Simion, interviu pentru Jack Posobiec: „Dan, o marionetă globalistă susținută de Macron și von der Leyen”. A mulțumit SUA pentru menținerea vizelor / Reacția lui Nicușor Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a acordat un interviu de peste o oră lui Jack Posobiec, jurnalist american, cunoscut drept conspiraționist și susținător al lui Donald Trump.

George Simion, în dialog cu Jack Posobiec FOTO X

Pe parcursul interviului, George Simion și Jack Posobiec au vorbit despre actuala situație politică din România, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, dar și despre parteneriatul strategic al României cu Statele Unite.

George Simion i-a spus lui Jack Posobiec că unul dintre obstacolele cu care se confruntă el și partidul său în viitoarele alegeri este faptul că pe listele electorale ar fi 3 milioane de morți: „Datele oficiale privind registrul alegătorilor nu se bat cu realitatea. Există o mare diferență, pe care am descoperit-o prin trimiterea de scrisori. Aveam această listă a alegătorilor. Și ne-au contactat familii ale celor decedați care figurau pe listele alegătorilor”, a spus Simion, adăugând că „singura șansă pentru ei (n. red. - susținătorii lui Nicușor Dan) este manipularea voturilor prin intermediul statului pentru metodele lor de intimidare a oamenilor.

"Tocmai am primit un mesaj în pauza publicitară de la un antreprenor care mi-a spus că au adunat toți antreprenorii și le-au spus să folosească frica și să le spună angajaților să voteze împotriva lui Simion, pentru că vor fi concediați dacă nu vor vota împotriva lui Simion. Și modul în care vor proceda este ca de data aceasta morții să se ridice din morți și să voteze. Aceasta este cea mai mare îngrijorare a noastră pentru integritatea electorală duminica viitoare”. George Simion i-a mai declarat lui Jack Posobiec că are 40.000 de oameni la secțiile de votare pentru a preveni fraudele în timpul alegerilor de duminica viitoare.„Alegerile prezidențiale din România sunt repetate din cauza crizei democratice provocate de globaliștii de la Bruxelles”, i-a spus George Simion jurnalistului american.

George Simion l-a atacat de mai multe ori pe Nicușor Dan, contracandidatul său la alegerile din 18 mai: „În România, eu sunt pe primul loc. Câștig detașat în aceste alegeri și singurul lucru care ne poate opri sunt unele persoane care interferează cu procesul de votare. Am câștigat primul tur cu 41% din buletinele de vot față de 21% ale primarului Bucureștiului, un tip pro-LGBT care avea o platformă care spunea: ”Practic, dăm bani Ucrainei pentru a ne asigura că România rămâne sigură” ”.

Liderul AUR a mai spus despre Nicușor Dan că este „o marionetă globalistă susținută de Emmanuel Macron și de președintele UE Ursula van der Leyen".

"Nicușor Dan va fi zdrobit în turul 2 al alegerilor și va suferi o înfrângere istorică dacă alegerile vor fi corecte. Pentru că autoritățile, cele care îl susțin, chiar au atacat moneda națională în această săptămână, prin banca JP Morgan. Nicușor Dan și ai lui nu au vreo șansă să câștige. Noi luptăm pentru ordinea constituțională. Asta înseamnă puterea oamenilor de a vota și de a nu fi umiliți așa cum au fost în decembrie 2024”, a afirmat Simion.

George Simion a mulțumit în mod public administrației de la Washington pentru cǎ a menținut vizele pentru români, eliminând țara noastră din programul Visa Waiver.

„Mesajul de la Washington a fost unul extrem puternic. Mulțumim Homeland Security și Departamentului de Stat deoarece au transmis României un avertisment corect, că nu mai este o democrație și că nu mai poate fi parte din programul Visa Waiver”, a spus liderul AUR în interviul acordat lui Jack Posobiec, un cunoscut susținător MAGA.

Reacția lui Nicușor Dan

"George Simion și-a dezvăluit adevărata față: un “suveranist” de fațadă, un slugarnic care înșală pe toată lumea pentru putere. Să te bucuri și să mulțumești că cetățenii români au rămas fără un program prin care sunt scutiți de vize de călătorie în Statele Unite este de neconceput pentru cineva care vrea să conducă România. Bucuria sa cinică la pierderea drepturilor românilor este o trădare inacceptabilă", a fost reacția lui Nicușor Dan.

Cine e Jack Posobiec

Fost ofițer de informații în Marina Statelor Unite, Jack Posobiec e cunoscut pentru comentariile sale numeroase pro-Trump pe X, ca și pentru numeroasele teorii conspiraționiste.

Între 2018 și 2021, Posobiec a fost angajat al One America News Network (OANN), un post TV extremist. Ulterior, acesta s-a alăturat Human Events, un site conservator de știri, ca editor senior.

The Southern Poverty Law Center, o organizație puternică din Washington, a realizat o amplǎ anchetă  despre Jack Posobiec, publicatǎ pe site-ul propriu și în cadrul căreia a dezvăluit că Jack Posobiect ar fi colaborat ani de zile cu neo-fasciști și antisemiți.

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate