Avertisment: „Venezuela are mai mult petrol decât Arabia Saudită, dar suveranismul i-a făcut să-și mănânce și girafele” INTERVIU

Clasa politică trebuie să-și ceară iertare alegătorilor, susține economistul Radu Nechita, dar întrebarea la care ei trebuie să răspundă este dacă votarea unui ignorant economic care vine cu propuneri ce vor arunca țara în sărăcie este soluția care va rezolva problemele României.

Soluțiile lui Georgescu vor aduce mai multă sărăcie, spun economiștii. FOTO: Arhiva personală

Economistul Radu Nechita, de la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, a analizat propunerile economice ale lui Călin Georgescu. El a concluzionat că astfel de experimente suveraniste au fost făcute și în țări precum Venezuela, Cuba sau Coreea de Nord și efectele au fost catastrofale.

„E ușor să iei astfel de măsuri în aplauzele publicului. Multe sună bine, dar după aceea sunt foarte greu de oprit efectele acestora, deoarece după ce ai alungat investitorii care pot să meargă oriunde pe planetă, îți trebuie un efort extraordinar să reclădești credibilitatea”, a susținut Nechita.

Un prim efect, care deja se vede, dar va fi și mai accentuat în cazul victoriei lui Georgescu, este creșterea dobânzilor.

„Dobânzile vor crește din cauza acestei incertitudini generate de discursul acesta foarte dubios, adică folosim cuvinte foarte mari, care fie nu știm ce înseamnă, fie când le înțelegem ne îngrozim. Efectul va fi devastator asupra dobânzilor. Toți oamenii care au de plătit rate la bănci vor avea de plătit rate mai mari din cauza asta”, a susținut economistul.

El crede că Banca Națională nu ar trebui acum să mențină în mod artificial cursul euro-leu ascunzând, de fapt, panica existentă în rândul investitorilor, pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine ce îi așteaptă.

Inspirat de modelul legionar „omul și pogonul”

Adevărul: Ce părere aveți despre suveranismul-distributism propus de Călin Georgescu, care prevede să devenim o țară proprietari și de mici producători?

Mie îmi sună a sintagma legionară „omul şi pogonul” (jumătate de hectar-nr). Acesta era sloganul electoral al legionarilor.

Sunt mai multe feluri de a transpune chestia asta în practică. Eu văd două mari abordări în povestea asta privind ideea de națiune de proprietari.

Avem deja obiectivul proprietății locuinței, care este mai mult decât atins. Unii zic chiar că procentul de proprietari, care se numără printre cele mai mari din Europa și din lume, s-ar putea să aibă anumite efecte nedorite pe partea de mobilitate a muncii. Eu nu sunt foarte convins, având în vedere că oamenii din România sunt gata să meargă până în Spania, Portugalia, Italia sau Marea Britanie să lucreze. Sunt curios câți români lucrează în Rusia.

Pe de altă parte, eu îmi doresc o națiune de proprietari de acțiuni la firmele românești. Eu mi-aș dori să fie mai mulți oameni care să dețină acțiuni. Eu vreau un nivel de educație economică și financiară care să permită omului obișnuit care își dă cu părerea cu privire la politicile țării să înceteze să mai considere bursa un cazinou sau ca ceva ostil lui și să profite de această facilitate, de faptul că există o bursă de valori.

Sunt de acord cu o națiune de acționari, de oameni care să aibă portofolii suficient de mari încât să-și permită să cumpere unități la fonduri de investiții gestionate transparent.

Cum putem avea o națiune de proprietari?

Ceea ce este important este ca oamenii să poată să aibă acces, dacă doresc să fie proprietari, la dobânzi acceptabile. Ori, incertitudinea fabricată prin discursul acesta structurat pe ambiguități, „da, stai să renegociem”, „da, să vedem ce o să fie, că NATO nu-i bun, că UE nu ne ajută” și vom renegocia și vom restabili noi regulile pentru alte 27 de țări, că noi suntem puternici. Chestia asta întreține o stare de incertitudine care îi face pe foarte mulți investitori pe de-o parte să amâne deciziile de a investi, pe de altă parte, cei care ar fi vrut să vină aici să se răzgândească și unii chiar să plece cu totul.

Asta înseamnă că va fi mai puțin capital în România. Asta înseamnă o presiune mai mare pe dobânzi. Dobânzile vor crește din cauza acestei incertitudini generate de discursul acesta foarte dubios, adică folosim cuvinte foarte mari, care fie nu știm ce înseamnă, fie când le înțelegem ne îngrozim. Vorbim de naționalizări și alte mecanisme de genul ăsta care sperie pe toată lumea.

Să vii cu propuneri ca toate firmele să aibă peste 50% acționariat românesc e foarte dubios. Cum? Cum atingem chestia asta? Se confiscă? Vor fi despăgubiți proprietarii?

Fiecare punct din acel program este o fabrică de incertitudine care funcționează la turație maximă.

„Efectul va fi devastator asupra dobânzilor.”

Care va fi efectul acestor incertitudini?

Efectul va fi devastator asupra dobânzilor. Toți oamenii care au de plătit rate la bănci vor avea de plătit rate mai mari din cauza asta. Eu nu înțeleg de ce Banca Națională încearcă acum să mențină în mod artificial cursul euro-leu ascunzând, de fapt, panica existentă în rândul investitorilor.

Ar trebui să lase exact, fără nicio intervenție, în așa fel încât oamenii să vadă - acum, cât încă mai au timp să se răzgândească - ce va însemna o Românie condusă de cineva care înșiră cuvinte, care fiecare înseamnă ceva separat, dar care, puse împreună nu mai înseamnă nimic, pentru că pot însemna orice.

Cum vedeți reacția bursei?

Scăderea bursei îi privește și pe cei care nu au acțiuni la bursă pentru că scăderea bursei este un termometru care arată de fapt încrederea în viitorul acestei economii, în viitorul acelor firme, în profitabilitatea acelor firme, în succesul de piață al acelor firme și în viitorul acestei economii.

Încrederea a scăzut. Deci este un termometru care arată că lucrurile merg într-o direcție proastă sau ar putea să meargă într-o direcție extrem de proastă, iar acest lucru îi va afecta nu doar pe cei care au acțiuni. Îi afectează deja pe toți cei care au contribuit la pilonul 2, pentru că valoarea activelor lor este diminuată.

Îi va afecta pe toți cei care au un loc de muncă, pentru că plecând investitorii înseamnă că vor fi mai puțini întreprinzători, mai puține firme care să liciteze pentru mâna lor de lucru.

Deci salariile vor scădea și acest lucru îi va afecta în cele din urmă și pe pensionari. Nu pot să spună că pe ei nu-i interesează, pentru că pensiile lor depinde capacitatea contribuabilului român de a pune deoparte niște resurse din care să se plătească pensiile respective.

În momentul în care salariile scad sau crește numărul de șomeri, pensiile nu vor mai putea fi plătite altfel decât eventual prin emisiune de masă monetară, adică inflație, adică îți dăm banii, dar banii respectivi valorează mai puțin.

Scăderea bursei, sigur că da, este un semnal extrem de prost, arată că economia românească, perspectivele economiei românești se deteriorează pe măsură ce crește probabilitatea acestui personaj dubios de a fi ales în funcția de președinte al țării. Este un semnal extrem de negativ.

„Vrem să pedepsim clasa politică sau să ne pedepsim pe noi?”

Cum răspundeți celor care spun că președintele nu poate face aceste schimbări?

Dincolo de ce poate și ce nu poate face președintele, pentru că am văzut și această teorie, semnalul este că românii nu mai știu ce vor, că s-au răzgândit, că vor putea aceiași oameni care votează un astfel de președinte să voteze și partide care pot vota aceleași trăznăi.

Am văzut deja replierea: „lasă că noi îl punem, noi îl dăm jos.” Nu așa funcționează lucrurile. Adică, nimeni nu stă să vadă „oare o să-mi dea în cap cu sapa sau nu o să-mi dea în cap cu sapa”. Oamenii pleacă până pot să o facă. Și România nu este în postura Marii Britanii. Noi și când ne gândim la un Ro exit deja economia ne pică în cap.

Vedem că majoritatea englezilor, care au acces la Commonwealth și trăiesc într-o țară care economic stă mult mai bine comparativ cu România, regretă decizia Brexit-ului. Nu mă gândesc că mai mari șanse are Marea Britanie să fie eventual reprimită dacă ar organiza un referendum de readerare decât România.

Deci hai să ne gândim pe cine vrem să pedepsim. Să pedepsim clasa politică sau să ne pedepsim pe noi?

„România exportă acum, într-o lună, mai mult decât exporta România lui Ceaușescu într-un an”

Am văzut că prinde foarte bine discursul lui Georgescu legat de faptul că nu mai producem nimic în țară. Cât de adevărat este acest lucru?

Dar nu este adevărat acest lucru. România exportă acum, într-o lună, mai mult decât exporta România lui Ceaușescu într-un an.

Spre deosebire de ce exporta România lui Ceaușescu noi exportăm produse cu valoare adăugată ridicată, pe piețe competitive, pe valută plătită pe bune. Nu exportăm produse în țări africane incapabile să plătească tractoarele sau combinele sau cele câteva mii de Aro și Dacia pe care le trimiteam acolo, altfel decât prin publicarea de volume omagiale pentru tovarăș.

România este pe locul 19 în lume la Indicele complexității economice, calculat sub egida Universității Harvard. Această complexitate a economiei Românești precum și capacitatea ei de a exporta pe piețe concurențiale externe se datorează integrării noastre în spațiul euro-atlantic.

În ultimul deceniu, România a crescut 10 locuri în acest indice al complexității. Serbia a rămas stagnantă. Asta înseamnă independență. Deci cei care vorbesc de independență și neutralitate, ei pot vedea ce înseamnă independență și neutralitate uitându-se la cum trăiesc sârbii acum, uitându-se la Moldova, care este tot neutră și joacă la două capete din 1992-1991 de când s-a desprins din URSS.

„Cum a ajuns Venezuela după două decenii de suveranism”

Cum vedeți ideea aceasta că noi avem resurse și trebuie să le exploatăm noi?

Venezuela are rezerve de petrol mai mari decât ale Arabiei Saudite. Și în două decenii de suveranism, acea țară a ajuns în halul în care oamenii au ajuns să mănânce girafele din grădina zoologică.

Cu „ajutorul” unui program similar cu cel al lui Georgescu?

Da, bineînțeles. Experimente de acest gen au fost făcute și sunt toate absolut catastrofale. Se intră ușor în ele, în aplauzele publicului. Sună bine, dar după aceea este foarte greu să oprim efectele acestora, pentru că după ce ai alungat investitorii care pot să meargă oriunde pe planetă, îți trebuie un efort extraordinar să reclădești credibilitatea.

Cum ar arăta o economie din aceasta cu mulți producători, toți să avem pogonul nostru și să facem producție?

Seamănă foarte mult cu situația care există acum și se numește agricultura de subzistență. Idealul lui Georgescu este coșmarul, de fapt, și este cauza rămânerii în urma a agriculturii românești. Deci eu nu înțeleg cum poate un specialist agronom să vină și să recomande proprietăți fragmentate, mărunte. Chestia asta, cum să zic, a tras în jos agricultura românească. Proprietățile s-au fragmentat până sub nivelul de rentabilitate și de eficiență.

Există regretul acesta că sunt foarte multe produse importante și mai producem totul la noi, ca în comunism...

Nu ne-ar ajuta. Nici o țară din lume, nici măcar America, nici măcar UE nu poate să producă totul în interior și este absurd să produci tu ceva când poți să produci mai eficient alte lucruri și să le schimbi pe acel ceva. Întotdeauna există de ales între „produc singur” sau „produc altceva, export sau vând și obțin produsul respectiv”.

Fiecare dintre noi suntem specializați pe ceva anume. Niciunul dintre noi, cu excepția domnului Georgescu, nu suntem specialiști în toate lucrurile de pe planetă. Fiecare dintre noi se specializează asupra a ceva, este meseria în care ne câștigăm banii. Da, mai facem un pic de bricolaj pe lângă casă, mai avem câte un hobby, dar grosul venitului noastre se face prin specializare.

Specializarea este mijlocul prin care sporim productivitatea muncii și fiecare făcând acest lucru în felul nostru, productivitatea oamenilor din țara asta, înseamnă că se produc mai multe bunuri prin specializare decât prin a produce fiecare tot și să nu aibă loc această specializare.

Ideea de a produce totul în interiorul țării ar fi exact la fel de interesantă ca și cum ar fi ideea de, hai să-mi produc eu tot, de la săpat în grădină după petrol și puțul de apă, terminând cu țesutul hainelor și așa mai departe. Lucrul ăsta se numește agricultură de subzistență, se numește ferma feudală, în care totul se făcea local, este perioada cunoscută în istoria ca perioada întunecată, întunecatul ev-mediu. Este perioada când țesuturile economice ale Europei controlate de Imperiu Roman și toate drumurile și toate mișcările de produse s-au prăbușit și au urmat secole în care totul se producea local.

Au fost secole de sărăcie, secole de speranță de viață redusă, secole de războaie civile, până când, în sfârșit, țesutul economic al Europei a putut să fie refăcut undeva după anul 1000-1200 și ceva. Și a mai trebuit să mai treacă încă vreo 3-4 secole pentru a avea ceea ce numim acum un sistem capitalist. Iar acest sistem capitalist a însemnat amplificarea și mai mare a acestei idei de diviziune a muncii, diviziunea cunoașterii, specializare și schimb. Nu autarhie, nu a produce totul în interior.

Dacă autarhia ar fi o soluție, Coreea de Nord ar fi cea mai bogată țară din lume. Nivelul de trai în Coreea de Nord ar fi mult mai ridicat decât cel din Coreea de Sud.

Cuba ar fi o țară extraordinar de bogat din moment ce este sub embargo. Despre ce povestim? Sârbii ar fi trebuit să se dezvolte și mai mult datorită embargoului. Puteau să producă tot în interior.

Este o dovadă de ignoranță economică să vii și să propui așa ceva. Nu poți să vii cu astfel de propunere decât ignorând tot ce s-a scris de un sfert de mileniu de către economiștii care chiar au priceput ceva.

Acum ar trebui să ne gândim mai bine încă o dată, dacă vrem să pedepsim clasa politică sau vrem să ne pedepsim pe noi.

Eu cred că faptul că cele mai mari două partide din țară nu au candidat în turul 2, mie mi se pare că a fost deja un avertisment suficient de puternic. Clasa politică a fost deja pedepsită la parlamentare. Alegând un ignorant economic și ceea ce pare a fi un agent al unei puteri ostile României de trei secole încoace, înseamnă să ne pedepsim pe noi.

Noi nu putem să venim să spunem: „nu aveți dreptate să simțiți ceea ce simțiți.”

Se vorbește mult despre susținătorii lui Georgescu ca fiind să le zicem cei care au pierdut în ciuda contextului economic favorabil al României. Cât de rău o duc acești oameni?

Există mai multe lucruri aici. Există oameni care, într-adevăr, au beneficiat mai puțin de pe urma integrării europene, a reformelor economice, a creșterii economice și așa mai departe. Dar nu poți să zici că sunt neapărat pierzători la modul absolut. Pentru că până și cel care a beneficiat cel mai puțin are acum asfalt în satul în care locuiește, poate să vorbească pe un telefon mobil cu copiii sau frații sau cei dragi, se poate informa din mai multe surse, lucru care nu întotdeauna îl fac, are acces la medicamente mai ușor decât ar fi avut înainte, are apă la poartă, dacă nu cumva și în casă, deci s-a făcut enorm, enorm, enorm de mult.

Frustrarea apare nu neapărat pentru că nu li s-a ameliorat situația. Frustrarea apare din cauza faptului că li s-a ameliorat mai puțin decât altora și mai puțin decât ar fi putut să fie ameliorată.

Da, clasa noastră politică are foarte multe motive să își ceară iertare în fața acestor alegători, pentru că multe sacrificii cu care s-a clădit această bunăstare pe care o avem acum au fost inutile. Această clasă politică trebuie într-adevăr să-și ceară iertare alegătorilor, pentru că din această bogăție suplimentară creată ei s-au înfruptat, au deturnat resurse, le-au deturnat către clientelă politică.

Acesta este un lucru pentru care, într-adevăr, multe din frustrările pe care le au acești oameni sunt foarte, foarte justificate.

Noi nu putem să venim să spunem: „nu aveți dreptate să simțiți ceea ce simțiți.” Ei simt revoltă. Nu-și dau seama întotdeauna de motivele frustrărilor, dar aceste frustrări există.

Multe dintre ele sunt justificate, unele nu, dar dincolo de cât de justificate sau nejustificate sunt motivele frustrărilor lor, momentan în această etapă, întrebarea este: dacă soluția votării unui agent străin care vine și propune strategii care vor aduce și mai mare sărăcie, este într-adevăr o soluție prin care problemele lor pot fi rezolvate? Eu cred că nu.

Și este ciudat că inclusiv o parte din diaspora europeană a votat Georgescu...

Diaspora este un foarte bun indicator cu privire la faptul că oamenii deja nu mai caută doar prosperitate materială, ei vor și dreptate. Ei s-au săturat de politicieni obraznici și nesimțiți și hoți. Ei s-au săturat, deci este o revoltă, este o chemare pentru dreptate.

Clasa politică, asta pe care o avem, care e așa cum este ea, și știți ce părere am eu despre clasa politică, dar acesta este un subiect pentru săptămâna viitoare, această clasă politică trebuie să răspundă mult mai bine decât cum a făcut-o până acum dorinței de dreptate, de principii pe care o manifestă acești oameni.

Într-un fel este un semn pozitiv, arată că oamenii nu mai sunt preocupați doar de cum zicea regretatul Ioan Ghyuri Pascu „cât e salamul, cât e scorul”. Deci oamenii vor dreptate, vor corectitudine, vor hoții în pușcărie, vor nesimțiții jos de la butoane și așa mai departe.

Eu văd și partea bună a acestui semnal. Este o foame de dreptate, este o foame de justiție, care însă a găsit o formă de manifestare neinspirată.

O formă de manifestare periculoasă, o formă de manifestare controlată de și abil speculată de o putere ostilă intereselor românești de trei secole încoace.