Mariupol înainte şi după invazia rusă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
O imagine din satelit de la Mariupol în iunie 2021 şi după atacul militarilor ruşi

Mariupol, fost oraş portuar înfloritor, cu o populaţie de aproximativ 440.000 de locuitori, a fost distrus de armata rusă. Impresii în imagini.

Portul

Portul din Mariupol în octombrie 2018: un loc de relaxare şi de plimbare. Administraţia locală se lăuda că aici găseşti "cea mai caldă apă de scăldat" din întreaga Ucraină. Însă portul a fost mai presus de toate un factor economic important pentru Mariupol, mulţi oameni lucrând într-o companie care avea legătură directă sau indirectă cu portul. De aici, Ucraina a exportat în lume fier, oţel, cereale şi utilaje.

La două luni după ce Rusia şi-a început războiul de agresiune, practic nicio navă nu mai are treabă în zonă. "Toate obiectivele de infrastructură importante ale oraşului, inclusiv portul maritim, nu numai că au fost minate, dar au fost şi blocate de macarale plutitoare", a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, pentru agenţia de presă Interfax. Aşa arată astăzi bazinul portului Mariupol.

Parcul

Copiii se joacă în fântânile arteziene într-un parc din centrul Mariupolului. Această fotografie a fost realizată pe 20 iunie 2019. Copacii sunt verzi. Pe fundal se poate vedea silueta unei biserici.

Am redescoperit aceeaşi biserică şi în alte imagini. Această fotografie a fost făcută la 1 aprilie 2022. Cu greu ţi-ai putea imagina că acesta a fost cândva un loc de relaxare.

Teatrul

Teatrul dramatic din Mariupol a căpătat o tristă notorietate în timpul atacului sângeros al trupelor ruseşti asupra Ucrainei. În această fotografie, tinerii sunt văzuţi protestând împotriva unui atac rusesc. Imaginea este realizată la 30 august 2014. Încă de pe atunci existau lupte şi tensiuni în estul Ucrainei. Însă teatrul a rămas un loc de întâlnire şi de dialog cultural.

Astăzi, clădirea este mutilată în urma atacului aerian devastator al soldaţilor ruşi de la mijlocul lunii martie. Câteva sute de civili s-au adăpostit în clădire, mulţi dintre ei fiind acum morţi.

Oţelăria

În Mariupol, compania Azovstal operează una dintre cele mai mari fabrici de fier din Europa. Aceasta a realizat în principal produse din oţel şi fier. Alături de port, compania era unul dintre marii angajatori în regiune. O fotografie din 2017 arată o fabrică ordonată.

O altă imagine, surprinsă pe 17 aprilie 2022, ne prezintă parcă un platou de filmare. Din nefericire, ceea ce vedem este rezultatul unui bombardament rusesc.

Până în ziua de azi, soldaţii ucraineni încă rezistă în oţelării. Partea ucraineană vorbeşte de aproximativ 1.000 de soldaţi, iar cea rusă de 2.000. Putin a ordonat ca oţelăria să nu fie luată cu asalt în totalitate, ci înconjurarea şi asedierea întregii regiuni. În fotografie observăm un soldat care luptă pentru Rusia.

Zone rezidenţiale

Această fotografie din vara anului 2018 ne arată întrucâtva cum arătau bulevardele şi străzile din Mariupol înainte ca Rusia să înceapă asediul. 

Imaginile care ne parvin acum de la Mariupol ne prezintă distrugere pură. Copacii sunt aproape fără excepţie arşi, blocurile de apartamente şi alte case au fost distruse. Numeroase fotografii ale agenţiilor de presă arată cadavre zăcând în mijlocul străzilor. Oamenii îşi îngroapă vecinii sau rudele decedate în grădinile din faţa casei. Mariupol nu mai este un loc în care să poţi trăi.

Un articol publicat de Deutsche Welle