Dacă noile zvonuri despre iPhone vor fi confirmate, există un motiv pentru care merită cumpărat
0Apple va prezenta noul iPhone pe 7 septembrie. Apar noi zvonuri până atunci şi s-ar putea ca unul să fie o surpriză plăcută.
Samsung are cele mai frumoase telefoane rezistente la apă, dar acest lucru ar putea avea ceva concurenţă în câteva zile. Apple ar fi creat următorul iPhone sub standardul IPX7, care îi va asigura rezistenţa la apă, la uzură a finisajelor şi praf. Astfel, vopseaua ar trebui să ţină mai bine, iar telefonul să nu mai „moară“ când cade în apă.
Astfel, utilizatorii ar putea ţine telefonul sub apă adâncă de până la un metru pentru maximum jumătate de oră. Samsung a reuşit acelaşi lucru cu seria Galaxy, dar Apple a stat departe de astfel de „inovaţii“. Mai sunt aşteptate o cameră mai bună, baterie mai mare şi lipsa portului clasic pentru căşti.
Totodată, Apple ar pregăti şi o nuanţă nouă: „piano black“. Nu e o mare noutate, dar ar înlocui „space gray“ cu tonuri mai închise, mai potrivite pentru o actualizare. Cu fiecare versiune nouă, Apple a adus culori noi, cum a fost rose gold cu iPhone 6s. Vom afla însă pe 7 septembrie.