Izolarea lui Trump
0Desfășurarea lucrărilor Forumului Economic Mondial de la Davos arată un fenomen extrem de interesant. Majoritatea vorbitorilor au realizat nevoia de a-l izola pe Trump, de a-l critica sau persifla, în urma unui comportament inadmisibil.
Perceput la scară globală drept bully mondial, Trump începe să fie tot mai puțin crezut, tot mai puțin frecventat, tot mai puțin răbdat. Toată lumea vede că este adesea bufon, adesea lipsit de capacitate de înțelegere sau empatie, și, în mod permanent, violent și agresiv. Or, a proceda în acest fel este echivalent cu a te izola definitiv. Chiar dacă el procedează așa ca să fie asociat cu Putin (modelul lui, conștient sau inconștient), ori Jinping, de fapt nu se poate realiza o asemenea dorință. Vedem cum Putin a urmărit de două decenii dezbinarea Europei și Americii, iar Trump realizează într-un an exact ce urmărește de două decenii liderul de la Kremlin.
Vedem cum noua ordine mondială presupune, pe de o parte, țări care țin la reguli și valori, și, pe de altă parte, țări care au ca ideologie forța, eventual, democratice pe hârtie, căci hârtia suportă orice, dar în care democrația și drepturile omului nu sunt nicidecum respectate.
Problema adevărului devine în acest context un fel de test al hârtiei de turnesol: pentru unii adevărul a murit sau, cel mult, ei sunt deținătorii adevărului, ba chiar ei sunt adevărul. Or, exact asta este ceea ce filosofii numesc post-adevăr. Ne aflăm în plină eră a post-adevărului, adică o epocă în care adevărul este fără legătură cu realitatea, cu faptele, așa cum era cazul pe vremea lui Aristotel, Kant sau Noica. Acum, după unii, adevărul nu mai înseamnă corespondența dintre ceea ce se spune în propoziție și ceea ce există în realitate. Nici adevărul coerență nu mai este valabil, câtă vreme nici măcar ei nu sunt coerenți cu ceea ce spun – într-o zi afirmă ceva, în altă zi susțin ceva complet pe dos. Nici adevărul utilitate (abordarea pragmatistă) nu mai valorează, câtă vreme utilitatea este dovedită strict pentru liderii respectivi, nicidecum vreun adevăr util pentru comunitate.
Acest adevăr defactualizat permite manipulare, dezinformare, sau chiar fabulație și minciună, astfel încât practicat ca politică de stat vedem cu toții ravagiile pe care le provoacă. Putin, de exemplu, are pretenția că face o operațiune militară în Ucraina, adică ceva chirurgical precis pentru a denazifica această țară, în condițiile în care președintele Zelenski este ales democratic. Tot Putin susține că operațiunea specială nu distruge școli, spitale sau piețe, ca și când bombele ce cad în Ucraina ar cădea singure din cer, și nu ar fi trimise de militarii ruși.
Pe de altă parte, toată planeta vede fabulațiile lui Trump despre cele 8 războaie încheiate de el (iau un singur exemplu; dar sunt zeci sau sute de asemenea cazuri de enunțuri fără legătură cu realitatea), deși există numai 2-3 cazuri apropiate de un fel de pace, alte cazuri sunt fabulații, iar altele sunt pur și simplu minciuni.
Exact aici se poate vedea pericolul post-adevărului: există o linie extrem de subțire între sănătate mintală și nebunie; de multe ori, ne întrebăm cum este posibil așa ceva. Cum ar putea un om să gândească, vorbească sau comporta în acest fel aberant? Dacă unii lideri politici au asemenea grave probleme, cum se face că se află la conducerea unor țări? Se va răspunde că exact așa era cazul cu Stalin sau Hitler. Primul a trimis la moarte milioane de ruși pe motivul că sunt chiaburi, sau se opun revoluției, sau li s-au înscenat încercări de distrugere a societății socialiste. Cazul Katin este paradigmatic: a dat ordin ca ofițerii polonezi prizonieri să fie uciși, i-a îngropat în gropi comune peste care a sădit păduri, apoi, întrebat ce știe de prizonierii polonezi a mințit, pur și simplu, spunând că nu știe unde au dispărut, ca și cum prizonierii s-ar fi evaporat.
Vedem cât de ușor se poate ajunge de la modificarea realității, fabulație la ucidere și crimă. Chiar dacă Trump nu poate fi pus chiar în aceeași barcă cu Putin, din acest punct de vedere, trebuie observat potențialul de distrugere și de dezordine pe care îl poate provoca liderul american. Deși veche democrație, SUA are multe elemente specifice, negăsite pe bătrânul continent (lipsa de asigurări de sănătate, limitarea dreptului la educație și muncă, portul de arme etc). Cazul recent al unei femei scriitoare împușcate de un ofițer de la imigrări este elocvent. Se poate ajunge ușor de la fabulație la crimă.
Faptul că Trump este tot mai mult izolat are și o parte pozitivă: noi, europenii, avem ocazia să ne întărim, să ne construim o armată proprie, sau, în perspectivă, să înființăm o funcție executivă (un fel de președinte executiv al Uniunii), care să aibă putere rapidă de acțiune și decizie.