Ne întoarcem la Sala Radio?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concert aniversar Radio Chisinau 10 ani - 01.12.2021 | Foto Alexandru Dolea

Am revenit cu curiozitate la Sala Radio după mult timp în care – cu scurte perioade în care s-au întâmplat concerte şi recitaluri – sala a stat mai mult închisă, iar Orchestrele şi Corurile Radio s-au întâlnit foarte rar cu publicul lor altfel decât prin intermediul radioului.

. Evident că au fost excepţii, dar prea puţine, aşa că am privit semnalul dat de concertul din 1 decembrie, care s-a asociat şi unui eveniment de altă natură, aniversarea de 10 ani Radio Chişinău, ca pe un nou început, care ar trebui să nu mai fie oprit din raţiuni extra artistice, chiar dacă se va merge o perioadă pe formula unui public limitat numeric, ca mai peste tot, de altfel.

Într-un dublu concert aniversar marcând Ziua Naţională a României şi 10 ani de emisie pentru Radio Chişinău, miercuri, 1 decembrie, Sala Radio a găzduit aşadar un concert în care muzicieni din Republica Moldova, mai precis din Orchestra Naţionalã de Cameră a Republicii Moldova, s-au alăturat membrilor Orchestrei de Cameră Radio sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, unul dintre cei mai bine cotaţi dirijori români ai momentului. Programul serii a cuprins ca lucrări orchestrale Enescu - Pastorale-Fantaisie, Bartók - Dansurile populare româneşti, Carl Filtsch - Uvertura în Re major şi Michael Haydn - Sinfonia Applausus. Dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”, director muzical şi dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei de Nord şi dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Gabriel Bebeşelea este frecvent invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra etc. La Sala Radio a mizat pe un program cu trimiteri la semnificaţiile datei de 1 decembrie reunind un compozitor român - pe George Enescu, unul maghiar, Bartok, unul originar din Bucovina - Carl Filtsch şi unul german - Michael Haydn - dar cu activitate consistentã la Oradea, pe teritoriul României Mari. Sonoritatea serii, prin prezenţa pe scenã a orchestrelor reunite din România şi Republica Moldova a fost în mod semnificativ mai bogatã în aceastã formulã, oferind publicului o satisfacţie sonoră specialã.

Solistul concertului din 1 decembrie a fost violoncelistul Andrei Ioniţă, în pretenţiosul Concert nr. 2 pentru violoncel şi orchestră de Haydn, interpretat pe un instrument de colecţie, violoncelul Giovanni Battista Rogeri (Brescia, 1671),  pus la dispoziţia sa prin generozitatea fundaţiei  Deutsche Stiftung Musikleben. Andrei Ioniţă s-a lansat pe scena internaţională o dată cu câştigarea Concursului Internaţional Ceaikovski  de la Moscova, în 2015. De atunci şi până în prezent, la doar 27 de ani, a cântat alături de mari orchestre ale lumii precum Filarmonica din München, Orchestra Teatrului Mariinski şi Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonică Radio din Viena şi Orchestra Filarmonicii din Tokyo, în ultimele stagiuni, agenda sa cuprinzând un concert la Carnegie Hall – New York, debutul la Wigmore Hall - Londra, precum şi apariţii la Festivalul de la Verbier - Elveţia sau Konzerthaus Berlin. L-am auzit în repetate rânduri pe Andrei Ioniţă ca solist, dar combinaţia unicã de virtuozitate şi excepţionalã capacitate de nuanţare m-au impresionat încã o datã, asociate de aceastã datã unui patriotism discret, exprimat artistic şi prin opţiunea la bis a ineditei versiuni a Baladei de Ciprian Porumbescu  adaptatã pentru violoncel şi orchestrã.

Concertul a fost transmis în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical,  pe TVR 1 şi TVR 3 şi difuzat în live video streaming pe site-urile Radio România şi pe platforma vstage.ro. Asociat recentei schimbãri de management de la Radio România, prin numirea lui Rãzvan Ioan Dincã în funcţia de preşedinte director general, evenimentul multimedia din 1 decembrie poate fi privit din aceastã perspectivã ca un moment de relansare a Sälii Radio ca hub cultural, mai ales în contextul faptului cã luna decembrie promite multe evenimente interesante din punct de vedere artistic la Sala Radio, din zone diverse de interes - clasic, jazz, folclor, crossover, colinde - concerte despre care puteţi afla mai multe pe site-ul Orchestrelor şi Corurilor Radio sau pe platforma iabilet.ro.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Pianistul Cătălin Răducanu: „Pentru mine muzica nu este doar o pasiune sau o vocație, este un stil de viață”
Carmen Harra, avertisment pentru români: „Pământul încearcă să comunice cu noi” Ce se va întâmpla la finalul anului 2025
Mehta, Argerich, Batiashvili – surprinzătoare zile de „festival Enescu” în prag de toamnă bucureșteană
Actorul Cristian Şofron, directorul Teatrului „Stela Popescu”: „Spectacolele noastre plac, pun întrebări, poate dau și răspunsuri spectatorilor din întreaga țară”
Cea mai bună băutură pentru digestie. Dr. Adina Alberts o recomandă. Este ideală și pentru cei care vor să slăbească: „Nu are niciun fel de zaharuri”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată