Tariceanu o fi uitat, nu suntem toţi uituci.

Spune C.P. Tariceanu: 'Observ că mulţi parlamentari sunt fie timoraţi pentru că au văzut cât de uşor poţi să fii compromis politic cu un dosar fabricat sau cu o campanie de presă negativă, fie sunt complici.  Complicii sunt 'acoperiţii' şi cei care îşi închipuie că pot ajunge la putere şi pe căi nedemocratice, atunci când adversarii politici sunt eliminaţi cu ajutorul dosarelor, şi nu prin votul democratic.”

Cine stabileşte că un dosar este fabricat sau nu? Sau că adversarii politici sunt eliminaţi cu ajutorul dosarelor? De unde ştie dl Tariceanu când se întâmplă astfel de fenomene reprobabile?

Într-un stat de drept, democratic, acesta este atributul exclusiv al judecătorilor. Nu al unui politician, fie el şi preşedintele Senatului.

Cum poate dl Tariceanu să evalueze un dosar, fără acces la probele dosarului, fără cunoştinţe juridice? După ureche?

Lucrurile sunt mai complicate, nu pot fi tranşate de către „urechisti”.

Iar separaţia puterilor în stat spune că doar judecătorii decid asupra soluţiei într-un dosar sau altul, nu politicienii, indiferent de funcţii.

Dl Tariceanu dă exemplu dosarul Ponta.

„ Cel mai relevant exemplu în acest sens este dosarul prim-ministrului trimis în judecată.  Într-o societate cu tradiţii în privinţa statului de drept, mai mult ca sigur prim-ministrul şi-ar fi dat demisia. Dar la noi, Justiţia, după cum ştiţi, a fost folosită nu doar o dată ca armă politică”.

Probabil se referă la epoca Ceauşescu, sau la perioada de până în 2005, când ministrul de atunci al justiţiei, Rodica Stanoiu, decidea în şedinţele PDSR cine să fie arestat şi cine nu.

În actuala perioadă justiţia are în cercetare sau a trimis în puşcărie, demnitari şi lideri de partid, astfel: de la PSD-51,  PNL-47,  UNPR-10, UDMR-5,  ALDE-4.

I se pare dlui Tariceanu că a acţionat la comandă politică? A cărui partid, că toate au plătit „obolul” justiţiei.

Iată o altă declaraţie a dlui Tariceanu:

„E foarte probabil, consider, ca şi Victor Ponta să fie achitat în final. Dar atunci ce facem? Lăsăm un guvern legal şi legitim învestit la mâna unui procuror de caz? E o întrebare serioasă la care trebuie să găsim un răspuns. Eu nu pot să fiu de acord cu o asemenea opţiune. Cei aflaţi acum în Opoziţie ar putea ajunge la Putere pe mijloace nedemocratice, dar îi asigur că, la un anumit moment, vor cădea şi ei în această capcană şi atunci, evident, democraţia reprezentativă va dispărea, fiind înlocuită cu o conducere ocultă a unui grup de iniţiaţi', a subliniat preşedintele Senatului.”

Aici se încurcă rău de tot dl Tariceanu. După cum s-a văzut, nu procurorul dărâmă guverne, ci parlamentul prin moţiune de cenzură.

Dacă parlamentul  doreşte, un premier împreună cu guvernul său rămân în funcţie până la decizia definitivă a justiţiei, care ar putea să fie cătuşele. Iar dacă pedeapsa e cu suspendare, şi dupa aceea. Cu pierderile de imagine imense, pentru ţară si cetăţenii ei.

Aici e vorba de onorabilitate, de conduită impecabilă, de care trebuie să dea dovadă un conducător de ţară, la asemenea nivel.

Pentru ca la un asemenea nivel de reprezentare a ţării peste hotare, de model pentru milioane de cetăţeni, pentru tineri, nu se acceptă nici cea mai mică umbră de îndoială. Nici cum trimiterea în judecată.

Acesta-i motivul pentru care trebuie sa demisioneze Victor Ponta, indiferent daca va fi, sau nu, achitat in final.

Asta nu înţelege dl Tariceanu. E mai greu, e adevărat.

C.P. Tariceanu amestecă justiţia cu politica, după cum îi convine.

Dacă teoria sa ar fi valabilă, ar însemna că un premier, un ministru, poate face orice îi trece prin cap, fraude din bugetele statului, fără frica de a fi anchetat, pentru că, nu-i aşa, ar putea fi achitaţi în final.

Şi posibilitatea  aceasta, a achitării, ar trebui să-i lase în pace pe demnitari, să facă orice le trăzneşte prin cap, să fure fără frica de justiţie, pentru că ar putea fi, în final, achitaţi.

Judecăţi ieftine, de gimnaziu.

Sigur că unii ar putea fi achitaţi, dar asta nu-i scoate de sub controlul justiţiei, o putere independentă în statul de drept, cum scrie în cărţile de democraţie de clasa a VII-a.

Numai dl Tariceanu, preşedintele Senatului, n-a aflat aceste lucruri elementare despre statul de drept.

Chiar şi în cazul invocat, al dlui Atanasiu, justiţia şi-a făcut datoria, şi l-a scos nevinovat. Ce să facă, să nu-l ancheteze, doar pentru „riscul” de a fi achitat?

Acest risc planează asupra tuturor anchetaţilor. Să desfiinţăm justiţia, să nu se mai întâmple astfel de situaţii nedorite, cum ar fi achitarea!

În concluzie, C.P. Tariceanu nu înţelege o boabă din mecanismele statului de drept, din separaţia puterilor în stat, din principiul unei justiţii independente.

Nu pricepe, sau se preface, înţelege doar ce-i convine?