Falsa dilemă a PSD: reducerea cheltuielilor bugetare sau alegerile prezidenţiale?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dilemă falsă, pentru că profitorii care beneficiază de actualele cheltuieli bugetare, exagerate, sunt mult mai puţini în comparaţie cu cei care ar saluta o astfel de măsură. Înţeleg că Dăncilă este prizoniera „nobililor” locali, dar aceştia şi rudele, amantele, toţi cei care profită din banii bugetului reprezintă o cantitate neglijabilă din numărul total de alegători.

Şi nici să o dea jos pe Dăncilă nu-şi permit, pentru că ar pierde tot, prin ieşirea de la guvernare.

Alegătorilor de rând ai PSD nu le zornăie bănuţii prin buzunare, le fluieră vântul

Anunţurile lui Teodorovici, referitoare la măsurile de reducere a cheltuielilor, reprezintă o frecţie la un picior de lemn. Doar să mai dea puţină satisfacţie celor care-şi compară veniturile cu cele „speciale“, ale activului PSD de la nivelul superior. Cei mărunţi, tot acolo rămân. Cu inflaţie, fără pensii majorate, cu datorii pe cap. Atunci cum să voteze PSD la prezidenţiale?

Şi pe 26 mai s-a văzut. O clasă de profitori, puţin numerică, a înhăţat o parte însemnată din veniturile bugetului de stat, în detrimentul oamenilor simpli. Care au parte de: 2000 de şcoli cu wc-uri în curtea şcolilor, drumuri neîntreţinute, 50% din gospodării cu wc-ul în curte, 200 de străzi neasfaltate şi fără canalizare şi apă curentă doar în Bucureşti, centura capitalei ne face de râsul Europei. Multe primării sunt în faliment, în frunte cu Bucureştiul. Mii de elevi nu mai primesc bursele de merit, că nu mai există bani iar Teodorovici vrea să-i „atace“ şi pe studenţi, că au prea multe călătorii gratuite pe tren.

Deficitul bugetar la 5 luni, 14,7 miliarde de lei, 1,4% din PIB, dublu faţă de ce de anul trecut, nu lasă speranţe guvernului. Nu are bani de pensii şi salarii bugetare, iar măsurile anunţate de Teodorovici sunt de tot râsul. Nu rezolvă nimic. Dar Teodorovici o ţine langa: avem bani. Dar asta ştim deja. De câte ori PSD-ul spune ceva, adevărul este exact pe dos. Primitivismul lui Teodorovici în ale economiei nu mai trebuie demonstrat.

Premierul Dăncilă a avut o şansă pe care a pierdut-o. Trebuia să facă o restructurare guvernamentală, cu reducerea numărului de ministere, de agenţii, de ordonatori de credite care nu-şi justifică activitatea în bună funcţionare a statului. A pierdut-o, nu cred că va mai avea altă şansă odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale. A avut o ocazie care să o plaseze în istoria politicii româneşti. A ratat-o.

Rectificarea bugetară de la sfârşitul lui iulie

Aşa cum se prefigurează, nu va schimba nimic din configuraţia bugetară. De frica alegerilor prezidenţiale. România se va împrumuta în continuare masiv, până va ajunge pe buza prăpăstiei ca în 2010, când creditorii au refuzat să mai împrumute România. Iar pentru accesarea celor 21 de miliarde de dolari de la FMI a fost necesară tăierea salariilor bugetare. Istoria bugetară e limpede, doar că actualii guvernanţi nu vor să înveţe din ea.

În concluzie

Premierul Dăncilă funcţionează în paradigma care s-a dovedit păguboasa pe 26 mai: îi mulţumeşti pe baronii locali şi pe primarii PSD, aceştia îi vor aduce la vot pe simpatizanţii PSD şi pe cei care ascultă de ordinele baronilor. Nimic mai fals. Societatea a evoluat, informaţia este accesată şi în ultimul cătun. Dacă majoritatea societăţii nu este mulţumită de un regim politic, reacţia negativă la alegeri faţă de PSD se propagă pe reţelele sociale, şi îi convinge şi pe cei nehotărâţi cum să voteze. Aşa a ajuns ALDE la 4% şi PSD la 22%. Sunt toate condiţiile ca trendul să se menţină, şi atunci vom asista la dezastrul scorului PSD la prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Se pare că anturajul lui Trump l-a convins că este mai bine să lase Rusia să se prăbuşească sub propria prostie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Comisia de la Veneţia vs. CCR, în problema anulării alegerilor prezidenţiale. Cine are dreptate?
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
De ce va câştiga Nicușor Dan alegerile prezidenţiale din luna mai