Apple s-a priceput mereu să facă o mare reuşită din lucruri care poate n-au fost chiar aşa. S-a întâmplat asta în 2010, când a lansat iPhone 4 şi conceptul de „densitate a pixelilor pe ecran“. Azi, vorbim despre LG G3 care promite cea mai mare densitate, cea mai bună rezoluţie. Dar ce înseamnă toate astea? „Tech Adevărul“ îţi explică ce sunt şi cât contează.

În 2010, când Steve Jobs a introdus iPhone 4, i-a lăudat în mod special o caracteristică pe care avea s-o aducă pe toate celelalte produse ale companiei: ecranul Retina. Atunci, Apple s-a gândit să ridice rezoluţia de pe telefoanele sale şi să-i dea un nume general valabil. 

Dacă nu-ţi spun nimic abrevierile VGA, HVGA, WVGA sau WUXGA (sunt detaliate pe Wikipedia), atunci nu e nicio problemă, e mult mai uşor de reţinut Retina, decât astfel de denumiri. E, cum zice americanul, „catchy“.

Retina a devenit aşadar un standard care reprezenta cea mai potrivită (atenţie, nu cea mai mare!) densitate a pixelilor. Densitatea aceasta reprezintă numărul de pixeli pe care îi poţi „înghesui“ pe un centimetru pătrat (sau inci pătrat). Aşadar, ai iPhone 4. Are o rezoluţie de 640 pixeli (pe lăţime) înmulţiţi cu 960 pixeli (pe înălţime) şi aşezaţi pe un ecran cu o diagonală de 3,5 inci. Densitatea este de 330 pixeli per inci pătrat. La acea vreme, Steve Jobs a spus că aceasta e rezoluţia la care ochiul uman nu mai percepe pixelii individuali.

El n-a specificat însă, şi nu avea de ce, că nu vezi pixelii la distanţa normală de folosire a telefonului. Dacă apropii telefonul mai mult de ochi, ai să-i vezi, dar nu asta e ideea. Însă în acel moment Apple a pornit o cursă a densităţii şi producătorii s-au pus pe „ambalat“ rezoluţii tot mai mari şi pe investit mai mult în marketing pe partea asta. Apple are în continuare Retina, adaptat la Macbook, iMac, iPad şi iPhone 5 şi 5s. Piaţa Android însă se pregăteşte de QHD pe LG G3.

Steve Jobs prezintă iPhone 4

Retina şi ceilalţi producători cu multipli de HD

Să încep cu standardul. Există rezoluţia full HD (prescurtată şi „1080p“) pe raport de vizualizare 16:9, adică acele ecrane alungite populare pe TV-uri şi telefoanele ultimilor patru ani. Înainte predomina raportul 4:3. Această FHD are 1.920 pixeli pe lăţime cu 1.080 pixeli pe înălţime. În funcţie de diagonala ecranului, diferă şi densitatea. A început să fie folosită pe telefoane spre finalul anului 2012, dar cele mai populare modele au venit în 2013 (de la HTC, Samsung, Oppo, LG etc.).

Galaxy S4, spre exemplu, pe un ecran de 5 inci full HD avea o densitate de 441 ppi. HTC One, cu un ecran mai mic de 4,7 inci, avea 469 ppi. Compară cu Galaxy S din 2010 cu ecran de 4 inci (233 ppi) şi cu HTC Desire din 2010 cu ecran de 3,7 inci (252 ppi).

Înainte de full HD a fost populară şi rezoluţia HD tot cu raport 16:9 cu 1.280 pixeli pe lăţime şi cu 720 pixeli pe înălţime. Se mai prescurtează şi „720p“. Înainte de ea, pe telefoane, a fost populară qHD - adică „quarter HD“, un sfert din rezoluţia maximă full HD, iar unii producători (vezi LG şi HTC şi alţii din China) încă lansează telefoane cu ecrane de aşa rezoluţie. HTC One S, spre exemplu, avea un ecran de 4,3 inci qHD cu o densitate de 256 ppi.

Aşa, multe cifre şi puţine lucruri relevante pentru utilizator. Pe scurt, densitatea contează doar în măsura în care în folosire normală nu vezi pixelii. În rest, aplicaţiile sunt adaptate sau se adaptează. Iar densitatea nu arată calitatea ecranului, fie el AMOLED, fie LCD. Acum, o comparaţie între iPhone 4, primul Retina, şi iPhone 5s, ultimul: 330 ppi, respectiv 326 ppi, cel din urmă având un raport 16:9 şi cel dintâi având 3:2. Totuşi, Retina pe iPad are o densitate mai mică, iar asta pentru că tableta e folosită puţin mai departe de ochi decât telefonul. E doar unul dintre trucurile Apple, dar tot Retina e numit.

Nexus 10, prima tabletă Android cu o rezoluţie foarte bună

De ce ar trebui să îţi pese de rezoluţia QHD?

Rezoluţia QHD e următorul pas firesc, doar că acum e inutilă. Şi e inutilă, mai ales, pe un telefon cu ecran atât de mic. Până la 6 inci rezoluţia full HD e foarte bună. Lumia 1520 are un ecran de 6 inci full HD şi o densitate a pixelilor de aproximativ 360 ppi. Revenind la LG G3, va avea un ecran de 5,5 inci QHD, adică va avea densitatea de 534 ppi.

Bun, dacă full HD e în regulă până la o anumită dimensiune, de ce contează şi celelalte? Pe scurt, nu contează. E doar o cursă între producători şi o măsurare a celor mai mari dintre cele mai mari caracteristici, lucru care se vede pe toate plajele: ecrane mari, rezoluţii mari, mulţi megapixeli pe cameră, procesoare mai noi, cu mai multe nuclee etc. E o cursă din care utilizatorii nu câştigă mare lucru, dar arată foarte bine în materiale de promovare. E însă o problemă cu schimbarea rezoluţiei la dispozitivele Apple, una care persistă două-trei luni, cât timp toţi dezvoltatorii îşi actualizează aplicaţiile. Android dispune de scalare automată pentru a compensa gama de dispozitive cu rezoluţii variate.

LG G3 cu display QHD

Într-adevăr, rezoluţia Ultra HD arată mult mai bine pe un televizor de peste 60 de inci decât cea full HD şi redă mai multe detalii, dar pe un dispozitiv cu un ecran de maximum 6 inci să aduci acum QHD sau UHD e doar o încordare a muşchilor. După LG, vor mai veni şi alţii cu ecrane QHD. E un mers normal, dar nu te lăsa influenţat în achiziţii sau concluzii privind calitatea doar de asta. Într-un articol viitor o să discutăm despre AMOLED şi LCD, avantaje şi dezavantaje, dar şi despre megapixeli şi de ce HTC One (M8) cu 4 MP n-a dat-o în bară la capitolul ăsta (asta nu înseamnă că n-a ratat la altele).

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/review-uri-tech-adev-rul-pentru-galaxy-s5-lumia-15" target="_blank">View the story "Review-uri „Tech Adevărul“ pentru Galaxy S5, Lumia 1520 şi iPhone 5s" on Storify</a>]