Repetabila povară sau de ce ne place să ne scuipăm poeţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maestre, îmi tremură inima. Mai scrie o poezie. Ia pana între degete şi mai scrie versuri. Ştiu că doare, ştiu că e deznădejde. Dar nu-i băga în seamă. Eu am crescut cu tine. Şi ca mine sunt mulţi alţii, chiar dacă unii nici nu bănuiesc asta.

Am mâncat fiecare zgârietură a discurilor de vinil ale Cenaclului. Câte lacrimi am pierdut cu „Ruga pentru părinţi". De acolo am învăţat că trebuie să-i iubesc fără nicio pretenţie. Câtă dragoste am ucis pe vocea ta care îmi şoptea în urechi „Odă în metru antic" şi câte am reinventat apoi pe „Dor de Eminescu".

„Actorul" tău m-a făcut să tremur sub plapumă. „Manifest pentru sănătatea pământului" mi-a încleştat dinţii într-o durere şi-o ură pe care am înţeles-o mult mai târziu. Şi azi mai am surprize când te găsesc în „Umbra" lui Alifantis, „Nebunul de Alb" a lui Imre sau în „Antiprimăvara" lui Şeicaru. Şi pot aduna alte sute de motive din tot atâtea file de cărţi sau din acorduri de chitară.

Acum mulţi trag de picioarele patului. Mulţi care nici măcar nu au curajul să iasă. Ascunşi în latrinele internetului, latră a pustiu. Şi aşa cum e ţara asta, o să urle apoi bătându-se cu pumnii în piept. Aşa cum au făcut-o şi cu Iordache, Dinică şi câţi alţii. Dar mai suntem şi din ăştia care tac şi ascultă, tac şi simt, tac şi-şi mişcă buzele în ritm de poezie.

„Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise
Citiţi cartea mea
Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,
Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,
N-am decât orgoliul de-a mă alătura
Cu toată cenuşa distrugerii mele
Cenuşilor voastre,
Căci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea începe
Iarăşi Lumea." („Iubiţi-vă pe tunuri" - Adrian Păunescu)

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Domnule procuror Negulescu, aveţi dreptate, Ghiţă e o zdreanţă! Să-l învăţăm un cântecel!
INTERVIU Ion Caramitru, mărturii despre cum s-au fraudat alegerile în '90: „Revoluţia a fost, în fiinţa mea, profund anticomunistă, dar co­munismul a rămas”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dragă române creştin-ortodox, fii mândru şi îndrăzneşte să crezi în asta: sictir!
Incredibil, dar adevărat. Jennifer Lopez, surprinsă la cumpărături de Crăciun alături de Ben Affleck și fiul acestuia, Samuel