Foto FOTO NASA a publicat o nouă poză cu duna de nisip albastru de pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când au trimis sonde pe orbita Planetei Roşii, atât NASA cât şi ESA se întrec în poze care mai de care mai spectaculoase cu suprafaţa planetei vecine Pământului. Cel mai recent instantaneu, realizat de data aceasta de Agenţia Spaţială Americană, scoate în evidenţă o dună albastră de nisip.

Imaginea cu pricina a fost realizată, de fapt, vara trecută, însă nu a fost dată publicităţii până acum. 

Deşi duna de nisip în cauză nu este chiar albastră în realitate, aceasta având mai degrabă o nuanţă de gri, procedeele de editare foto folosite de inginerii NASA au la bază amplificarea contrastului pentru ca detaliile să fie observate mai bine.

Duna este localizată în craterul Lyot, unul dintre cele mai mari de pe Marte, care este recunoscut pentru nuanţele deosebite ale nisipului. 

„Aceasta este alcătuită dintr-un nisip mai fin decât cel pe care îl vedem în alte locuri, care are o altă compoziţie chimică”, au declarat oamenii de ştiinţă ai NASA pentru Business Insider.

Imagine indisponibilă

FOTO via NASA

Pe lângă NASA, şi Agenţia Spaţială Europeană se remarcă prin pozele realizate de sondele care orbitează Planeta Roşie. În urmcă cu doar câteva luni, ESA a dat pblicităţii o imagine spectaculoasă cu un gheţar localizat în craterul Korolev.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite