Nu vă spun
lucruri noi, dar spun esenţialul: există o armată de profesionişti implicaţi în
facerea Festivalului (şi a Concursului) Enescu, la fiecare sfârşit de
vară-început de toamnă. 
            
          
          
Pe unii
dintre aceştia îi vedeţi cu coada ochiului în buza scenei, pe trepte, pe scenă
chiar, în spatele instrumentiştilor, prin loje, una/unul cu pereţii sălilor de
concerte, că e vorba de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala
Auditorium a MNAR, Teatrul Odeon, MINA, Club Control... – în haine negre, pe
care scrie simplu, „official photographer” / fotograf oficial. 
            
          
          
Sunt ei,
anonimii prin ochii cărora vedeţi concertele, dacă nu sunteţi în sală, prin
ochii cărora retrăiţi emoţiile, dacă aţi fost şi vreţi să vă amintiţi bucuria.
            
          
          
	Oamenii Festivalului: în faţa partiturii, fotograful Alex Damian, surprins de Ştefania Burcea
          Această selecţie
de fotografii din concerte, recitaluri, evenimente desfăşurate sub pălăria
generoasă a Festivalului Enescu îi dezanonimizează în parte, vă face cunoscute
numele şi frânturi din munca lor. 
            
          
          
Sunt
instantanee care surprind mimica, gesturile, atmosfera – şi poartă cu sine
muzică, aer de Festival, fior enescian.
            
          
          
Sunteţi
gata? Să călătorim împreună în bogata arhivă fotografică a Festivalului, care creşte cu fiecare zi.
            
          
          
	Dirijorul Cristian Măcelaru deschide Festivalul Enescu, ediţia XXVII. Fotografie de Alex Damian 
          
	Cum se naşte muzica: violonistul Nemanja Radulović şi Cristian Măcelaru. Foto: Alex Damian 
          
	O notă, o clipă, o înălţime. Fotografie de Alex Damian
          
	Un concert de vioară de Haciaturian care cere totul. Fotografie de Andrada Pavel
          
	Nemanja Radulović, soare, vioară, recunoştinţă. Fotografie de Andrada Pavel
          
          
	Ateneul Român ca o bijuterie. Fotografie de Andrei Gîndac
          
          
	Muzicieni ai Orchestrei de Cameră a Republicii Moldova. Fotografie de Andrei Gîndac
          
          
	Culise muzicale. Fotografie de Andrei Gîndac
          
          
	Orchestra din Republica Moldova, cu Cristian Florea la pupitru. Fotografie de Andrei Gîndac
          
          
	Sub cerul bogat al Sălii Mari a Ateneului Român. Fotografie de Andrei Gîndac
          
          
	Muzicienii, dirijorul vor purta bucuria în buzunarul de la inimă. Fotografie de Andrei Gîndac
          
          
	Scene bucuroase de Festival. Violonistul Ilian Gârneţ şi Cristian Florea. Foto: Andrei Gîndac
          
          
	David Grimal, pe scena Ateneului Român. Fotografie de Cristina Tănase
          
          
	Un buchet care se plimbă. Fotografie de Cristina Tănase
          
          
	David Grimal: portret de pus în ramă, de Cristina Tănase
          
          
	Orchestra Ucraineană a Libertăţii: minutele de dinainte de concert. Fotografie de Alex Damian
          
          
	Sobrietate: Ukraine Freedom Orchestra, pe scena Festivalului Enescu. Fotografie de Alex Damian
          
          
	Se cântă, în picioare, cu emoţie, imnul Ucrainei. Fotografie de Alex Damian
          
          
	Soprana Rachel Willis-Sørensen, alături de Orchestra Ucraineană a Libertăţii. Foto: Alex Damian
          
          
	Dirijoarea-inimă, Keri-Lynn Wilson, cea care a fondat această orchestră. Foto: Petrică Tănase
          
          
	Violonista Alexandra Conunova, alături de Orchestra Libertăţii. Fotografie de Petrică Tănase
          
          
	Dirijoarea Keri-Lynn Wilson. Portret care vorbeşte (ascultaţi-l, ascultaţi-o), de Petrică Tănase