Bâta verbală, codul etic şi „reformiştii”

„În anumite momente, adunările stângii trebuie studiate cu microscopul entomologilor. În alt registru, haita, bunăoară, ilustrează forţa extraordinară de coagulare a gregarităţii” – Mihail Neamţu.

Iniţial am acordat acestor sateliţi ai PDL prezumţia de inocenţă, idealism, fiind asocieri politice in statu nascendi.

Şi când unii ar fi pariat că „reformiştii” vor măsura volumul tonalităţii în dezbatere şi vor apela la echilibrul judecăţii fără a trata maniheist jocul politic, s-a dovedit totuşi, că virtuţiile bâtei verbale au rămas principalele argumente ale spaţiului nostru public, beneficiile dialogului fiind folosite doar la stadiul de teorie în cărticica şefului de cuib...

Fie că vorbim despre Noua Republică, Forţa Civică, Mişcarea Populară sau reformiştii PDL, claxonarea virulentă a partenerului de competiţie politică este la modă, aceste asocieri politice prezentându-se ca „expresii ale societăţii” saturate, uitând de fapt că acesta este rolul partidelor într-o democraţie şi că nu este nevoie să se ascundă sub umbrela societăţii civile pentru a fi credibile, că o asemenea viziune induce în rândul cetăţenilor decredibilizarea societăţii civile, transformând-o într-un fel de cuhnie politică. 

Este adevărat că în vremuri de criză, pistoanele din motorul politic al vulgului sunt tot mai uzate, tupilarea în hiperbolă şi vocile dispreţuitoare transformând aceste tinere speranţe, în simpli antreprenori ai urii: „România care munceşte” versus „mahalaua violentă şi ineptă” fiind unul dintre exemplele simptomatice ale scârbei elitiste, manifestate de finii reformişti români.

Sufocaţi de sentimentul propriei superiorităţi, Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Monica Macovei, Teodor Baconschi şi mai nou Adrian Papahagi vorbesc, scriu, ore în şir, cu maxilarele încordate de năduf, demarând în trombă spre calea însingurării printre contemporani.

În viziunea acestor gentilomi născuţi în sfera nepătatei moralităţi conservatoare, a „codului etic” (reprezentată şi de foştii PSD-işti Cristian Diaconescu, Ion Bazac & Marian Săniuţă), vinovaţii pentru lipsurile scumpei ţărişoare, am fi iremediabil şi inconfundabil, doar noi, socialiştii, eventual foştii comunişti şi perpetuarea mentalităţii acestora, nicidecum corupţia şi lipsa de profesionalism a multor oameni politici indiferent de ideologie.

La orice intervenţie publică, aceşti domni ar da lecţii oricui, despre orice, prin forţa afectelor joase buzunărind chiar şi un utlim detaliu neînsemnat, universalitatea expertizei lor nefiind egalată de aplombul distructiv al sentinţelor pe care le emană. Sigur, dumnealor doresc să salveze naţiunea iar cei care nu empatizează cu acest festival al insultei, sunt doar nişte ignoranţi, cu mintea îngustă, care refuză cu obstinaţie să recunoască ubicua capacitate intelectuală.

Foarte interesant este faptul că aceste şmotruieli despre etică morală şi lecţii de economie, ne sunt predate de elite ale dreptei conservatoare, care nu au lucrat o ZI şi nu lucrează în mediul privat.

Trist nu? Aşai! Însă adevărul este întotdeauna selectiv. 

Nu ştiu de ce dumnealor aleg să facă o astfel de politică, de ufologie ar zice alţii, însă retorica partidului rău sau a celui bun, a politicienilor providenţiali asezonată cu asaltul discursului negativităţii produc rating televiziunilor de ştiri, însă oferă atât de puţine soluţii societăţii noastre.

Nu ştiu astăzi câtă empatie generează publicului astfel de noi comportamente politice „morale”, însă sunt convins că dreapta conservatoare poate să genereze şi reproşuri constructive şi soluţii pertinente. 

Doar prin bun simţ şi respect reciproc. Chiar şi în politică, dragi camarazi!