Ioan-Aurel Pop și Legea Vexler: când ideologia extremistă ține loc de argument juridic

Ioan-Aurel Pop susține că Legea Vexler este aplicată greșit. Dar ce spune, în realitate, textul legii? O veritabilă analiză juridică și o invitație publică la o dezbatere deschisă, transmisă în direct.

Fostul președinte al Academiei Române, istoricul medievalist Ioan Aurel Pop, publică la data de 11 iulie 2026, în Gazeta de Cluj, un articol intitulat „Cum trebuie aplicată Legea Vexler!”.

Am considerat că articolul domnului Pop trebuie să primească o replică fermă și argumentată, în primul rând deoarece domnia sa nu are cunoștințe elementare de drept, fiind un profan total în domeniul științelor juridice. Cu toate acestea, domnul Pop ține cu tot dinadinsul să ne învețe cum trebuie aplicată (nici măcar nu folosește condiționalul optativ „ar trebui”, care să exprime o recomandare, o oportunitate) Legea Vexler.

Domnul Pop (în propriul for interior) cunoaște foarte bine că nu are nicio competență în domeniul juridic, dar acest lucru nu-l interesează defel. Foarte puțini dintre cititorii săi cunosc sau sunt interesați de acest aspect. Câți dintre aceștia credeți că observă, prin exercitarea spiritului critic, că domnul Pop nu are nici specializarea și nici autoritatea profesională necesară să analizeze și să ajungă apoi la vreo concluzie pertinentă privind aplicarea in concreto a unor norme juridice.

De altfel, în tot articolul domnului Pop NU există declinat nici măcar un singur argument juridic, darămite vreun argument juridic valabil, sustenabil. Domnia sa are o singură obsesie, anume ca așa-numita „Lege Vexler” (oficial Legea nr. 241 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului) să NU se aplice.

Actualul demers publicistic al domnului Pop este unul sub „steag fals”. Domnia sa nu a urmărit niciodată să ofere argumente juridice privind interpretarea și aplicarea Legii Vexler. Demersul său, în realitate, este, în esență, unul de scuzare, de justificare, chiar de banalizare a antisemitismului, precum și de relativizare și revizuire a unor fapte și personaje istorice.

De altfel, pulsiunile ideologice antisemite ale domnului Pop sunt cunoscute și nu sunt de azi sau de ieri. Acestea (mai mult sau mai puțin conștient) irump și în acest articol.

De pildă, ce legătură există între aplicarea Lexii Vexler (intrată în vigoare în anul 2025) și utilizarea de către domnul Pop a tropului antisemit clasic cum că Talmudul (cel Babilonian a fost scris undeva în jurul anului 500 e.n.) îndeamnă la uciderea creștinilor. Recomandăm domnului Pop să-și activeze simțul critic, astfel încât să nu mai cadă pradă influențelor unor lucrări ca „Der Giftpilz” (Ciuperca Otrăvitoare) sau scrierilor unor autori de tipul lui Eisenmenger, Pranaitis sau Rohling.

Nu în ultimul rând, revine obsesiv în articolul domnului Pop teza că evreul este cel care cauzează, cel care provoacă antisemitismul - un alt clișeu, invocat ad nauseum de către antisemiți.

Dacă demersul domnului Pop ar fi fost unul real, sincer, nedisimulat și animat de dorința autentică de a furniza argumente juridice privind interpretarea și aplicarea Legii Vexler, acesta ar fi trebuit să debuteze, în mod firesc, prin citarea sau măcar indicarea textului normativ supus analizei. Or, istoricul medievalist Ioan-Aurel Pop nu procedează la o asemenea minimă delimitare a cadrului normativ de referință. Acest aspect este, prin el însuși, suficient pentru a lipsi demersul de rigoarea necesară unei analize juridice autentice și pentru a evidenția adevărata sa natură, diferită de cea pe care autorul pretinde că o urmărește.

În realitate, aplicarea oricărei legi presupune o interpretare prealabilă, iar această interpretare nu poate fi una aleatorie sau lăsată la bunul plac al celui care o realizează, ci trebuie efectuată cu respectarea regulilor și principiilor care guvernează interpretarea juridică a actelor normative.

Dar înainte de a proceda la o asemenea interpretare (care, poate, din cauza dimensiunilor deja considerabile ale prezentului articol, nu va mai fi parcursă integral de unii cititori) considerăm că, în spiritul unei dezbateri publice constructive și al unei încercări sincere de clarificare și aplanare a controverselor generate de Legea Vexler, se impune (poate) și o altă abordare.

În acest sens, îl invit public pe domnul Ioan Aurel Pop la o dezbatere pe această temă, desfășurată și transmisă în direct (live). Domnia sa este liberă să fie însoțit de oricâți juriști, istorici sau alți specialiști va considera necesar (spre a-i consulta la nevoie), în timp ce subsemnatul mă voi prezenta singur.

Îmi doresc o dezbatere moderată în mod echilibrat și imparțial, în care fiecărei părți să îi fie alocat un timp egal de exprimare, fără posibilitatea întreruperilor reciproce, în care moderatorul să poată adresa întrebări relevante asupra subiectului aflat în discuție, iar invitații să aibă, de asemenea, posibilitatea de a-și adresa reciproc întrebări și de a răspunde argumentelor formulate de partea cealaltă.

***

Evocând îndeosebi situația bustului lui Octavian Goga de la Iași (mutat din spațiul public, și nu „spart cu ciocanul”, cum domnul Pop ține cu tot dinadinsul să exagereze, ca urmare a unui demers administrativ, urmat de unul judiciar, inițiat de asociația pe care o prezidez) următorul pas firesc și logic al demersului său publicistic ar fi fost indicarea și analizarea textelor normative incidente.

De ce, domnule Pop, nu le-ați oferit cititorilor dumneavoastră textul art. 12 din O.U.G. nr. 31/2002, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 241/2025 (așa-numita „Lege Vexler”)? Îl vom reda noi în continuare, în interesul unei informări corecte și complete a opiniei publice. Se cuvine însă o precizare prealabilă, deloc lipsită de relevanță: acest text este inserat în Capitolul IV al actului normativ, capitol intitulat chiar „Obligațiile autorităților administrației publice”.

Articolul 12

Se interzice ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, precum și la persoanele care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

 Care este scopul și finalitatea actului normativ aflat în discuție? Acela de a împiedica autoritățile administrației publice să mai amplaseze în spațiul public (dar și să mențină, odată ce acestea există deja) statui, grupuri statuare și plăci comemorative dedicate unor persoane condamnate pentru anumite infracțiuni sau care au făcut parte din conducerea unor organizații expres avute în vedere de lege.

Practic, norma vizează, în sens larg, ceea ce am putea numi memorialistica de for public, domeniu care, prin însăși natura sa, nu poate avea ca obiect decât persoane, fapte și evenimente aparținând trecutului istoric. Nu este deloc întâmplător că legiuitorul a utilizat exclusiv formulări la timpul trecut, referindu-se la „persoanele care au făcut parte” din conducerea unor organizații și la „persoanele vinovate de săvârșirea” anumitor infracțiuni.

O.U.G. nr. 31/2002 (care cuprinde și art. 12 anterior citat) este, în pofida nemulțumirii domnului Pop, o lege nu doar în vigoare, ci și de imediată aplicare. Actul normativ instituie în sarcina autorităților administrației publice obligații clare, concrete și neechivoce, a căror îndeplinire nu este facultativă, ci obligatorie.

Să știți că vă înțeleg, domnule Pop, aversiunea față de această lege, adoptată de Parlamentul democratic al României și confirmată, în deplină concordanță cu Legea fundamentală, chiar în două rânduri, de către Curtea Constituțională a României.

Ideologia dumneavoastră, în care se regăsesc afinități față de curente și personaje asociate legionarismului, fascismului, antisemitismului și naționalismului extremist, nu poate decât să respingă, în mod profund, valorile demnității umane, ale libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților. Or, acestea sunt chiar valorile fundamentale pe care se întemeiază Uniunea Europeană, potrivit art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, din care România face parte ca stat membru.

Mai departe, va trebui să răspundem întrebării dacă Octavian Goga se încadrează textului art. 12 din O.U.G. nr. 31/2002, mai sus reprodus.

Să clarificăm lucrurile, pe înțelesul oricărei persoane de bună-credință, indiferent dacă are sau nu pregătire juridică.

Pentru ca bustul unei persoane (dar și, bunăoară, denumirea unei străzi ori instituții publice) să fie înlăturate din spațiul public, legea impune condiții foarte clare, exprese și limitative. Persoana respectivă trebuie să se încadreze într-una dintre următoarele situații:

(i) să fi fost condamnată definitiv, de o instanță română sau străină (hotărâre recunoscută în România), pentru infracțiuni de genocid, crime contra umanității sau crime de război;

sau, alternativ,

(ii) să fi făcut parte din conducerea unor organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Domnul Pop invocă, în apărarea menținerii busturilor lui Octavian Goga în spațiul public, faptul că acesta nu a fost condamnat pentru genocid, crime contra umanității ori crime de război. Afirmația este corectă, însă ea combate o teză pe care nimeni nu a susținut-o. Nimeni nu i-a imputat lui Octavian Goga astfel de condamnări penale.

Pe de altă parte, reamintesc domnului Pop că nici Adolf Hitler, nici Benito Mussolini și nici Corneliu Zelea Codreanu nu au fost condamnați pentru genocid, crime contra umanității ori crime de război. Aceasta înseamnă oare că toți acești scelerați ar trebui sau ar putea (dacă o autoritate a administrației publice o dorește) să fie memorializați în forul public?

Legiuitorul a observat vulnerabilitatea legii (și) pe acest palier, sens în care i-a adus unele modificări și completări. Astfel, a fost adăugată situația/teza „să fi făcut parte din conducerea unor organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”

Exact această ipoteză legală este încadrabilă lui Octavian Goga, ceea ce atrage interdicția de a ridica sau menține în locuri publice, cu excepția muzeelor, statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoana sa.

Octavian Goga a făcut parte, în mod indubitabil, din conducerea a două organizații fasciste, rasiste și xenofobe, pe care le-a și prezidat. Este vorba, în concret, despre Partidul Național Agrar și respectiv Partidul Național Creștin. Discuția se încheie aici din punct de vedere juridic. Octavian Goga intră astfel sub incidența art. 12 din O.U.G. nr. 31/2002, sens în care un bust al său nu mai poate să fie menținut în spațiul public (cu excepția muzeelor).

Este exact același raționament, același silogism logico-juridic care va fi urmat și în cazul altor personalități care nu au fost condamnate pentru infracțiuni de genocid, crime contra umanității sau de război. De exemplu:

Corneliu Zelea Codreanu - Președinte al Mișcării Legionare.

Nicolae Paulescu - Vicepreședinte al Ligii Apărării Național Creștine.

Adolf Hitler - Președinte al NSDAP.

Benito Mussolini - Președinte al Partidului Național Fascist.

Și să încetăm odată pentru totdeauna cu minciuna, cu  penibila dezinformare publică cum că Mihai Eminescu ar intra sub incidența acestui art. 12 din O.U.G. nr. 31/2002 (sau a art. 13, care vizează memorialistica de for public pe străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau alte locuri publice).

Mihai Eminescu NU a fost condamnat pentru infracțiunile în discuție și nici NU a făcut parte din conducerea vreunei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. De altfel, Eminescu a decedat în anul 1889, iar fascismul a apărut abia în anii 1920, iar Mișcarea Legionară a fost înființată în 1927, sens în care o astfel de acuzație ar fi și profund anacronică.

Nici nu ar mai fi necesar să intrăm în analize aprofundate privind activitatea lui Octavian Goga în calitate de Prim-Ministru, deoarece apartenența și funcția de conducere din cele două partide este suficientă pentru a atrage incidența art. 12 din O.U.G. nr. 31/2002. Totuși, trebuie spus că în calitate de Prim-Ministru (interval în care era și președinte al PNC) Octavian Goga și-a pus în aplicare programul/agenda partidului său fascist, rasist și xenofob.

Domnul Pop minte cel puțin prin omisiune în cadrul articolului său, atunci când prezintă activitatea lui Goga. Astfel, Goga a fost numit în funcția de Prim-Ministru la data de 28 decembrie 1937. Dar iată ce susținea Octavian Goga, în campania electorală, în cadrul unui discurs în fața a mii de oameni ținut la Chișineu-Criș [a se vedea ziarul Țara Noastră (fondat chiar de Octavian Goga), nr. 1476 din 7 octombrie 1937, pp. 1 și 3]:

„Noi va trebui să îndrumăm pe jidovi în altă parte, mai ales că în țara asta sunt mulți care nu sunt cetățeni. Cel dintâi ordin când voi veni la guvern va fi cercetarea cetățeniilor din țară. Vom ține din străinii de neamul nostru atâți câți vom putea.

Voiu face comisii, la sate din țărani, și voi da dreptul fiecărui om să spună când a venit în țară jidovul. Voiu da ordin veneticilor să plece din țară în 30 de zile. Dacă nu vor pleca îi voiu pedepsi, iar dacă după alt termen de 30 de zile nu trec hotarele, îi pun în lagăre de concentrare.

La fel voiu face cu jidovii escroci și mincinoși din presă; îi voi trimite pe toți în lagăre de concentrare. Voiu înființa pedeapsa cu moarte pentru toți care au făcut crima de a despuia Statul de banul public, fiindcă tâlhar este și acela care secătuiește poporul.”

De asemenea, reamintim aici (inclusiv deoarece domnul Pop omite cu bună știință să o facă) că prima măsură adoptată chiar în prima ședință a Guvernului Goga-Cuza a fost una profund antisemită, rasistă, xenofobă, constând în interzicerea a trei ziare având o conducere formată din etnici evrei:  „Consiliul de Miniștri, în ședința sa de la 29 decembrie 1937, luând în deliberare referatul Domnului Președinte al Consiliului de Miniștri (Octavian Goga) cu nr. 4344 din 29 decembrie 1937,

DECIDE:

ART. 1.— Aprobă în totul cele cuprinse în referatul sus-menționat și hotărăște suprimarea ziarelor „Adevărul”, „Dimineața” și „Lupta”, începând cu ziua de 30 decembrie 1937.