Javre nesimţite ce suntem!

Am citit declaraţia de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii şi aproape c-am intrat în pământ de ruşine! Doamne, ce jenă mi s-a făcut pentru întreaga noastră breaslă jurnalistică! Nesimţiţi ce suntem, cum de ne mai suportă lumea la câte rele facem noi, ziariştii!

I-am adus pe dragii, bunii, oneştii, stimaţii, curaţii, echidistanţii, corecţii, credibilii, independenţii, imparţialii, nemaipomeniţii şi inegalabilii noştri judecători la capătul răbdării, încât au ajuns să se plângă la CSM, ca nişte bieţi copii obijduiţi de colegii de şcoală.

Acum îmi dau seama cât de vinovaţi suntem. Declaraţia CSM m-a luminat, aşa de clar e spus totul acolo, trebuie să fii prost să nu conştientizezi câtă durere şi dreptate conţin acele rânduri. Nici n-are cum fi altfel, doar a fost scrisă şi votată de oameni cu scaun la cap, potcoviţi în ale justiţiei, care cântăresc bine fiece cuvânt, nu scriu de pe pereţi – judecători, preşedinţi de instanţe, procurori, profesori universitari...

Doar ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, n-a votat. E prea tânăr, probabil, n-are înţelepciunea colegilor de consiliu. E prea verde (nu mă refer la culoarea politică) şi nu-şi dă seama că prin poziţia sa, practic, încuviinţează porcăriile noastre, ale presei. Chiar credeţi că e normal ceea ce facem, dle ministru? Oare nu înţelegeţi că, luând la puricat averile şi afacerile judecătorilor, noi, de fapt, desfăşurăm o „campanie de denigrare şi de exercitare de presiune îndreptată împotriva sistemului judecătoresc şi în mod special împotriva unor persoane ce deţin funcţii înalte în justiţie“? Cum puteţi să nu fiţi de acord cu colegii dumneavoastră care, iată, ne-au ghicit intenţiile murdare şi şi-au dat seama că munca noastră de zi cu zi nu e decât o campanie „ce utilizează atacuri mediatice extrem de agresive, în care se aduc acuzaţii false, operandu-se fie cu fapte inexistente, fie cu jumătăţi de adevăr, fie cu opinii subiective şi tendenţioase“?

Într-adevăr, cum altfel decât atacuri şi presiuni să califici articolele în care dezvăluim că unii judecătorii se dau săraci lipiţi pământului în declaraţii, deşi stau în case de lux trecute pe numele soţiilor, amantelor, soacrelor; alţii îşi gajează locuinţa pentru credite de milioane în favoarea unei firme private; fac justiţie având diplomă falsă; îşi trag pensii grase prin tertipuri legale... Ce contează că operăm cu documente şi fapte, adică probe, ca să utilizăm termeni din domeniu? Corpul judecătoresc oricum suferă, deoarece „aceste atacuri aduc o atingere gravă sistemului judecătoresc ştirbind din autoritatea şi încrederea de care trebuie să se bucure acesta în ochii publicului într-o societate democratică“.

Declaraţia CSM chiar m-a pus pe gânduri. De ce n-ar avea judecătorii case arătoase şi maşini bengoase? Doar n-o să stea în cocioabe şi-o să meargă cu Zaporojeţ. Şi dacă statul ăsta netrebnic n-are grijă să-i plătească aşa cum merită ei, de ce nu şi-ar face singuri nişte bănuţi colea? Ca să nu moară de foame, să nu umble zdrenţuroşi, să nu se facă de râs în faţa oamenilor, să corespundă nivelului înalt al sistemului, la urma urmei.

Asta nu înţelegem noi, jurnaliştii, javre nesimţite ce suntem! Îi atacăm, îi denigrăm, îi defaimăm. Şi cine dacă nu CSM să-i apere, cine să-i jelească, cine să le facă dreptate, să-i scape de hăituiala câinilor turbaţi?

Judecătorul cu datorii de zeci de milioane de lei la bănci

Magistratul Ion Timofei, „chiriaşul din casa soţiei”, a plecat onorabil din funcţie

Magistrată suspectată de falsuri, avansată în funcţie

Judecătoare cu studii la o academie inexistentă

Judecătorul Oleg Melniciuc, pretendent cu probleme la şefia unei instanţe din Chişinău

FOTO Casa din „Oraşul poveştilor“ pentru magistrata Nina Cernat

„Săracul“ judecător Arnăut, cu proprietăţi de milioane