Cum ne aşternem în decembrie, aşa vom trăi patru ani

Toate episoadele electorale sunt importante, dar parcă cel viitor, din decembrie, este şi mai important. Societatea, electoratul, s-au maturizat. Avem, apoi, 3,5 milioane de români în diaspora care tocmai şi-au arătat influenţa cu ocazia votului din 16 noiembrie 2014. Sunt în joc opţiuni importante, care vor fi decise pe 11 decembrie:

• Mai multă justiţie, mai puţină sau deloc.
• Mai mult stat, care să consume resursele oricum fragile ale ţării, sau un stat „econom”, flexibil, dar puternic.
• Creştere economică bazată pe investiţii, sau pe consum până ajungem la fundul sacului
• Integrare şi convergenţă cu filosofia UE, sau ne întoarcem în propria cochilie.
• Modernizarea statului, informatizarea, care să ne scutească de timp şi efort în relaţia cu autorităţile statului, sau rămânem la mâna spăgarilor.
• Modernizarea sistemelor de sănătate şi educaţie, sau rămânem cu 25% abandon şcolar şi cu spitale, majoritatea, vai de mama lor.
• Mai multă transparenţă, democraţie şi guvernare participative, sau întunericul necesar furturilor şi devalizării bugetului de stat.
• În perioade de creştere economică trebuie să adânceşti reformele structurale, nu să dai banii pe pomeni electorale.  S-ar putea să vină criza, şi eşti obligat să iei înapoi ce-ai dat cu atâta largheţe. Atunci să vezi înjurături.

Etc., etc.

Alegătorii sunt încă „stratificaţi”, funcţie de cultură, educaţie, apartenenţa la segmente sociale diferite. 

Alegătorii PSD trăiesc, încă, cu „sindromul tătucului”, al statului care să „ne dea” mâncare, slujbe, căldură, şcoli şi spitale bune, că de aia e stat.

Alegătorii de „dreapta” vor o societate modernă, pe modelul celor din UE, cu un stat care nu e „moaşă comunală” să  ne înveţe din înalta-i înţelepciune cum şi ce să înveţe copiii noştri la şcoală, să consumăm cultura gestionată de un minister al Culturii, un stat care să consume din averea ţării strictul necesar, nu jaful pe care îl vedem în ultimii 26 de ani.

Aceşti alegători sunt mai pretenţioşi, nu vin la vot dacă nu găsesc în piaţă un partid care să le satisfacă exigenţele.

Există şi alegători ai partidelor extremiste, care visează ca România să revină în „sucul” propriu, opacă la restul lumii, ca în vremea comuniştilor. Există şi nehotărâţii, absenteiştii, mulţi, care nu cred că de votul lor depinde drumul pe care va merge România.

Dacă partidele nu găsesc un mod de comunicare, de abordare a problemelor prezente şi viitoare ale ţării, prin care să le trezească interesul şi convingerea că şi votul lor contează, vom înregistra iarăşi un absenteism masiv. Instituţiile media au şi ele un rol extrem de important, funcţie de cum înţeleg să sprijine o parte sau alta a scenei politice, să ducă mesajele la alegători sau, dimpotrivă, să le oculteze. 

Până la urmă, totul va depinde de cum înţelegem provocările care vor încerca România, şi ce partid este mai pregătit să le facă faţă.

Ajuns la capitolul provocări viitoare, se cam sperie gândul.

• Nu ştim care va fi soarta UE, de la care am luat bani, investiţii, tehnologie şi care ne-a preluat în piaţa muncii 3,5 milioane de concetăţeni, altfel şomeri în propria ţară. Vom fi incluşi în nucleul dur al UE sau vom rămâne corigenţi, pe margine.
• Italienii, grecii, alte popoare, nu mai vor austeritatea propovăduită de germani şi ameninţă cu părăsirea zonei euro. Vor să deschidă şampania. Pe banii cui? Eh, nu contează, prea grea întrebarea! Tsipras, premierul Greciei, a amuţit ca un mieluşel, după ce, câteva luni, gura nu-i mai tăcea.
• În funcţie de cine va câştiga în decembrie, România ar putea renunţa la prudenţa echilibrelor bugetare şi s-o ia pe calea Greciei, ajunsă la 320 miliarde euro datorie. Că mai stă încă pe linia de plutire, datorită perfuziilor în euro, nu exclude însă posibilitatea să treacă în curând la drahme, şi atunci să vezi distracţie.
• Muntele global de datorii a ajuns la maximul record de 152.000 de miliarde de dolari. Suma este de peste două ori mai mare decât PIB-ul lumii. Un Caritas gigantic, care poate exploda oricând. Şi atunci să vezi criză...
• Dacă va câştiga PSD alegerile, se va ocupa de sectorul bugetar, în primul rând, de creşteri de salarii şi ajutoare sociale, şi la cine trebuie şi la cine nu. Ca şi cum banii necesari societăţii ar veni din sectorul bugetar, nu din cel privat. PSD nu vine cu banii de acasa,  îi ia de la cei care ştiu, pot şi vor să producă plus valoare. Şi dacă se supără, îşi mută afacerile în alte ţări, şi adio contribuţii la bugetul de stat.
• Globalizarea, cu bune şi cu rele. Cu bune pentru că avem mobilitatea informaţiilor, a persoanelor şi a mărfurilor. Cu rele, pentru că trebuie să facem faţă fenomenului de migraţie şi terorism.
• Fără modernizarea infrastructurii de tot felul nu se vor înghesui investitorii străini, cu bani, tehnologie, management şi pieţe de desfacere. Vom bălti în obiceiuri balcanice, aşa cum facem de sute de ani.
• Austeritatea nu este o chestiune de decizie politică, este o chestiune de câţi bani ai. Ca într-o familie. Dacă nu înţelegi, te împrumuţi, te împrumuţi, până nu mai eşti solvabil. Şi începe mahmureala post festin.
• Doamne fereşte de un cataclism natural, un cutremur, sau de un conflict militar în zonă. Suntem pregătiţi să le facem faţă? Retoric, desigur.

Multe alte provocări ne vor încerca. Sau nu. Totul este să fim în stare să le facem faţă.

În alegeri vorbeşte înţelepciunea colectivă. Atâta câtă este la acest moment. Sigur că nu-mi fac iluzii. Voi fi înjurat, ca şi altă dată, pentru aceste opinii. Dar sunt şi cititori care înţeleg ce scriu.

Îi rog să-şi exercite influenţa în sensul asigurării unui viitor, dacă nu mult mai bun, cel puţin mai sigur, funcţie de modul în care au perceput mesajul acestui articol.