Apusul inteligenţei umane, teoria care susţine că abilităţile noastre cognitive se degradează pe zi ce trece

Avansul tehnologic şi noile descoperiri ştiinţifice ar putea reprezenta dovezi solide în favoarea ideii că umanitatea se dezvoltă, din punct de vedere intelectual, pe zi ce trece. Un profesor de la Universitatea Stanford susţine, însă, contrariul.

Într-o lucrare recentă, intitulată “Intelectul nostru fragil”, profesorul Gerald Crabtree lansează dezbaterea cu o afirmaţie bizară : “Aş fi dispus să pariez că, dacă un cetăţean mediocru din Atena anului 1.000 î.Hr. şi-ar face apariţia brusc printre noi, el sau ea ar fi printre cei mai inteligenţi şi înzestraţi din punct de vedere intelectual dintre colegii şi tovarăşii noştri. Am fi surprinşi de memoria vizitatorului nostru, de larga sa paletă de idei şi de viziunea sa limpede asupra lucrurilor importante. Cred, de asemenea, că el sau ea ar face parte dintre prietenii sau colegii noştri cei mai stabili din punct de vedere emoţional”.

Crabtree susţine că superioritatea speculativă, potrivit Red Orbit, nu se aplică doar grecilor. De fapt, afirmă acesta, toţi strămoşii noştri de acum 3.000 şi până la 6.000 de ani erau, cel mai probabil, mai inteligenţi şi mai stabili din punct de vedere emoţional decât noi, indiferent dacă se aflau în Africa, Asia, Indii sau pe continentul american. Motivul pentru care ei ne-ar fi fost superiori, explică acesta, nu este unul care ţine de cunoaştere sau de cultură, ci de genetică.

Teza sa provocatoare - care a încins deja dezbaterea în lumea ştiinţifică - propune o analiză statistică a frecvenţei mutaţiilor genetice, iar rezultatul ar putea să dovedească decăderea rasei umane, nu dezvoltarea sa din punct de vedere intelectual.

În cadrul teoriei sale se disting două idei principale. Prima – susţinută de neurobiologia modernă şi de genetică – este că baza biologică pentru inteligenţa umană este alcătuită dintr-o constelaţie vastă şi surprinzător de fragilă de factori genetici. Cea de-a doua idee susţine că acest conglomerat de gene instabile a fost modelat de un proces intens, suspus presiunilor, presiuni pe care noi, Homo sapiens, am reuşit în mod ironic să le îndepărtăm, graţie atributelor inteligenţei creative.

Una dintre mărcile naturii, se arată în material, este aceea că întotdeauna alege învingătorii. Şi, deşi victoriile acestora ar putea fi unele de scurtă durată, fiecare specie care a ocupat o ramură în arborele vieţii a reuşit să facă asta, deoarece a fost capabilă să îşi nimicească duşmanii. Astfel, doar cel robust, norocos şi care se adapta uşor reuşea în lupta cu inamicii, cu mediul şi cu soarta.

Primul pas către înţelegerea fragilităţii noastre cognitive, explică profesorul Crabtree, este recunoaşterea complexităţii genetice a noţiunii de inteligenţă. Deşi cercetările au respins în mare parte viziunea simplificată care lega genetica de trăsăturile biologice, fantoma reducţionismului încă bântuie mediul academic.

Folosind câteva tehnici pentru a aproxima numărul genelor necesare pentru “funcţionarea intelectuală şi emoţională completă”, Crabtree susţine că numărul se află undeva în intervalul 2.000-5000 de gene, dintre care toate sunt necesare şi, având în vedere necesitatea şi complexitatea inteligenţei în lupta pentru supravieţuire, numărul nu este surprinzător.

În cazul inteligenţei, însă, Crabtree susţine că există anumite motive pentru care această multitudine de gene este o slăbiciune, nu un avantaj.

Pentru început, explică acesta, numărul ridicat de gene care sunt necesare pentru funcţiile cognitive complete creează un mediu propice pentru mutaţiile genetice. “Cu cât este mai ridicat numărul de gene de care avem nevoie, cu atât mai susceptibili suntem, ca specie, la evenimente genetice întâmplătoare care pot reduce capacitatea noastră intelectuală şi emoţională”. Graţie maşinăriei noastre biologice, frecvenţa unor astfel de mutaţii este, însă, foarte scăzută.

Cu toate acestea, deşi mutaţiile genetice sunt rare din punct de vedere statistic, uneori se întâmplă să apară. Simplul fapt că există atât de multe gene asociate cu inteligenţa creşte şansele ca una dintre ele să fie afectată de o mutaţie genetică.

Prin urmare, faptul că inteligenţa necesită atât de multe gene pentru a funcţiona propice creşte expunerea la mutaţii. Sistemul în sine şi modul în care acestea funcţionează, susţine Crabtree, creează încă o slăbiciune.

Crabtree afirmă că mutaţia unei singure gene poate compromite integritatea întregului aparat, deoarece aceste gene operează nu ca o reţea, ci ca “legături într-un lanţ în care eşecul uneia dintre ele conduce la deficienţe”.

Cum a apărut inteligenţa şi cum va dispărea?

Are legătură cu perioada în care strămoşii noştri africani au început să experimenteze o mărire a volumului craniului şi a părţii frontale a creierului, cea implicată în rezolvarea problemelor, luarea deciziilor sau interacţiunea socială.

În cadrul acestui proces, explică profesorul, “mulţi oameni au murit, probabil din cauza erorilor de judecată sau a unei lipse de intuiţie”. Cu toate acestea, cei care au supravieţuit au dezvoltat o serie de abilităţi care s-au menţinut de-a lungul timpului.

Astfel, dacă profesorul Crabtree are dreptate, creierul uman ar putea conţine inclusiv seminţele distrugerii sale. Această abilitate de a se adapta naturii ar putea fi cea mai mare binecuvântare şi cel mai mare blestem al omului. În vreme ce vieţile noastre au devenit mai simple, au slăbit temelia genetică a inteligenţei noastre, cea care a făcut civilizaţia posibilă.

Presiunea selecţiei naturale din sălbăticie era necesară pentru a menţine acele gene ale inteligenţei, dar civilizaţiile create de atunci au condus la slăbirea presiunilor respective. Viaţa a devenit mai simplă, iar calităţi precum rezistenţa la bolile infecţioase au devenit vitale pentru a supravieţui în interiorul grupurilor mari de indivizi.

Astfel, consideră Crabtree, temelia inteligenţei noastre se erodează încă de la începuturile civilizaţiei. Profesorul a estimat inclusiv numărul de mutaţii pe care intelectul uman le-a putut suferi: “În ultimii 3.000 de ani sau în ultimele 120 de generaţii, toţi am avut parte de una sau două mutaţii care ne-au afectat negativ inteligenţa şi stabilitatea emoţională”, ceea ce este valabil şi pentru viitor.

În ce-l priveşte, Crabtree susţine că speră ca teoria sa să nu se dovedească a fi corectă. Chiar dacă s-ar dovedi adevărată, totuşi, acesta susţine că nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la acest aspect, în momentul în care ştiinţa avansează atât de repede. Altfel spus, moştenirea civilizaţiei ar putea fi tocmai cea care ar salva umanitatea, progresele tehnologice apărând într-un ritm mai alert decât se petrece degradarea inteligenţei umane.