Protestul de sâmbătă, la amiază: cum au luptat cetăţenii cu „legile supravegherii“
0
Going, July 12 at 5:00pm. Aşa m-am lipit de evenimentul „Protest împotriva Legilor Supravegherii“, ziua care va rămâne copiilor, nepoţilor, ziua în care le-am apărat viaţa privată cu lacrimi, sânge, portavoce şi like-uri. Am dat şi eu going, nu te joci cu istoria, ci o trăieşti. Alături de mine alţii 900 de oameni au going. Ceilalţi 30.000 invited au spus ignore. Viaţă privată, zi „sărumâna“, că te-am apărat!
Aici, pe „Adevărul“, prin titluri, prin articole pe bloguri, prin analize ne-am arătat interesul şi într-o mai mare măsură dispreţul faţă de „legile supravegherii“. Ce vor acestea? Să nu-ţi poţi lua o cartelă prepay fără buletin şi să nu te poţi conecta la o reţea WiFi publică fără buletin. Sunt probleme de luat în serios. „Rezistenţa urbană“ le-a transformat în râs amar atât în eveniment, cât şi pe Facebook.
30.2K invited, 1K going şi 573 maybe, acestea sunt statisticile evenimentului de ieri, pe Facebook, la ora 12.00 când scriu acest articol. De ce atât de târziu? Păi, să vezi, am căutat un WiFi necercetat de stat. Mi-am dat seama că l-am găsit, era la mine în casă, am presupus că am deja datele mele, astfel că m-am conectat.
Când am aflat eu de această „Rezistenţă“, era întrucâtva stimată. Se mobiliza pentru lupte cu tot felul de derapaje sociale şi urbane. Între timp, fanii i-au cam plecat, iar succesele s-au împuţinat. Ai detalii despre ea pe site. A prins niţel aer cu punerea de-a curmezişul când au venit legile WiFi şi prepay. Nu trebuie să asociezi persoane, pagini sau organizaţii cu utilitatea sau abuzurile unei legi. Legitimarea când te conectezi la WiFi, la o terasă, şi cartela prepay pe buletin nu vor ajuta nici securitatea statului, nici educarea cetăţenilor pentru a nu mai suna la 112 de pe cartelă.
Sunt argumente pro şi contra de-o parte şi de alta a legilor, cum sunt şi nişte bani, mulţi bani, de care nu vom beneficia noi, legitimaţii. Retorica „eu sunt nevinovat, n-am nimic de ascuns“ e defectă, beneficiezi, ca cetăţean trăitor într-o democraţie, de prezumţia de nevinovăţie. La fel de defectă este şi „două legi care atentează la securitatea vieţii noastre private“ (via eveniment). Dacă nu vrei WiFi, nu iei (de la terasă, restaurant, alt spaţiu întreţinut de persoane juridice), foloseşti ce ai pe cartelă, îi ceri unui prieten să facă hotspot etc. De asemenea, nu vrei prepay, nu iei. Nu e un drept fundamental să deţii un număr de telefon. Şi nu, România nu e prima ţară în care se fac aceste demersuri.
Cum a fost însă protestul?
Protestul s-a „jucat“ la două capete, cu Mihai Buciuman la unul (membru „Rezistenţa urbană“) şi Alexandru Alexe, un mereu etern activist, indiferent de protest. Am aflat astfel de la Buciuman că dacă aş fi un mega geniu şi n-aş vrea ca cineva să-mi descopere cercetările, m-aş putea duce la un WiFi de la o terasă şi mi-aş face treburile de cercetare via acel hotspot. N-aş fi prea geniu, dacă aş face asta, astfel de hotspot-uri fiind cele mai nesigure din lume. Dar poate e şi Buciuman un geniu pe care nu l-am înţeles ieri, cât ţipa în faţa a două camere video şi la microfonul unei femei.
Alexe ne-a strigat la portavoce - eram o masă consistentă de sub 100 de oameni, deci trebuia să se facă auzit şi acolo unde nu-l asculta nimeni - că noi facem viitorul copiilor noştri. Are dreptate, serios. Copilul meu mă va privi cu ochii lui umezi de pui de om şi-o să mă înjure pentru că într-o zi de sâmbătă, la amiază, n-am răsturnat statul. Poate dacă îi dau mai mulţi bani de buzunar mă iartă. Sper s-o facă.
Sunt oameni, ca Buciuman şi Alexe, ca Mihail Bumbeş şi Claudiu Crăciun, capabili să se bată - eh, vorba vine că se bat fizic, doar în cuvinte - cu jandarmii pentru orice ne-ar pune pe noi, restul, în pericol. Îţi mai aminteşti „Uniţi Salvăm“, pagină creată pe fondul apărării Roşiei Montane? Cea mai frumoasă şi rotundă mişcare de protest de după '89 a fost trasă de păr, de event după event şi de semnificaţie de astfel de activişti care vor să trezească România din somnul cel de lene. România e leneşă, cu toţi cetăţenii ei, şi reacţionează doar când ceva e foarte mare şi deranjează foarte mulţi oameni.
Pe măsură ce am scris articolul de mai sus mi-am adus aminte de o domnişoară. Nici frumoasă, nici urâtă, dar cu care m-am regăsit în aceeaşi încăpere la evenimentul „Presă vs Preş“, de pe 3 aprilie 2014. Pe fondul discuţiei despre presă, jurnalism independent, anchete şi proteste, ea a spus un mare adevăr. A vrut şi mama să ştie de ce mă implic în aceste manifestaţii, dar am căutat şi n-am găsit un articol care să rezume situaţia de la Roşia Montană. Cele pe care le-ati publicat sunt mari, cu multe informaţii şi ea n-are timp, a spus domnişoara. Cuvintele nu sunt exacte, dar aşa mi-am amintit oful ei.
„Legile supravegherii“ se vor dovedi la fel de ineficiente ca „Legea Big Brother“, iar cetăţenii constrânşi să facă ceva vor face fix pe dos. Vom vedea zeci de cerşetori cu mii de cartele prepay pe numele lor. Vom vedea site-uri de anunţuri pline cu cartele prepay. Vom vedea puncte WiFi „nebuletinizate“. Parlamentarii rămân ce au fost o viaţă, nişte oportunişti cu ochii pe bani şi beneficii. Iar activiştii rămân şi ei ce au fost. Noi, ceilalţi, rămânem în România.
Se încarcă comentariile...
