Pentagonul democratizează accesul la informațiile despre OZN-uri!

0
0
Publicat:

Povestea, cu adevărat senzațională, a început pe 15 iulie 2022, în momentul în care Kathleen Hicks, Secretar adjunct pentru Apărare, în coordonare cu directorul de la National Intelligence Agency a decis extinderea atribuțiilor operaționale inițial conferite pentru Airborne Object Identification and Management Group  și astfel s-a născut unitatea All-domain Anomaly Resolution Office condusă de Dr. Sean M.Kirkpatrick.

Logo All-domain Anomaly Resolution Office

În luna iulie a acestui an, trei „avertizori de integritate” au fost audiați în Congresul american, ei acuzând guvernul SUA că „ascunde informații cruciale” despre OZN-uri, asta petrecându-se la câteva luni de la prima audiere a unor specialiști de la NASA privind acest subiect al OZN-urilor.

În mod firesc, opinia publică a acordat temei interesul cuvenit și așteptat deoarece, pe de o parte existau decenii de informații care au hrănit tone de teorii ale conspirațiilor tratate mereu drept rod al unor imaginații bolnave dar și datorită faptului că, de o lungă perioadă, au fost date publicității rapoarte și mărturii ale unor oameni care susțin că au fost în contact cu civilizații extraterestre.

Acuzația gerală a fost, de fiecare dată, că Guvernul American deține date, a intrat în posesia unor resturi de nave extraterestre sau chiar a unor extratereștri și, pe baza rezultatelor obținute, încearcă să creeze noi tipuri de materiale sau încrucișări genetice (sunt sute de cărți, filme, situri care discută toate aceste lucruri, foarte cunoscute în lumea efervescentă a adepților conspirației mondiale).

Argumentul conspiraționiștilor era însă unul foarte serios și devenit, prin repetiție, explicația pentru orice altă teorie a conspirației: domnilor guvernanți, dacă ziceți că totul nu este decât rezultatul închipuirii bolnave a unor exaltați, atunci de ce nu ați făcut niciodată publice datele adunate de NSA, FBI și CIA, de ce ați interzis accesul la celebra Zonă 51 (foto intrare) unde se spune, inclusiv de foști angajați guvernamentali, că sunt ascunse probele contactelor multiple cu civilizații extraterestre și unde s-ar efectua experimente dintre cele mai diverse?

Este o întrebare la care autoritățile americane încearcă să deschidă o ușă, o cale regală sau o ușiță (asta vom vedea de acum înainte), prin anunțul unui site specializat care va conține informații declasificate, inclusiv fotografii și înregistrări video,  deținute până acum de Guvernul SUA.

De acum, aici veți găsi absolut totul! Deschideți pagina și veți vedea că are inclusă și posibilitatea ca orice să poată raporta evenimente, informații sau înregistrări legate de fenomene OZN, cu asigurarea că cei care sunt sau au fost în legătură cu servicii ale administrației nu au de ce să se teamă deoarece, dacă oferă asemenea informații intră sub protecția automată de care beneficiază „avertizorii de integritate”. Vor fi multe informații, multe și amestecate, indicația cea mai interesantă fiind că vor fi puse pe acest site cel care au fost aprobate ca posibil de difuzat public. Nu uitați că situl respectiv este creat și controlat de Pentagon și de Agenția Națională de informații așa că va exista un filtru și, deocamdată, nu este nici clar pe ce principiu va funcționa și nici cine va face selecția de informații.

Dar este un pas interesant în direcția democratizării informației și, oricum, se deschide o mină de aur pentru milioanele de oameni care așteaptă noi și noi argumente pentru discuțiile infinite care încep, după cum știți, cu cine care spune „nu v-am spus eu?”

Lectură plăcută de week-end!